[APEL ÎNCHIS] Recrutare Voluntari Regiunea Europeană [DL: 10 octombrie 2020]

Nume proiect: Recrutare Voluntari Regiunea Europeană

Perioada: variază în funcție de rol

Cine poate participa: seniori, lideri, voluntari adulți

Despre oportunitate:

Anul 2020 a reprezentat un termen limită important pentru numeroase obiective incluse în Planul Regional trienal (2019-2022), iar, având în vedere impactul pandemiei COVID-19 care a cauzat schimbări semnificative în natura și cursul evenimentelor, au apărut câteva oportunități noi de voluntariat în cadrul echipelor de voluntari ale Regiunii Europene Scout.

Există cinci domenii unde este nevoie de ajutor:

  1. Îmbunătățire continuă (Continuous Improvement)
    1. Echipa pentru Planul Regional European
    2. Echipa de Management a Voluntarilor
    3. Echipele “Alegeri și Fluxul Candidaților” și “Implicarea Organizațiilor Naționale Cercetășești”
  2. Sustenabilitate
  3. Echipa de planificare a Conferinței Regiunii Europene
  4. Echipa de comunicare WOSM la Jamboreea Europeană 2020+1
  5. Digital engagement

Mai multe informații despre fiecare domeniu și rol se găsesc aici.

De asemenea, în fiecare an Biroul Mondial – Centrul de Sprijin European are oportunitatea de a lua parte în Programul European Solidarity Corps și de a găzdui voluntari la biroul din Bruxelles (Belgia). Bazându-se pe experiențele anterioare, Regiunea lucrează pentru a oferi oportunități unice de învățare și sprijin în domeniile de Comunicare, Relații Externe, Fundraising și Sprijin pentru Evenimente.

Anul acesta se urmărește recrutarea a doi voluntari în domeniile de Sprijin și Comunicare (1) și Administrarea Evenimentelor și Fundraising (2). Voluntarii aleși vor contribui, printre multe altele, la promovarea și întărirea profilului Cercetășiei în Regiune, vor menține prezența activă a Regiunii pe platformele social media, vor sprijini funcțiile de fundraising și management al evenimentelor, vor oferi sprijin administrativ în planificarea evenimentelor etc.

Mai multe informații despre fiecare rol pot fi găsite aici.

Te rugăm să ții cont de faptul că, pentru a te înscrie pentru oricare dintre aceste roluri, este necesar să parcurgi procesul de selecție internă, să ai acordul Centrului Local din care faci parte și aprobarea Comisarului Internațional (oana.ghiocea@scout.ro). Selecția internă se realizează în urma completării formularului de exprimare a intenției până la data de 10 octombrie, formular pe care îl găsești aici.

De asemenea, menționăm că selecția se realizează în baza motivației și a Criteriilor generale de selecție și promovare a voluntarilor în ONCR, pe care le poți consulta aici.

Pentru mai multe informații sau clarificări, te rugăm să ne contactezi la international@scout.ro

[Eveniment Anulat] CMT – Jamboreea Europeană 2021: 2 – 13 august 2021, Gdansk, Polonia – DL: 30 noiembrie 2020

În urma reprogramării evenimentului pentrul anul 2021 în contextul global cauzat de răspândirea pandemiei de COVID-19, redeschidem apelul de recrutare pentru trei poziții în Echipa de Management a Contingentului (CMT).

Nume proiect: Jamboreea Europeană 2021 / European Jamboree 2021 – “Be the Spark”
Perioada: 2-13 august 2021
Locația: Insula Sobieszewo în orașul Gdansk, Polonia

Apelul se adresează liderilor și seniorilor cu experiență, dornici de a contribui la organizarea contingentului ONCR la Jamboreea Europeană 2021, ca parte a Echipei de Management a Contingentului (CMT), sub coordonarea Șefului de contingent – Alexandru Grigore.

