Cercetăşia pentru toţi

Trăim într-o lume plină de schimbări şi suntem nevoiţi să fim actuali la tot pasul. Schimbările sociale ne fac să fim deschisi  la tot ce este nou şi să fim  pregătiţi cam acum. Regiuna Europeana, împreună cu mai multe organizţii cercetăşeşti de pe continet şi-au propus să introduca diversitatea în cercetaşie  atât la nivel internaţional cât şi naţional şi local implementând un nou program numit Scouting without barriers.

Timp de un an numeroşi cercetaşi au dezbatut cum ar fi cel mai bine de implementat acest program la nivel european. Tot acest lung demers s-a încheiat cu un training la Bruxelles unde s-au întâlnit peste 40 de cercetaşi din 22 tări europene.

Cu o vreme însorită nemaiîntâlnită în Belgia, la sfarşitul lunii septembrie, am avut placerea de a participa la acest mare eveniment. Am legat prietenii, discutat probleme întalnite la nivel local, am împărtaşit experienţe cercetaşeşti, am schimbat impresii şi am visat la colaborări viitoare. Pierduţi printre workshop-uri interesante şi muncă în echipă am descoperit multe lucruri noi.

“Scouting for all”  a deschis o noua cale spre diversitate. Ce întelegem noi prin diversitate în cercetăşie? Cum putem aduce un aport la noi în ţară? Ce este diferit în România faţă de celelalte ţări? Care este menirea noastră ca cercetaşi şi ce putem construi în direcţia aceasta?

fb-cover

Pornind cu sufletul la gura cu aceste idei noi, am realizat cu uimire că şi în Brownsea la începutul secolului trecut, Sir Baden Powell a invitat băieţi din diferite ramuri sociale. Atât refugiaţii, cât şi minorităţiile şi persoanele cu dizabilităţi trebuie să fie integrate în cercetaşie. Ţări precum Belgia, Olanda, Spania, Elveţia sau Austria lucrează în această direcţie. Întrebarea este dacă vrem şi noi să fim alături de ei? Nu este uşor, dar cercetaşii pe care i-am întâlnit mi-au demonstrat că este posibil. Deci pornim spre diversitate?

Gata oricând!
Oana Bucur

14572523_1133060013450077_2136386876_o

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.