International Scouting
Cercetasii din Kielce, Polonia, au inceput o campanie prin care aduna vederi de la cercetasii din toata lumea!
Ce zici, le trimiti si tu o vedere de pe unde te gasesti?
Trebuie doar sa le scrii un scurt mesaj si sa o postezi la adresa:
Hufiec ZHP, Kielce-Poludnie
ul Gagarina 5, 25-031, Kielce, Poland
“Turistii nu cunosc unde au fost. Calatorii nu stiu unde merg. Nimeni nu realizeaza cat de frumoasa este calatoria pana cand nu ajunge acasa si isi odihneste capul pe aceeasi perna veche, familiara. ” Lin Yutang
World Scout Moot Canada 2013. Inca pare atat de aproape, chiar daca s-a sfarsit in 18 august. Astept uneori sa primim plasa cu ingrediente pentru pranz sau cina, ori sa imi iau briosa si fructul de dimineata. Sunt atatea lucruri de impartasit, de invatat, de descoperit cand participi la o asemenea experienta. Uimitoare, o supradoza de sentimente, lacrimi, rasete colorate, calatorii, familie, privelisti ce iti iau respiratia si te transpun in lumea campului, esarfe, cultura, zile nebune, adrenalina, si, mai important decat toate, lectii pentru toata viata. Am invatat noi definitii ale prieteniei, am redescoperit importanta unei atitudini deschise, al dialogului intercultural si ce inseamna o familie de doua mii de cercetasi.
Alex-UK, Brad-USA, Lexa-Romania. Frumos grup, nu? 🙂
Inca din aeroportul din Toronto am simtit atmosfera acestui eveniment, datorita a doi cercetasi din Italia si Taiwan. Intreaga lume concentrata intr-un eveniment. In timpul zborului spre Ottawa, am avut placerea de a cunoaste un cercetas austriac, care mi-a dovedit ca barierele pe care le consideram greu de invins sunt de fapt fictive. Urmatoarele ore au fost coplesitoare, datorita celor proveniti din Zimbawe, Canada, SUA, Danemarca, Australia, Argentina, UK si… Mexic, desigur! Avand in vedere faptul ca pana atunci nu cunoscusem nici un cercetas din Mexic, intalnirea unui grup de 20 de personae a fost impresionanta,nu neaparat datorita tarii,cat datorita atitudinii lor cordiale si a conversatiilor joviale, presarate cu un accent ciudat, dragut, necunoscut. Tindeam sa cred ca este un film, o carte fictiva, si eu eram cea care citea. De-a lungul strazilor din Ottawa se plimbau sute de cercetasi, preluand controlul asupra orasului. Era impresionant, nu mai vazusem niciodata atatia frati impreuna, atatea culturi, tari, limbi, toti apartinand aceleiasi miscari, toti veniti pentru acelasi scop. Sa invete cum sa schimbe societatea in care traim.
Nu am mentionat asta inainte… Am fost singura cercetasa romanca din cadrul evenimentului, si acum stiu ca a fost cel mai curajos si probabil nebun lucru pe care l-am facut vreodata. Nu voi uita fetele celor care aflau asta: “Poftim? Singura? Cat de cool! Vrei sa facem o poza? “ Adevarul este ca nu a fost atat de “cool” pe cat suna.A fi singur intr-o tara straina, pe un alt continent, fara prieteni, fara nici o persoana care sa vorbeasca acceasi limba te poate innebuni uneori. Dar consider ca a fost o onoare. Am incercat pe tot parcursul MOOT-ului sa le spun despre Romania, despre cercetasii nostri, despre proaspatul centenar si, desigur, despre Centrul Scout Nocrich! Un lucru destul de dificil, cand unii sunt mai interesati de motivul pentru care am venit singura, decat de locul din care provin.