Poziții deschise: 

    • Comunicare
    • Logistica & Administrativ 
    • Transport

Detalii despre eveniment:

De la ultimul Eurojam din 2005, nu a mai avut loc nicio Jamboree Europeană. Din fericire, aceasta se întoarce pentru a aduna tinerii din toată Europa în Gdansk, Polonia, pentru a trăi valorile cercetășești, pentru a întări comunitatea internațională și pentru a facilita oportunitatea tinerilor europeni de a se întâlni și învăța unii de la alții. Evenimentul este destinat cercetașilor cu vârste cuprinse între 14-18 ani la data evenimentului, iar cei care au peste 18 ani sunt încurajați să participe ca IST (International Service Team).

După o pauză de 15 ani, Polonia e pregătită să ofere participanților o Jamboree Europeană cu un program educativ bazat pe ideea de “Be the Spark and…ACT”. Mai multe despre programul inovativ găsești aici.

Adițional, va exista un program special dezvoltat pentru IST și CMT.

Costuri: Contribuția de participare este de 1350 RON și include costurile a 12 zile de activități și a trei mese pe zi.

Responsabilități și atribuții CMT:

Membrii Echipei de Management al Contingentului (Contingent Management Team/CMT) vor lucra alături de Șeful de Contingent pentru buna organizare și pregătirea contingentului.

Membrii CMT vor avea nevoie de abilități și experiență dintr-o gamă largă de domenii. Cu toate acestea, încurajăm aplicațiile din partea liderilor ce posedă oricare dintre competențele descrise mai jos, dorind să formăm o echipă cât mai diversă. Condiția obligatorie este ca aplicantul să aibă minim 18 ani la momentul înscrierii.

Roluri pentru care poți aplica:

Comunicare – vei fi responsabil de:

  • postări și campanii în social media (Facebook, Insta, TikTok)
  • redactare mailuri și alte comunicări oficiale
  •  gestionare mailbox contingent
  • redactare articole pentru site-ul internațional.scout.ro
  • e persoana de contact pentru contingent, în legătură cu departamentul aferent din partea organizatorilor
Experiența într-o poziție similară constituie un avantaj, în același timp există sprijin constant din partea Șefului de contingent și a celorlalți membri din CMT.

Logistică – vei fi responsabil de:

  • crearea unui checklist cu tot ce au nevoie membrii Contingentului, din perspectivă administrativă
  • transmiterea tuturor informațiilor administrative către contingent pre-eveniment
  • gestionarea tuturor aspectelor legate de administrativ în timpul evenimentului
  • colaborare cu responsabilul de transport pentru transportul materialelor logistice spre și din camp
  • e persoana de contact pentru contingent, în legătură cu departamentul aferent din partea organizatorilor
Experiența într-o poziție similară constituie un avantaj, în același timp există sprijin constant din partea șefului de contingent și a celorlalți membri din CMT.

Transport – responsabil de:

  • centralizarea opțiunilor de transport pentru membrii Contingentului (cei care aleg soluția de transport oferită de CMT + cei care aleg soluții individuale)
  • centralizarea orarului de sosiri în camp și plecări spre țară
  • colaborare cu responsabilul de logistică pentru transportul materialelor logistice spre și din camp
  • e persoana de contact pt contingent, în legătură cu departamentul aferent din partea organizatorilor
Experiența într-o poziție similară constituie un avantaj, în același timp există sprijin constant din partea șefului de contingent și a celorlalți membri din CMT.

Adițional, ne-ar plăcea să știm că:

    • Ești organizat și eficient;
    • Ai abilitatea de a inspira și îndruma tineri cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani;
    • Poți jongla cu mai multe task-uri în același timp și poți respecta deadline-uri;
    • Ai o gândire inovativă, venind cu idei noi care pot ajuta proiectul să progreseze în mod pozitiv;
    • Ai experiență în lucrul cu grupa de vârstă căreia îi este dedicat evenimentul;
    • Ești un bun comunicator, atât verbal, cât și în scris;
    • Înțelegi natura multiculturală a Cercetășiei Mondiale și demonstrezi deschidere către toți, indiferent de mediul de proveniență, etnie, religie sau orientare sexuală;
    • Ai competențe de utilizare a e-mailului și a instrumentelor Google Drive;
    • Ești motivat/ă și capabil/ă să preiei inițiativa, recunoscând, totodată, limitele autorității tale;
    • Ești încântat/ă de experiențele pe care un eveniment internațional le poate oferi tinerilor și adulților participanți;
    • Poți face față lucrului în condiții de stres și presiune;
    • Poți lucra într-o echipă sau pe cont propriu, în funcție de cerințe;
    • Poți coordona o echipă de voluntari direct sau de departe;
    • Păstrezi o atitudine pozitivă în ciuda provocărilor pe care le-ai putea întâmpina pe parcursul proiectului;
    • Cauți întotdeauna o soluție pentru problemele care pot apărea;
    • Îți iei angajamentul de a fi implicat în proiect de la debut până la finalizarea lui;

