Cine, unde, când, de ce, ce, cum? – Roverway 2016

#noilaroverway
Cine, unde, când, de ce, ce, cum?

Un grup de 15 tineri cercetaşi din România au participat în luna august la “Roverway”, un eveniment european găzduit de cercetaşii francezi, care a adunat peste 4000 de participanţi din 54 de tări ale lumii. În cadrul acestui eveniment participanţii, împărţiţi în grupuri de 50 de persoane şi răsfiraţi pe tot teritoriul Franţei, au avut 6 zile la dispoziţie să realizeze un proiect care putea avea una din următoarele teme: Mediu, Solidaritate, Pace şi Cultură. Românii noştri au făcut parte din trei grupuri şi au realizat împreună cu cercetaşi din alte ţări câte un proiect pe temele: solidaritate – “Green Action Is Now”, mediu – “Sea Route” şi pace – “European Route”.

IMG_3237În cadrul proiectului “Green Action Is Now” 47 de cercetaşi din 7 tări au colaborat pentru amenajarea unui spaţiu de primire şi un spaţiu verde într-un centru de refugiaţi din Paris. Aceştia au petrecut timp împreună pentru a se cunoaşte şi apoi au trecut la treabă, împreună cu reprezentaţi din partea organizaţiilor “Emaus” şi “Verges Urbane”. La faţa locului, cercetaşii au reuşit mai mult decât realizarea unor obiecte de mobilier şi plantarea unor flori. Au reuşit să interacţioneze activ cu locuitorii acelui centru prin muncă şi prin joc, au aflat povestea lor şi de ce şi-au părăsit ţările Afganistan, Sudan sau Eritreea.

Aproape de Bordeaux, pe malul mării, la gura estuarului Gironde, alt grup de români a luat parte la “Sea Route”, proiect  menit să crească cunoştinţele participanţilor legate de ecosistemul marin, dar şi despre comunităţile umane dezvoltate în simbioză cu marea. Proiectul a avut o componentă de explorare terestră împreună cu un ghid care le-a oferit cercetaşilor înformaţiile legate de flora şi fauna zonei şi modul tradiţional în care omul interacţionează cu natura. În partea a doua a proiectului cei de acolo au avut şansa să mânuiască singuri o velieră. Au învăţat noduri specifice, tehnicile de ridicare a velelor şi cum să mânuiască cârma.

13935130_1671973466457901_1923967103677101954_nRuta Europeană a însemnat pentru alţi 5 cercetaşi români o oportunitate unică de a aprofunda valorile europene chiar acolo unde acestea sunt create: la Parlamentul European. Cei 5, împreună cu alţi 28 de tineri, au dezbătut probleme actuale cum ar fi: egalitatea între sexe, apartenenţa europeană, solidaritatea interetnică şi altele. În final proiectul a pus accent pe perpetuarea concluziilor la care aceştia au ajuns, astfel în echipe de 3 au pregătit câte o activitatea de 2 ore la care toţi ceilalţi 4000 de participanţi ai evenimentului au putut ulterior să ia parte.


La finalul proiectului cu toţii s-au întâlnit într-o atmosferă festivă la Jambville, un centru cercetăşesc francez aflat pe domeniul unui “chateau” medieval. Aici timp de 4 zile tinerii au realizat schimburi de bune practici şi au participat la alte 400 de activităţi menite să îi dezvolte personal.

În urma acestui eveniment toţi cei 15 participanţi români au învăţat să spargă barierele culturale, să lucreze cu oameni care nu vorbesc aceeiaşi limbă sau pur şi simplu fac lucrurile altfel, au înţeles mai bine ce înseamnă solidaritatea, pacea şi cum se protejează un ecosistem în mod sustenabil, toate pentru a contribui la îndeplinirea misiunii cercetăşiei, mai exact la a face o lume mai bună.

rw2
Articol realizat de Alex But.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.