Cercetasii din Venezuela si Polonia (dreapta) m-au primit cu bratele deschise. Sunt chiar prietenosi, si vorbesc fluent engleza. De asemenea, sunt impatimiti ai pozelor (Crede-ti-ma, chiar sunt 🙂 )
In prima seara, la Universitatea din Ottawa, am invatat una dintre cele mai importante lectii din cadrul acestui eveniment: ca depindea de mine daca voi fi singura sau nu, daca imi voi dezvolta aptitudinile si daca voi evolua, sau voi ramane aceeasi. Depindea numai de mine.Am aflat atunci si ideea intregului proiect: definitia dialogului intercultural, convietuirea cu personae straine insa cu aceleasi insusiri, a invata bune practici pe care sa le ducem mai departe in societate, cercetasilor nostri. Sunt convinsa ca in timpul MOOT-ului participantii au invatat sa fie cetateni model,sa ajute si sa accepte pe oricine,indifferent de culoare pielii ori limba vorbita.
Insa, inapoi la poveste: Am avut ,inevitabil, cateva momente de singuratate. La ceremonia de deschidere, cand toata lumea era cu toata lumea, aclamand tara din care proveneau si simtindu-se bine impreuna, cand mancam, cand celelalte tari aveau intalniri ale contingentului si participantii erau informati. Eu insa nu am avut norocul acesta. Dar oricand mergeam in cortul mare vorbeam cu cineva, impartaseam experiente, si sentimentul de singuratate se evapora in urmatoarea secunda. Acestea sunt insa riscurile cand mergi singur. Am stiut de la inceput ce ma va astepta, si am fost de accord. Cred ca asta a fost singurul lucru rau la MOOT. Dar aveam prieteni. Da. La ceremonia de deschidere, in Ottawa, am intalnit oameni incredibili cu care m-am imprietenit. Patrick, din Guyana, era de asemenea singur, asa ca am stat impreuna tot timpul, facand poze si vorbind despre MOOT, despre asteptarile noastre si despre cat de multi oameni erau acolo.
Cand numele tarii mele nu a fost strigat, am mers in fata tuturor, si am informat gazdele despre greseala. Incepand cu acel moment, toti ma stiau drept “Romanca care a fugit in fata tuturor la Parlament”. A trebuit sa fac ceea ce am facut, pentru ca nu puteam sa ii las sa ma uite atat de usor. Si cred ca a functionat.
Steagul Romaniei a fost inaltat in fata Parlamentului din Ottawa. Am fost acolo, am aratat de unde provin.
In timpul evenimentului, din cand in cand, cercetasii veneau si faceam poze impreuna, schimbam cateva cuvinte, ne dadeam adresele, imparteam experiente si altele .Ne salutam ori de cate ori cand treceam unii pe langa ceilalti, zambeau, erau dornici sa ajute. Inca din prima zi am fost numita “Fata din Romania” si am devenit “celebra”. Dar uneori imi doream sa raman in umbra, un alt cercetas din marea familie…
Un alt lucru minunat a fost patrula mea. Patrula 209. Intotdeauna imi voi aminti zilele petrecute cu ei. Mi-au facut evenimentul mai frumos! Eram o familie, gatind impreuna, trezindu-ne unii pe altii, mancand in acelasi loc, mergand in hike, distrandu-ne. Chiar daca am fost numai doua fete, am fost cele mai bune prietene! Asta ne-a tinut impreuna si ne-a facut sa realizam ca o prietenie poate exista intre persoane de orice sex, etnie sau culoare. Acest lucru reprezinta o schimbare pentru tineri, in general, deoarece ajuta la dezvoltarea personala. Patrula 209 a fost cel mai probabil contingentul meu: cei care imi explicau programul, cei care dispareau pentru o jumatate de zi, cei care aveau grija unii de altii, noi intre noi. Si proveneam din patru continente. Ceea ce a reprezentat mai curand o oportunitate. Mancam mancare Mexicana si taitei cu betisoare, din Japonia, invatam cuvinte in diferite limbi ,“probecho” era cel mai folosit, si jucam multe jocuri! Patrula 209 a fost contingentul, familia mea la MOOT
Atmosfera din timpul MOOT-ului a fost primitoare si….nebuna! Noptile le petreceam la cafenelele special amenajate, dansam impreuna, cercetasii mexicani ma aruncau in aer, erau mii de zambete si glasuri, amintiri memorabile. Zilele erau dedicate activitatilor: sailing, coborare in rapel, canoe, kayak, catarari, hike, canoe, parc aerian, plimbare bantuita prin capitala sau Global Development village. Admit faptul ca nu respectam tot timpul programul. Am participat la mult mai multe activitati, din cauza faptului ca nu am vrut sa irosesc nici o secunda.