ej2020.org

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 30 noiembrie 2020. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minimum 6 luni) și de motivaţia de a participa la eveniment. Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, puteți contacta șeful de contingent, Alexandru “Super G” Grigore, la adresa de mail Alexandru.Grigore@scout.ro, Facebook sau la numărul de telefon 0751197160.

Puteți urmări pregătirile pentru Jambooree pe evenimentul oficial al contingentului.

[APEL ÎNCHIS] JOTA-JOTI – Online, 16-18 Octombrie 2020 [DL 15.10.2020]

Nume proiect: Jamboree-on-the-Air and Jamboree-on-the-Internet (JOTA-JOTI)

Perioada: 16-18 octombrie 2020

Locația: online

Cine poate participa: Acest eveniment este deschis tuturor cercetașilor care au 13 ani împliniți*

Despre eveniment:

Fiind cel mai mare eveniment digital și radio cercetășesc din lume care promovează prietenia și conceptul de global citizenship, tinerii participanți vor putea să se conecteze cu alți cercetași din lume în timp ce experimentează un program dinamic de activități distractive și educaționale.

JOTA-JOTI este cel mai mare  eveniment digital care are loc online și prin radio. Acest eveniment educațional aduce împreună mai mult de 2.5 milioane de cercetași în fiecare an, în luna octombrie, pentru un weekend întreg de cercetășie. Tinerii pot învăța despre tehnologie și comunicare, conectându-se cu alți cercetași din peste 170 de țări.

JOTA-JOTI 2020 va fi foarte diferit pentru mulți cercetași din întreaga lume, deoarece ne confruntăm împreună cu provocările pandemiei globale COVID-19. În unele circumstanțe, unele centre locale de cercetași au început deja activitățile față în față, în timp ce în alte circumstanțe există încă cercetași care participă în continuare la activități cercetășești de acasă. JOTA-JOTI este accesibil tuturor. Cercetașii din întreaga lume se pot înscrie fie ca grup, cât și / sau individual și pot participa la activități oricând pe perioada weekendului.

CUM PARTICIP?

Puteți participa la JOTA-JOTI atât împreună cu un grup, cât și individual.

1. Contactează cercetașii din centrul local pentru a afla dacă vor să participe la evenimentul de anul acesta.

2. Dacă participi împreună cu alți cercetași intră pe https://www.jotajoti.info/ și înscrie-te ca și grup.

3. Dacă decizi să participi individual înscrierea se face tot pe https://www.jotajoti.info/ doar că trebuie să selectezi participare individuală în timpul procesului de înscriere.

Profilul participantului: Acest eveniment este deschis tuturor cercetașilor care au 13 ani împliniți*

Costuri: Gratis

*Persoanele participante trebuie să își informeze liderul sau Consiliului Centrului Local despre dorința de participare, să fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.

[APEL ÎNCHIS] Youth Dialogues: Shaping a New Reality – online, 12 august – 4 noiembrie 2020 [DL 20 august]

Nume proiect: Youth Dialogues: Shaping a New Reality

Perioada: 12 august – 4 noiembrie 2020

Locația: online

Cine poate participa: seniori, lideri, lideri asistenți, voluntari adulți cu vârsta între 18 și 26 de ani

Despre eveniment: Evenimentul reprezintă o serie de dialoguri online, deschise tinerilor, cu scopul de a discuta rolul lor în a schimba realitatea, ca urmare a pandemiei COVID-19. Youth Dialogues este o platformă online pentru tinerii cu vârste între 18 și 26 de ani pentru a se alătura unor discuții pe teme diverse din sfera “noului normal” cauzat de situația actuală. 

