[Eveniment Anulat] PARTICIPANȚI&LIDERI] Jamboreea Europeană 2021: 2-13 august 2021, Gdansk, Polonia (DL: 30 noiembrie)

Nume proiect: Jamboreea Europeană 2021: European Jamboree 2021 – “Be the spark and… ACT”

Șef Contingent: Alexandru Grigore
Perioada: 2-13 august 2021

Locația: Insula Sobieszewo în orașul Gdansk, Polonia, este situată în nordul țării, pe coasta Mării Baltice. Orașul Gdansk are o istorie de mai bine de 1000 de ani, a cărui identitate a fost influențată de diferite culturi, religii și evenimente istorice de-a lungul secolelor.

Cine poate participa: Tinerii cu vârsta minimă de 14 de ani la momentul deschiderii evenimentului și care nu au împlinit 18 până la data de 31 iulie 2021.

Despre eveniment: De la ultimul Eurojam din 2005, nu a mai avut loc nicio Jamboree Europeană. Din fericire, aceasta se întoarce pentru a aduna tinerii din toată Europa în Gdansk, Polonia, pentru a trăi valorile cercetășești, pentru a întări comunitatea internațională și pentru a facilita oportunitatea tinerilor europeni de a se întâlni și învăța unii de la alții. Evenimentul este destinat cercetașilor cu vârste cuprinse între 14-18 ani la data evenimentului, iar cei care au peste 18 ani sunt încurajați să participe ca IST (International Scout Team).

După o pauză de 15 ani, Polonia e pregătită să ofere participanților o Jamboree Europeană cu un concept și un program educative, bazate pe ideea de “Be the Spark and…ACT”.

În cadrul evenimentului, alături de programul principal, participanții vor avea parte și de:

      • Skills for life
      • Sailing and canoeing
      • Scout and Guide techniques
      • Beach, sport and fun
      • Global goals
      • Descover Gdansk
      • Comunity service and Explore the region( 2 day hike)
      • European Harbour (Contingent tents and activities, Spiritual development, Arena events, Free time activities, Foodhouses)
    • International day

Adițional, va exista un program special dezvoltat pentru IST.

Profilul participanţilor: Trebuie să aibă vârsta minimă de 14 de ani la momentul deschiderii evenimentului și să nu fi împlinit 18 până la data de 31 iulie 2021. Limba de lucru a evenimentului va fi engleza, astfel că participanții trebuie să o cunoască cel puțin la nivel mediu.

Înscrierea: 

ACEASTA VA FI REALIZATĂ DOAR PE PATRULE DE CĂTRE LIDERUL ÎNSOȚITOR (9 participanți+1 lider sau 8 participanți+2 lideri în cazul în care un participant are nevoie de îngrijire specială), prin intermediul acestui formular.

Costuri: Contribuția de participare este în valoare de 1880 lei pentru lideri și participanți și include: taxa de participare și costurile a 12 zile de activități și a trei mese pe zi, costuri de management al contingentului, taxa de 10 EUR pentru Departamentul Internațional (detalii aici), costuri aferente pachetului de contingent/kitului de participare, un fond de rezervă pentru situații neprevăzute.

Contribuția se va achita în două tranșe, după cum urmează:

  1. Prima tranșă: 50% – de achitat până la data de: 10 decembrie 2020
  2. A doua tranșă: 50% – de achitat până la data de: 10 ianuarie 2021

Plata contribuției de participare (pentru participanți și lideri) se face pe centru local, în RON,  în următorul cont:

Organizația Națională Cercetașii României
IBAN RO11BTRLRONCRT0332281204
Descriere plată: contribuție participare Eurojam2021 tranșa I/tranșa II (după caz) - nume CL - număr persoane.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 30 noiembrie 2020.

În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minim 6 luni) și de motivaţia de a participa la eveniment. Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, puteți contacta șeful de contingent, Alexandru “Super G” Grigore, la adresa de mail Alexandru.Grigore@scout.roFacebook sau la numărul de telefon 0751197160.

Puteți urmări pregătirile pentru Jambooree pe evenimentul oficial al contingentului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.