Un alt eveniment pe care mi-l voi aminti intotdeauna este excursia din Toronto. Chiar daca autobuzul galben inca imi apare in vis ca un vehicul ingrozitor, oamenii dinauntru l-au facut sa fie admirabil! Cantece, rasete, discutii, viteza, somn, zgarieturi, mancare, suc. Acestea sunt cuvintele care descriu perfect o excursie reusita. Un oras gigantic, oras al oglinzilor, cu CN Tower impungand norii. Cred ca era mai frumos decat New Yorkul! (Am avut ocazia sa il vad in timpul noptii si al zilei) Eram la etajul 15, si admirand felul in care soarele urca treptat si lumina orasul inca adormit, in partea stanga. In dreapta, in schimb, domnea intunericul, strapuns de picaturi de lumina.
La sfarsitul excursiei, in timp ce ma intorceam, simteam un spatiu gol in stomac, ca si cand cineva luase cu forta o parte din mine. Ei bine, intr-adevar, MOOTul se sfarsise, corturile erau adunate, lasandu-si amprenta pe pamant, in padure, cercetasii se indreptau spre aceleasi autobuze galbene. Cu exceptia fetelor posomorate, aveai impresia ca evenimentul este pe cale sa inceapa. Dar nu. Se sfarsise. Spatiul acela gol imi lua respiratia, ma facea sa plang si sa rad in acelasi timp, revedeam sutele de fete intalnite, miile de locuri, simteam adrenalina de la sailing sau coborarea in rapel, imi simteam mainile pulsandu-mi datorita panoului de catarari, sentimentul de plutire de la tiroliana, dar, mai mult decat orice, imi amintea de ideea de apartenenta la un grup, de familie. Familia de la MOOT! “Sora” mea Mexicana si cu mine am facut o promisiune: Intr-o zi ne vom revedea. Sunt decisa sa pastrez aceasta promisiune, si stiu ca va deveni realitate, mai devreme sau mai tarziu.
Deci, pazea! Pentru ca daca veti vedea o palarie roz si una neagra impreuna, inseamna ca suntem acolo, si ca ne vom distra superb impreuna, noi,cercetasii, indiferent unde sau cand.
Drept consecinta a MOOT-ului, camera mea este intesata de badgeuri, adesea ma lovesc de esarfe, laptopul este virusat iremediabil cu poze, cafeaua mi-a devenit mai draga decat inainte, dar, mai mult decat toate, lista de prieteni s-a marit considerabil . Sunt de parere ca cercetasii care isi doresc intr-adevar sa cunoasca cercetasia la nivel mondial, trebuie sa ma insoteasca in Islanda in 2017. Deoarece am de gand sa fiu acolo.
Si inca ceva… Subit, am devenit alergica la preabinecunoscuta “celery”.
Da, in timpul iernii zapada ne imbratisaza, mai mult sau mai putin, oriunde am fi. Fie ne acopera total,(Norvegia), sau abia ne atinge (Spania), este omniprezenta.
De curand, noua cercetasi romani (printre care si subsemnata) au plecat in Alpi, intr-un proiect implementat de cercetasii din Slovenia. Pentru ca, vorba aia, unde-s multi distractia creste, ni s-au alaturat cercetasi croati, norvegieni si spanioli. Am sa spun povestea noastra din punctul meu de vedere, avand drept dovada vanataile, unghiile rupte si kilogramele de amintiri din coltul camerei.
