Nume proiect: Jamboreea Națională din Serbia
Perioada: 22-31 iulie 2023
Locația: Zaječar, Serbia
Cine poate participa: Lideri (cu vârsta minimă de 30 ani).
Profilul, responsabilitățile și rolul Șefului de contingent se regăsesc în josul paginii, la secțiunea Rolul Șefului de contingent.
Despre eveniment:
Ajunsă la a 11-a ediție, Jamboreea Națională din Serbia va avea loc în vara anului acesta, promițând o experiență de neuitat pentru participanți. Evenimentul se va desfășura în orașul Zaječar, în estul Serbiei, iar pe durata celor 10 zile participanții se vor bucura de un program divers, acoperind 7 arii diferite de interes. Evenimentul va avea loc într-o pădure, la doar 20 de minute de centrul civic al orașului gazdă.
Limite de vârstă:
- Șef de contingent: Minimum 30 de ani.
- CMT: începând cu 19 ani de la momentul începerii evenimentului.
Taxe de participare: 110 EUR
Rolul Șefului de contingent
Profil general: Trebuie să aibă vârsta minimă de 30 de ani și să fi participat în proiecte internaționale. Limba de lucru a evenimentului va fi engleza, astfel că Șeful de contingent trebuie să o cunoască la nivel avansat.
Scop: Șeful de contingent va avea responsabilitatea de a livra această experiență internațională tinerilor cercetași cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani, care vor alcătui contingentul ONCR la Jamboreea Naționala din Serbia.
Numit de către: Comisarul Internațional, în urma unei Decizii de Consiliu Director.
Responsabil în fața: Comisarului Internațional și a Directorului Executiv.
Responsabil pentru: Echipa de Management a Contingentului (CMT) și membrii contingentului, inclusiv IST.
Cum aplici:
Detalii privind rolul și atribuțiile Șefului de Contingent se regăsesc aici, alături de formularul necesar pentru a aplica pe această poziție.
Înainte de a aplica, te rugăm să consulți documentul privind clarificarea unor incompatibilități statutare și să te asiguri că nu ți se aplică niciuna dintre situațiile descrise. Totodată, te rugăm să consulți și să ții cont de criteriile generale de selecție și promovare a voluntarilor în ONCR.
Etape cheie:
- Atunci când aplici, ai grijă să specifici care sunt competențele și abilitățile care te recomandă pentru acest rol, dar și experiențele similare de care ai avut parte până în prezent;
- Verifică-ți e-mailul după această dată, pentru a afla dacă ai fost sau nu selectat. Dacă da, felicitări, urmează interviul alături de Comisarul Internațional și membrii echipei Departamentului Internațional;
- Recrutează o Echipă de Management a Contingentului și începe, alături de aceasta, promovarea evenimentului în cadrul organizației;
- Formează un contingent, obține validarea Consiliului Director pentru componența acestuia și participă la Jamboreea Mondială 2023.
Din momentul în care un cercetaș este numit Șef de contingent pentru un eveniment internațional, va avea parte de sprijin constant din partea unui membru al echipei Departamentului Internațional. Împreună cu acesta/aceasta, Șeful de contingent va construi și propune un buget și un plan de acțiune, care vor fi validate de către Comisarul Internațional și Directorul Executiv.
Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la data de 17 aprilie 2023. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minimum trei ani) și de motivaţia de a participa la eveniment. Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, să fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.
La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate. În cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).
Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.