Wood Badge Training Course la Kandersteg International Scout Centre [DL 2 aprilie 2023]

Nume proiect: Wood Badge Training la KISC

Perioada: 22-26 mai 2023

Locația: Kandersteg International Scout Centre, Elveția

Cine poate participa: lideri.

Despre eveniment: Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la deschidere, KISC (Kandersteg International Scout Centre) în colaborare cu OMMS (Organizația Mondială a Mișcării Scout) organizează un training Wood Badge care aduce laolaltă cercetași din toată lumea. Limba de lucru va fi engleza. 

Pe parcursul evenimentului, formarea Wood Badge va sprijini dezvoltarea competențelor în următoarele domenii: Scouting Essentials, Leadership and Team Management, Project Management, Communicating Meaningfully, și Adult Development. Tot conținutul oferit va fi adaptat în mod special pentru participanți, luând în considerare diversele lor medii, abilitățile, experiența relevantă, competențele, cunoștințele și pregătirea educațională. Este important de menționat că acest stagiu nu va fi echivalat sau recunoscut la nivel național. 

Obiectivul evenimentului: Obiectivul principal al acestei formări Wood Badge este de a oferi adulților mijloacele necesare pentru a face o contribuție semnificativă la îndeplinirea misiunii scout. Wood Badge este un indicator al nivelului înalt de competențe de formare, sisteme de formare de calitate și oportunități individuale de dezvoltare în cadrul cercetășiei. 

Profilul participantului: Poate participa la eveniment orice lider adult, cu vârsta de peste 18 ani, care poate să comunice bine atât în engleza vorbită, cât și în cea scrisă, și să poată participa la eveniment pe întreaga durată a acestuia. Este important ca participantul să fi parcurs cel puțin stagiile de formare de bază în cazul în care nu are stagiul de formare Wood Badge completat. 

Costuri: Costul evenimentului este de 300 CHF care include toate mesele și activitățile pe parcursul a celor 5 zile. La înscrierea la eveniment participanții trebuie să devină membrii ai Asociației KISC. În funcție de vârstă taxa de membru este 25 CHF (sub 25 de ani), respectiv 50 CHF (peste 25 de ani). Procesul pentru a deveni un membru KISC îl puteți găsi detaliat aici. (insert hyperlink) Transportul nu este inclus în taxă, acesta trebuind să fie acoperit de participant.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 02 aprilie 2023. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont atât de motivaţia de a participa la eveniment, cât și de vechimea (minimum 6 luni), experiența și implicarea activă în cadrul organizației.

Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, să fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail international@scout.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.