Dupa cum bine stiti, sau dupa cum stiam eu, o excursie ar trebui sa decurga astfel : calatoria spre orasul respectiv, experienta in sine, drumul de intoarcere acasa. Ei bine, daca cineva va spune asta vreodata, sa nu credeti ! Eu, cel putin, m-am lamurit. Asadar, totul incepe frumusel, cu noua tineri odihniti, dornici de aventura, si un drum necunoscut.
Ne-am propus sa ne intoarcem cu cat mai multe amintiri. Hazard sau nu, in 24 de ore am ajuns sa vizitam noua orase (mai mult sau mai putin), am calatorit cu 2 avioane, 3 trenuri, 3 autocare/masini, am explorat o noapte intreaga o gara absolut superba si total parasita, am cucerit castelul din Ljubljana si`am zburat prin nori. Teoretic, zburat, mai degraba mers prin ceata. Senzatia nu poate fi prea diferita,nu ?
Asadar, incalzirea a fost facuta. Dupa calatorie, a urmat prima zi impreuna…. Cu patru limbi diferite, patru culturi, si zeci de caractere, glasuri, suflete. Nu poti inchide nicicum sentimentele in cuvinte, insa asemenea experiente te schimba, mai mult sau mai putin. Si uneori nici nu stii de ce.
Revenind, insa, la povestea noastra. Nici nu ne-am incalzit bine, ca am fost impartiti in echipe mixte. Ochi curiosi cercetau si analizau fiecare persoana. Ei bine, asta pana sa aflam ca pe langa activitatile din program, urma sa primim ateliere inedite, cu unelte pe masura : detergent de vase, matura, prosop, bureti. Timp de 10 zile grupurile amestecate au invatat sa curete dormitoare impreuna, sa spele vase, si sa puna masa. Asadar, am invatat sa cooperam, am socializat si ne-am deschis. Ca intr-o familie.
Cat despre activitatile propriu-zise… Cine crede ca proiectul “Snow in my life” a insemnat numai zapada, maini inghetate, nasuri rosii, ei bine, sunteti pe aproape. Am invatat sa schiem, cu emotii si gauri in zapada. Am descoperit cum sa mergem in timp ce schiem, sau sa schiem in timp ce mergem (cross-country – febra musculara garantata!). Am revolutionat lumea oamenilor de zapada, adaugandu-le forme suple, umbrele in mana si sutiene. Am invatat ca daca esti afara la minus 5 grade si sari in zapada toata lumea intelege ce spui :D. Dar, cel mai important, am comunicat. Chiar daca la inceput am mancat litere, am folosit « furculita » in loc de « lingura » sau am combinat limba natala cu engleza, ne-a iesit . Ca doar de, suntem cercetasi,ne descurcam noi. Un Turn Babel a fost transformat intr.un camin pentru zece zile.
Primele incercari de a comunica sunt intotdeauna condimentate din plin cu timiditate. Primele zile sunt cele mai grele. Dar exista intotdeauna acele lucruri mici care te ajuta. O echipa de oameni din cinci tari care lucreaza la prezentarea unei culturi despre care nu stiu aproape nimic, un prosop intins, o tura cu sania, o bataie in apa, un bulgare in fata, un ou gatit intr-o portocala. Am facut atatea lucruri, care pe cont propriu ar fi fost greu de realizat, sau probabil plictisitoare. Dar, ei bine, cui nu ii place sa adune crengi in padure ascultand o poveste buna ? Cine nu lucreaza la o prezentare expusa intr-o piesa de teatru ? Cine nu suporta urme de unghii, de totem sau vanatai cand invata sa joace trei forme de JungleSpeed ?
Nu, nu am plans la final. Cel putin nu cu lacrimi. Dar sfarsitul experientei in Slovenia mi-a lasat un gust metalic. M-am obisnuit sa fiu trezita de radiouri si batai frenetice in oale. Sa stau la rand,alaturi de patrula, pentru masa. Sa facem sarcinile zilnice si sa ne plangem de spate cand spalam vase. Sa nu imi mai simt picioarele si sa am parul inghetat. Sa gandesc in engleza. Sa mergem impreuna, sa invingem zapada, si sa o coloram cu tipete, rasete si fericire. Asadar, sfarsitul mi s-a parut ca trezirea dintr-un vis feeric. Nu cu zane, cu ceva mai bun. Cu prieteni.
