World Scout Education Congress. Ediția a doua.

Practic, un eveniment de peste 120 de persoane, creat pentru a sprijini organizațiile naționale de cercetași în dezvoltarea programelor educaționale și programelor pentru adulți din cercetașie. Au fost aproximativ doi reprezentanți naționali din mai mult de 100 de țări și teritorii. Contextul în care s-a organizat acest al doilea congres mondial pe tema educației, a avut în vedere Strategia pentru Cercetășie 2023, care pune în lumina reflectoarelor exact  educația.

Alături de Diana Slabu (Coordonator Național Resurse Umane), am petrecut 5 zile din luna mai (11 – 15), la centrul cercetășesc Kandersteg. Și trebuie să spun că, pe cât e de incredibil-de-scumpă Elveția, pe atât este de incredibil-de-frumoasă! Iar când spun incredibil-de-scumpă, mă refer la o bere ce costă 6 euro. Iar când spun incredibil-de-frumoasă, mă refer la asta:

Ca reprezentant al echipei naționale de programe, pe mine m-a interesat mai ales domeniul programelor educaționale – cu atât mai mult cu cât acum ne aflăm în prim proces de schimbare a programei.
Orarul zilnic era destul de încărcat, mereu am avut de ales între cel puțin 4 ateliere care se întâmplau în paralel. Astfel, pot spune că am ratat destul de mult din congres – dar am încercat să recuperez, discutând cu oameni care participau la alte ateliere față de cele unde mergeam eu. Bineînțeles, Diana și cu mine nu ne-am întâlnit la niciun atelier, urmărind acest principiu – dar ne găseam în pauze și cabană, când puteam discuta mai specific pe situația noastră.

Ca să vă faceți o idee asupra lucrurilor despre care am aflat eu mai multe detalii, astea sunt câteva ateliere la care am participat:  Critical skills for 2023; Education for sustainable development; New methods of learning; God, religion and spirituality; Civic engagement; New ways of designing and delivering the youth programme; Youth Programme Policy; Scout Method.

Planul meu este să creez un mijloc de a comunica gândurile mele pentru fiecare din aceste ateliere – dar până ajung în punctul acela, vă împărtășesc cu drag câteva lucruri interesante pe care le-am aflat.

Știm cu toții cele șapte elemente ale Metodei Scout (și mai știm și ce înseamnă Metoda Scout? – dar, în caz că vreun jurnalist citește asta, adaug mai jos o poză care definește metoda, în limba engleză)

Ei bine, celor șapte elemente (vi le-ați bifat în minte, între timp? – și făcând asta, ați atins Legea și Promisiunea, Sprijinul adult, Natura, Învățarea prin acțiune, Sistemul patrulelor, Progresul personal, Cadru simbolic?), li s-a mai adăugat unul. Unul care vine, din punctul de vedere al multora dintre noi, perfect natural: Implicarea în comunitate. Acest al optulea element al metodei scout este deja prezent în toate materialele și integrat în politica de tineret a cercetașilor. Mai urmează însă să fie oficial votat de către organizațiile membre la întâlnirea din vara aceasta, în Baku.

Cele opt elemente sunt desigur reprezentate mult mai interesant acum:

Pe lângă această ‘lansare’ mult-așteptată, au existat și alte lucruri interesante (și unele complicate) despre care am povestit la conferință – iar pentru fiecare în parte plănuiesc, cum spuneam la începutul postării, să creez mici articole. Între timp, contactați-mă cu încredere dacă vreți să știți detalii, sau vă interesează ce s-a discutat la vreunul din atelierele pe care le-am menționat.

Și nu vă simțiți prea prost dacă n-ați bifat în minte toate cele șapte elemente ale metodei scout – ni se întâmplă tuturor! Important e ce facem mai departe cu asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.