16th World Scout Moot – Șef de contingent – Portugalia, 25.07 – 03.08.2025 [DDL prelungit 30.04.2024]

Nume proiect: 16th World Scout Moot 

Perioada: 25.07 – 03.08.2025

Locația: Portugalia

Cine poate participa: Lideri cu vârsta de 26 de ani împlinită la momentul începerii evenimentului (născut/ă pe sau înainte de 26 iulie 1999).

Despre eveniment:

World Scout Moot este o întâlnire internațională a peste 5.000 de cercetași cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani din întreaga lume, care se reunesc pentru a împărtăși cunoștințe despre culturile lor, a învăța unii de la alții și a dobândi noi abilități.

Experiența participanților la un Moot este împărțită în două: prima jumătate constă într-o rută prin care este explorată țara gazdă într-o patrulă formată din cercetași de diferite naționalități. A doua este o Jamboree.

După ceremonia de deschidere, participanții se vor alătura patrulelor și triburilor lor pentru “Portugal Deep Dive”. Urmează un traseu, participanții vor avea ocazia de a explora tot ceea ce are Portugalia de oferit, intrând în comunitățile locale, luânc contact cu cultura, mâncarea, aventura, natura și multe altele.

După finalizarea propriilor trasee, toată lumea se va reuni în zona principală pentru patru nopți de experiențe culturale și internaționale. Aceasta este o tabără de tip jamboree, în care se vor întâlni prieteni vechi și noi, vor participa la sesiuni de dezvoltare globală, vor împărtăși culturi și multe altele.

Limite de vârstă:

  • Șef de contingent, CMT și IST: Minimum 26 ani (născut/ă pe sau înainte de 26 iulie 1999);
  • Participant: Între 18 și 25 ani (născut/ă între 27 iulie 1999 și 25 iulie 2007).

Taxa de participare:

  • Șef de contingent, CMT și IST: 370 EUR;
  • Path leaders: 145 EUR;
  • Participant: 470 EUR.

Alte costuri: Transport, pachet de contingent etc. 

Rolul Șefului de contingent

Profil general: Trebuie să aibă vârsta minimă de 26 de ani și să fi participat în evenimente internaționale cercetășești. Limba de lucru a evenimentului va fi engleza, motiv pentru care șeful de contingent trebuie să o cunoască la un nivel avansat.

Scop: Șeful de contingent va avea responsabilitatea de a livra această experiență internațională tinerilor cercetași cu vârste cuprinse între 18 și 25 ani, care vor alcătui contingentul ONCR la World Scout Moot 2025.

Numit de către: Comisarul Internațional, în urma unei Decizii de Consiliu Director.

Responsabil în fața: Comisarului Internațional și a Directorului Executiv.

Responsabil pentru: Echipa de Management a Contingentului (CMT) și membrii contingentului, inclusiv IST.

Cum aplici:

Detalii privind rolul și atribuțiile Șefului de Contingent se regăsesc aici, alături de formularul necesar pentru a aplica pe această poziție.

Înainte de a aplica, te rugăm să consulți documentul privind clarificarea unor incompatibilități statutare și să te asiguri că nu te regăsești în niciuna dintre situațiile descrise. Totodată, te rugăm să consulți și să ții cont de criteriile generale de selecție și promovare a voluntarilor în ONCR.

Etape cheie:

  1. Atunci când aplici, ai grijă să specifici care sunt competențele și abilitățile care te recomandă pentru acest rol, dar și experiențele similare de care ai avut parte până în prezent;
  2. Verifică-ți e-mailul după această dată, pentru a afla dacă ai fost sau nu selectat. Dacă da, felicitări, urmează interviul alături de Comisarul Internațional și membrii echipei Departamentului Internațional;
  3. Recrutează o Echipă de Management a Contingentului și începe, alături de aceasta, promovarea evenimentului în cadrul organizației;
  4. Formează un contingent, obține validarea Consiliului Director pentru componența acestuia și participă la World Scout Moot 2025.

Din momentul în care un cercetaș este numit Șef de contingent pentru un eveniment internațional, va avea parte de sprijin constant din partea unui membru al echipei Departamentului Internațional. Împreună cu acesta/aceasta, Șeful de contingent va construi și propune un buget și un plan de acțiune, care vor fi validate de către Comisarul Internațional și Directorul Executiv.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la data de 30 aprilie 2024. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minimum trei ani) și de motivaţia de a participa la eveniment. Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, să fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate. În cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.