Nu pot face un rezumat sau povesti tot ce s-a intamplat. As strica farmecul. Asadar, voi incheia prin a va spune ca atunci cand treci de granitele tarii, o experienta cercetaseasca internationala devine una de viata. A mea a fost dulce, picanta, peste punctul de fierbere si totodata sub punctul de inghet, lipsita de somn, presarata cu esarfe si limbi straine, care, apropo,devin aproape cunoscute la final ! 😀
Nota Bene : Nu puteam incheia fara un top al celor mai faine cinci activitati, nu ?! Here we go !
5. Atelierele. Cine ar fi crezut ca oul gatit in portocala sau ceapa poate fi ATAT de bun? ( Si nu, nu imi era foame 🙂 )Sau ca tunsul unei oi poate aduce lacrimi in ochi mai rau decat o despartire ? (Aviz fetelor)
4 Imbogatirea vocabularului international si a culturii. Este imposibil sa nu ramai cu cateva cuvinte din celelalte limbi. Chiar daca unele dintre ele nu prea pot fi mentionate.
Reteta : Se iau cativa dansatori locali, un foclor bogat, cativa cercetasi entuziasti, si seara perfecta este gata ! Ei ne-au invatat dansurile lor, noi i-am invatat macarena… Cum spuneam, o mare familie.
3. Devine destul de greu de ales.. Ei bine, in continuare,aleg jocurile din interior. Vanatai, rasete, scaune rupte, dans, muzica,zile de nastere, batut din palme, punctulete. Principalul ingredient ?! Cercetasi adormiti, care isi vor da seama ca era randul lor sa « pupe » abia dupa doua ture.. Sau ca persoana din fata lui, in momentul in care cade « cortina », este de fapt participant roman, si nu spaniol/norvegian 🙂
2. Jocurile realizate afara. Ei bine, extenuare,zapada, distractie garantata ! Exemple : Oameni de zapada : HakunaMatata lady, Campionatul International de Alergat dupa Sanii la Vale, Provocarea Secolului : Aprinderea unor lumanari in mini-igloo-uri, cand ninge si bate vantul. Ski. Alpine, cross-country. Ambele sporturi de iarna sunt extraordinare iti garanteaza posibilitatea sa schiezi singur, dupa numai o ora de lectii, presarate cu o doza sanatoasa de cazaturi si adrenalina,desigur ( Stau. Stau.E bine…. Oooh, nu, de ce nu, nu iar, nu te duce iar la vale, de ce nu se opresc ?!)
1. Prieteni. Ceea ce la inceput a fost o sala de straini, la sfarsit era o familie. Adrese de facebook, zeci de mii de poze (ohooo, si nu exagerez ! ), zgarieturi, cearcane, bagaje mirosind a praz, fete obosite, lacrimi triste de fericire. Da… Prieteni ! 🙂
Decembrie, 15 grade Celsius cu soare, vedere panoramica a Atenei de pe Acropole, 127 de cercetasi si ghide din multe tari europene (si nu numai) iau parte la Forumul Comisarilor Internationali. Devenit de-acum o traditie, forumul are loc o data la 3 ani si are ca scop introducerea noilor comisari in reteaua internationala a cercetasiei, discutarea de noi directii si politici cercetasesti, informarea cu privire la evenimente trecute si viitoare care ne intereseaza in mod direct si alte asemenea subiecte interesante.
ONCR a fost reprezentat la Forum de Sinziana Rasca, ocupanta a functiei de comisar international al organizatiei in prezent.
Mai multe informatii puteti gasi pe pagina evenimentului:
http://icf.europak-online.net/?conference=international-commissioners-forum-2012
