World Scout Moot Canada, 2013.

moot rect

 

“Turistii nu cunosc unde au fost. Calatorii nu stiu unde merg. Nimeni nu realizeaza cat de frumoasa este calatoria pana cand nu ajunge acasa si isi odihneste capul pe aceeasi perna veche, familiara. ” Lin Yutang

 

World Scout Moot Canada 2013. Inca pare atat de aproape, chiar daca s-a sfarsit in 18 august. Astept uneori sa primim plasa cu ingrediente pentru pranz sau cina, ori sa imi iau briosa si fructul de dimineata. Sunt atatea lucruri de impartasit, de invatat, de descoperit cand participi la o asemenea experienta. Uimitoare, o supradoza de sentimente, lacrimi, rasete colorate, calatorii, familie, privelisti ce iti iau respiratia si te transpun in lumea campului, esarfe, cultura, zile nebune, adrenalina, si, mai important decat toate, lectii pentru toata viata. Am invatat noi definitii ale prieteniei, am redescoperit importanta unei atitudini deschise, al dialogului intercultural si ce inseamna o familie de doua mii de cercetasi.

lba

 

Alex-UK, Brad-USA, Lexa-Romania. Frumos grup, nu? 🙂

Inca din aeroportul din Toronto am simtit atmosfera acestui eveniment, datorita a doi cercetasi din Italia si Taiwan. Intreaga lume concentrata intr-un eveniment. In timpul zborului spre Ottawa, am avut placerea de a cunoaste un cercetas austriac, care mi-a dovedit ca barierele pe care le consideram greu de invins sunt de fapt fictive. Urmatoarele ore au fost coplesitoare, datorita celor proveniti din Zimbawe, Canada, SUA, Danemarca, Australia, Argentina, UK si… Mexic, desigur! Avand in vedere faptul ca pana atunci nu cunoscusem nici un cercetas din Mexic, intalnirea unui grup de 20 de personae a fost impresionanta,nu neaparat datorita tarii,cat datorita atitudinii lor cordiale si a conversatiilor joviale, presarate cu un accent ciudat, dragut, necunoscut. Tindeam sa cred ca este un film, o carte fictiva, si eu eram cea care citea. De-a lungul strazilor din Ottawa se plimbau sute de cercetasi, preluand controlul asupra orasului. Era impresionant, nu mai vazusem niciodata atatia frati impreuna, atatea culturi, tari, limbi, toti apartinand aceleiasi miscari, toti  veniti pentru acelasi scop. Sa invete cum sa schimbe societatea in care traim.

Nu am mentionat asta inainte… Am fost singura cercetasa romanca din cadrul evenimentului, si acum stiu ca a fost cel mai curajos si probabil nebun lucru pe care l-am facut vreodata. Nu voi uita fetele celor care aflau asta: “Poftim? Singura? Cat de cool! Vrei sa facem o poza?  “  Adevarul este ca nu a fost atat de “cool” pe cat suna.A fi singur intr-o tara straina, pe un alt continent, fara prieteni, fara nici o persoana care sa vorbeasca acceasi limba te poate innebuni uneori. Dar consider ca a fost o onoare. Am incercat pe tot parcursul MOOT-ului sa le spun despre Romania, despre cercetasii nostri, despre proaspatul centenar si, desigur, despre Centrul Scout Nocrich! Un lucru destul de dificil, cand unii sunt mai interesati de motivul pentru care am venit singura, decat de locul din care provin.

536981_10200983775928909_1242981479_n

 

Cercetasii din Venezuela si Polonia (dreapta) m-au primit cu bratele deschise. Sunt chiar prietenosi, si vorbesc fluent engleza. De asemenea, sunt impatimiti ai pozelor (Crede-ti-ma, chiar sunt 🙂 )

In prima seara, la Universitatea din Ottawa, am invatat una dintre cele mai importante lectii din cadrul acestui eveniment: ca depindea de mine daca voi fi singura sau nu, daca imi voi dezvolta aptitudinile si daca voi evolua, sau voi ramane aceeasi. Depindea numai de mine.Am aflat atunci si ideea intregului proiect: definitia dialogului intercultural, convietuirea cu personae straine insa cu aceleasi insusiri, a invata bune practici pe care sa le ducem mai departe in societate, cercetasilor nostri. Sunt convinsa ca in timpul MOOT-ului participantii au invatat sa fie cetateni model,sa ajute si sa accepte pe oricine,indifferent de culoare pielii ori limba vorbita.

Insa, inapoi la poveste: Am avut ,inevitabil, cateva momente de singuratate. La ceremonia de deschidere, cand toata lumea era cu toata lumea, aclamand tara din  care proveneau si simtindu-se bine impreuna, cand mancam, cand celelalte tari aveau intalniri ale contingentului si participantii erau informati. Eu insa nu am avut norocul acesta. Dar oricand mergeam in cortul mare vorbeam cu cineva, impartaseam experiente, si sentimentul de singuratate se evapora in urmatoarea secunda. Acestea sunt insa riscurile cand mergi singur. Am stiut de la inceput ce ma va astepta, si am fost de accord. Cred ca asta a fost singurul lucru rau la MOOT. Dar aveam prieteni. Da. La ceremonia de deschidere, in Ottawa, am intalnit oameni incredibili cu care m-am imprietenit. Patrick, din Guyana, era de asemenea singur, asa ca am stat impreuna tot timpul, facand poze si vorbind despre MOOT, despre asteptarile noastre si despre cat de multi oameni erau acolo.

