Participarea Romaniei la L’ Asemblee Generale des Scouts et Guides de France

Experiența participării la L’Asemblee Generale des Scouts et Guides de France a reprezentat pentru mine un prilej de învățare vie și interactivă. Desfășurat în zilele de 5 și 6 mai 2024, la Centrul Scout Jambville, acest eveniment a fost o oportunitate unică de a interacționa și de a înțelege mai bine perspectivele și practicile cercetășești din diverse țări.

Pentru a ne cunoaște mai bine, eu sunt Ana-Maria Someșan (Anne), senior în cadrul ONCR, Membru al Departamentului Internațional și al Consiliului de Centru Local Târgu-Mureș. 

Doresc să încep prin a vă spune că am avut privilegiul de a reprezenta cercetășia românească și de a lega prietenii durabile cu participanți din echipele naționale din întreaga lume.

În rândul așteptărilor mele de la acest AG se numărau dorința de a învăța modul de organizare a unui AG, având în vedere numărul foarte mare de participanți, cum se poate organiza un eveniment oficial în aer liber în orice situație climatică și cum se dezvoltă o pedagogie nouă în rândul seniorilor. Aceste așteptări mi-au fost împlinite, fiind surprinsă de implicarea și dorința cercetașilor francezi de a-și crea un univers cercetășesc cât mai incluziv și bine documentat. 


Mi-am desfășurat majoritatea activității în cortul internațional care, spre surprinderea mea, ma aștepta cu steagul și eșarfa României expuse încă din prima zi.

Un lucru important de menționat este faptul că acest eveniment a fost separat de AG-ul francez, a fost un program opțional extra, însă cu deschidere față de cei ce voiau să participe. Astfel activitățile s-au desfășurat în paralel cu alegerile și prezentările candidaților la board-ul francez.

Scopul și obiectivul principal al acestei călătorii a fost de a împărtăși pedagogia seniorilor din cadrul Organizației Naționale Cercetașii României (ONCR), cu speranța că bunele practici din fiecare țară prezentă vor putea fi integrate în mod benefic. Astfel, am intocmit o prezentare foarte pe scurt a organizației și am avut ocazia să o împărtășesc cu participanții internaționali. (a fost expusă și în afara cortului pentru ca participanții AG-ului să o poată citi de-a lungul evenimentului)

Am avut ocazia să cunosc comisarii internaționali și oameni implicați în conducerea organizaților din Germania, Franța, India, Liban, Togo, Cote d’ivoire, Portugalia, Senegal, Maroc și Turcia. Am avut parte de un curcubeu de nationalități care au pus laolaltă o prezentare scurtă a istoriei organizației și a pedagogiei seniorilor.

Un punct crucial al discuțiilor a fost necesitatea de a revizui și de a îmbunătăți pedagogia destinată Compagnons (Seniorilor cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani) în cadrul cercetășiei franceze. Marele proiect al cercetașilor francezi este unul internațional care trebuie finalizat până la vârsta de 20 de ani. Acest proiect implică, în mod obișnuit, o experiență într-o altă țară, unde participanții sunt expuși unui context cultural diferit, care contribuie la dezvoltarea lor personală și la formarea unei conștiințe sociale mai diversificate.

Având în vedere contextul european contemporan, este remarcabil faptul că tinerii cercetași aleg adesea să se implice în proiecte umanitare în alte țări, percepându-și contribuția ca fiind un pas semnificativ în transformarea lumii într-un loc mai bun. 

Desigur, am avut oportunitatea de a vedea și cum se desfășoară AG-ul în sine. De-a lungul zilei, am remarcat faptul ca ei integrează cadrul simbolic în fiecare activitate, de la luat masa, la prezentarea ordinii de zi, introducând jocuri și cântece în orice context. Pe lângă toate acestea, în după-amiaza primei zile, a avut loc și un mic eveniment Safe from Harm, unde fiecare centru local și-a amenajat un stand cu activități și materiale SFH. Fiecare stand a expus materiale diferite, de la pliante, la teatru cu păpuși fiind potrivite pentru toate stilurile de învățare.

A group of people standing in a field  Description automatically generatedA person sitting at a table with art and craft items  Description automatically generated

AG-ul s-a închis cu un program duminical, unde cercetașii catolici au avut un moment spiritual, care i-a adus mai aproape unul de celălalt și față de credința lor proprie.

Experiența aceasta culturală, socială și internațională nu ar fi fost posibilă fără ajutorul cercetășiei și pentru asta sunt foarte recunoscătoare. Așa că profit de ocazie pentru a vă îndemna să vă înscrieți la evenimente internaționale indiferent de natura lor, fie oficiale sau jamboree.

– Anne

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.