Cred ca dacă vrei să apeși pedala accelerației dezvoltării tale, ar trebui să îți iei casa în spate și să pleci într-un voluntariat în altă țară.
Bonjour, sunt Olivia, am 20 de ani și fac parte din centrul local Axente Sever Alba Iulia. Anul acesta, am decis să-mi petrec vara la centrul cercetășesc din Jambville, punctul central al cercetășiei din Franța.
Acesta și-a deschis porțile către voluntarii internaționali doar anul trecut, eu făcând parte din a doua generație de “jambees”. Una din întrebările pe care le primesc des de când sunt aici este de ce am venit fix în Jambville și cum am aflat de locul acesta. Răspund de obicei raportându-mă la prima mea întâlnire cu latura internațională a cercetășiei, acum vreo 3 ani la Nocrich Scout Centre. Cunoscând mulți alți oameni care au plecat în lume pentru a se descoperi pe ei și pentru a-și scrie propria aventură, mi-am dat seama că îmi doresc și eu să am această experiență. Să fiu eu, de data asta, cea care se minunează ca un copil de tot ce e nou în jurul ei. Să profit de această șansă incredibilă de a trăi cu limba și cultura pe care le studiez de 2 ani de zile la facultate (sunt la litere). Să plec cu o inimă deschisă spre noi prietenii, sentimente, lecții învățate. Îmi propun să-mi documentez experiența și să dau o bucată din ea mai departe pentru a încuraja și alți cercetași să descopere un centru internațional. Fiindcă am vorbit un pic deja despre motivațiile mele, o să descriu cum funcționează acest program, organizarea centrului în sine și cum e până acum aici.
Jambville este un orășel mai “ca la sat”, doar ca satul franțuzesc este destul de diferit de cel românesc (cea mai mare diferență, în opinia mea, fiind modernitatea și nota urbană, nu seamănă deloc cu “sălbăticia” din ograda bunicii la țară care ține pui și porci). Cercetașii au cumpărat acest castel cu o curte imensă și pădure prin 1950 și de atunci sunt o mică forță (aici s-a tinut și roverway 2016). Vin oameni zilnic, cercetași și nu numai, pentru activități, campuri, conferințe. Se țin evenimente de mii de oameni. Anul acesta suntem 3 voluntari internaționali care lucrează alături de circa 30 de angajați sau alți voluntari. Prin munca noastră (5 zile/săptămână + 2 libere) ne plătim șederea și mâncarea (3 mese pe zi chiar și în cele libere).
Am avut puțin emoții la plecare. Am așteptat acest moment aproape 6 luni de când s-au deschis înscrierile. Mi s-a părut ireal până în ultima clipă. Am fost foarte bine primită, m-am simțit mereu taken care of, am avut o perioadă de acomodare și de descoperire.
Am trecut prin fiecare departament: animație și program, logistică, bucătărie, curățenie, grădină, scout market + scout shop (unul e cu mâncare, altul cu tot ce poate visa un cercetaș în materie de cămăși, eșarfe, insigne, accesorii de camp). Am mers să văd cum lucrează albinele, fiindcă aici producem și miere, dar nu e un departament în sine pentru asta. Un lucru care ar trebui menționat e că majoritatea angajaților nu vorbesc engleza, iar daca nu îti asumi că te vei simți pe lângă conversație din când în când sau că va trebui să depui efort să lucrați împreună, atunci poate că nu e cea mai bună opțiune pentru tine. Dar cu toate acestea, lumea își dă silința să te simți cât mai bine, sunt atenți la nevoile tale, au răbdare, îți explică, te înțeleg și susțin.
Un lucru care m-a surprins a fost să văd că o mare parte din angajați nu au nicio legătură cu cercetășia. Sunt oameni obișnuiți care vin la locul lor de muncă. Media de vârstă aș zice că e 35 de ani, depinde foarte mult cu cine lucrezi și de cine te vei apropia. Coordonatorul nostru și our godmothers (o persoană delegată pentru fiecare jambee să fie acolo pentru ei când au nevoie) sunt mai apropiați de vârsta noastră, în jur de 25 de ani. Dar mai vin și cercetași care se încadrează la seniori să facă voluntariat o dată pe săptămână aici. Experiența ta depinde, bineînțeles, foarte mult de tine și un pic de noroc. Îti asumi niște riscuri, pășești puțin în necunoscut și ai libertatea să iei propriile decizii: cât investești într-o prietenie nouă, cât vrei să călătorești, să te odihnești, ce vrei să faci după programul de muncă, cum te raportezi la ce trăiești etc. În general, e destul de liniște și pace aici, dar vei aprecia asta după un weekend in Paris. Desigur, grupuri vin mereu, sezonul campurilor de abia începe și oricând ai libertatea să mergi să te alături lor dacă simți nevoia de mai multă agitație.
Câteva din lucrurile pe care le-am făcut în aceste 2 săptămâni și jumătate de când am ajuns: am schimbat un robinet, am cules căpșuni proaspete din grădină, aproape am plâns de recunoștință și de “frumos” la apus pe pod deasupra Senei, am mâncat foarte multă brânză, am mers la un antrenament de frisbee profesionist, am avut multe “aperos” (de la aperitiv) în natură. Mă simt de parcă mă aflu de mult mai mult timp aici și sunt multe lucruri mărunte care se simt speciale doar prin prisma acestui fapt. Sunt fascinată de tot ce se întâmplă, de schimbările care se produc în mine, de oamenii pe care ii cunosc și locurile pe care le vizitez.
Stai pe aproape dacă simți că îți poate fi util și te interesează parcursul unei cercetașe românce în Franța și gândurile ei!
@olivia_chirila pe insta (deschisă la discuții)