Cand numele tarii mele nu a fost strigat, am mers in fata tuturor, si am informat gazdele despre greseala. Incepand cu acel moment, toti ma stiau drept “Romanca care a fugit in fata tuturor la Parlament”. A trebuit sa fac ceea ce am facut, pentru ca nu puteam sa ii las sa ma uite atat de usor. Si cred ca a functionat.

1231293_10200983778768980_1175784288_nromanian contingent

 

Steagul Romaniei a fost inaltat in fata Parlamentului din Ottawa. Am fost acolo, am aratat de unde provin.

In  timpul evenimentului, din cand in cand, cercetasii veneau si faceam poze impreuna, schimbam cateva cuvinte, ne dadeam adresele, imparteam experiente si altele .Ne salutam ori de cate ori cand treceam unii pe langa ceilalti, zambeau, erau dornici sa ajute. Inca din prima zi am fost numita “Fata din Romania” si am devenit “celebra”. Dar uneori imi doream sa raman in umbra, un alt cercetas din marea familie

Un alt lucru minunat a fost patrula mea. Patrula 209. Intotdeauna imi voi aminti zilele petrecute cu ei. Mi-au facut evenimentul mai frumos! Eram o familie, gatind impreuna, trezindu-ne unii pe altii, mancand in acelasi loc, mergand in hike, distrandu-ne. Chiar daca am fost numai doua fete, am fost cele mai bune prietene! Asta ne-a tinut impreuna si ne-a facut sa realizam ca o prietenie poate exista intre persoane de orice sex, etnie sau culoare. Acest lucru reprezinta o schimbare pentru tineri, in general, deoarece ajuta la dezvoltarea personala. Patrula 209 a fost cel mai probabil contingentul meu: cei care imi explicau programul, cei care dispareau pentru o jumatate de zi, cei care aveau grija unii de altii, noi intre noi. Si proveneam din patru continente. Ceea ce a reprezentat mai curand o oportunitate. Mancam mancare Mexicana si taitei cu betisoare, din Japonia, invatam cuvinte in diferite limbi ,“probecho” era cel mai folosit, si jucam multe jocuri! Patrula 209 a fost contingentul, familia mea la MOOT

patrol 209

Atmosfera din timpul MOOT-ului a fost primitoare si….nebuna! Noptile le petreceam la cafenelele special amenajate, dansam impreuna, cercetasii mexicani ma aruncau in aer, erau mii de zambete si glasuri, amintiri memorabile. Zilele erau dedicate activitatilor: sailing, coborare in rapel, canoe, kayak, catarari, hike, canoe, parc aerian, plimbare bantuita prin capitala sau Global Development village. Admit faptul ca nu respectam tot timpul programul. Am participat la mult mai multe activitati, din cauza faptului ca nu am vrut sa irosesc nici o secunda.

Un alt eveniment pe care mi-l voi aminti intotdeauna este excursia din Toronto. Chiar daca autobuzul galben inca imi apare in vis ca un vehicul ingrozitor, oamenii dinauntru l-au facut sa fie admirabil! Cantece, rasete, discutii, viteza, somn, zgarieturi, mancare, suc. Acestea sunt cuvintele care descriu perfect o excursie reusita. Un oras gigantic, oras al oglinzilor, cu CN Tower impungand norii. Cred  ca era mai frumos decat New Yorkul! (Am avut ocazia sa il vad in timpul noptii si al zilei) Eram la etajul 15, si admirand felul in care soarele urca treptat si lumina orasul inca adormit, in partea stanga. In dreapta, in schimb, domnea intunericul, strapuns de picaturi de lumina.

 torontotor2

La sfarsitul excursiei, in timp ce ma intorceam, simteam un spatiu gol in stomac, ca si cand cineva luase cu forta o parte din mine. Ei bine, intr-adevar, MOOTul se sfarsise, corturile erau adunate, lasandu-si amprenta pe pamant, in padure, cercetasii se indreptau spre aceleasi autobuze galbene. Cu exceptia fetelor posomorate, aveai impresia ca evenimentul este pe cale sa inceapa. Dar nu. Se sfarsise. Spatiul acela gol imi lua respiratia, ma facea sa plang si sa rad in acelasi timp, revedeam sutele de fete intalnite, miile de locuri, simteam adrenalina de la sailing sau coborarea in rapel, imi simteam mainile pulsandu-mi datorita panoului de catarari, sentimentul de plutire de la tiroliana, dar, mai mult decat orice, imi amintea de ideea de apartenenta la un grup, de familie. Familia de la MOOT! “Sora” mea Mexicana si cu mine am facut o promisiune: Intr-o zi ne vom revedea. Sunt decisa sa pastrez aceasta promisiune, si stiu ca va deveni realitate, mai devreme sau mai tarziu.

Deci, pazea! Pentru ca daca veti vedea  o palarie roz si una neagra impreuna, inseamna ca suntem acolo, si ca ne vom distra superb impreuna, noi,cercetasii, indiferent unde sau cand.

Drept consecinta a MOOT-ului, camera mea este intesata de badgeuri, adesea ma lovesc de esarfe, laptopul este virusat iremediabil cu poze, cafeaua mi-a devenit mai draga decat inainte, dar, mai mult decat toate, lista de prieteni s-a marit considerabil . Sunt de parere ca  cercetasii care isi doresc intr-adevar sa cunoasca cercetasia la nivel mondial, trebuie sa ma insoteasca in Islanda in 2017. Deoarece am de gand sa fiu acolo.

Si inca ceva… Subit, am devenit alergica la preabinecunoscuta “celery”.

1234771_599612836728476_1731643666_n

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.