Seria de dialoguri Youth Dialogues va:

  • Oferi șansa tinerilor lideri de a-și împărtăși viziunea și ideile pe tema incluziunii și creșterii activității tinerilor atunci când se dezvoltă un ”nou normal”,
  • Inspira tinerii să fie activi la nivel local atunci când se clădește ”noul normal” și să fie agenți ai schimbării în comunitățile lor,
  • Identifica, discuta și promova mecanisme și platforme de integrare a tinerilor la toate nivelurile.

Profilul participantului: Toți tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani sunt invitați să participe la aceste dialoguri.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 20/08/2020. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont atât de motivaţia de a participa la eveniment, cât și de vechimea (minimum 6 luni), experiența și implicarea activă în cadrul organizației.

Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, să fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.

[EVENIMENT AMÂNAT] MOVA Jamboreea Națională Elvețiană – Wallis/Valais, Elveția, 24 iulie – 7 august 2021 [DL 1 septembrie 2020]

Nume proiect: MOVA – Jamboreea Națională Elvețiană

Perioada: 24 iulie – 7 august 2021

Locația: Regiunea Goms, din cantonul Wallis/Valais

Cine poate participa: temerari, eXploratori, seniori, lideri, lideri asistenți

Despre eveniment: Jamboreea Națională Elvețiană “mova” vă oferă posibilitatea de mișcare sub toate formele sale. Cercetașii din Elveția – și câțiva de dincolo de hotare – se vor aduna în Valea Goms. Pe perioada jamboreei vor avea ocazia să experimenteze atât mișcarea de tip fizic, cât și mental prin progresul personal și lărgirea orizontului de percepție. E de reținut că nu doar plăcile tectonice se mută (plăci pe care va fi așezat campul), ci și participanții se vor mișca unii către alții: cercetași din diferite regiuni, care vorbesc limbi diferite vor constitui populația jamboreei de 25 000 de cercetași pentru 2 săptămâni. Motto-ul jamboreei este “Împreună putem muta munții din loc!”

Profilul participantului: Patrulele sunt formate din 6 participanți și 1 lider însoțitor (de peste 18 ani). O unitate este formată din 1-3 patrule. Fiecare unitate va fi înfrățită cu o unitate elvețiană pentru a facilita schimbul intercultural și logistica. Înfrățirea va avea loc în toamna lui 2020. Unitățile pot fi formate fie din temerari (10-14 ani), fie din eXploratori (14-17 ani).

Costuri: Prețul pentru participanți internaționali este 500 CHF (franci elvețieni)/persoană (lideri și participanți) + contribuția de 10 EUR pentru Departamentul Internațional* 

Aceste costuri includ:

Toate activitățile din jamboree

Mâncare și băutură pe durata campului (excluzând gustările personale precum înghețată sau suvenirurile)

Accesul la zona de campare

Transport de la orice gară din Elveția până la locul de campare și înapoi (notă: toate aeroporturile și autogările de curse europene lungi au o gară în vecinătatea apropiată)

*Contribuția de 10 euro către Departamentul Internațional este cerută atunci când se participă la evenimente internaționale care se desfășoară prin intermediul parteneriatelor realizate de către ONCR. Pentru evenimentele menționate echipa lucrează pe parcursul anului să încheie aceste parteneriate sau să construiască relații care să ne aducă diverse beneficii (taxe reduse, deconturi de transport, locuri gratuite sau suplimentarea locurilor alocate pentru ONCR, grupuri de cercetași străini în țară cu care CL să poată colabora). Contribuția colectată se folosește pentru activitatea periodică a departamentului, în special pentru costurile impuse de materialele de protocol, comisioane bancare, întâlniri ale echipei și participarea la evenimente de networking.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 01/09/2020. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont atât de motivaţia de a participa la eveniment, cât și de vechimea (minimum 6 luni), experiența și implicarea activă în cadrul organizației.

Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, să fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.

[APEL ÎNCHIS] – Votăm Eșarfă Internațională! [DL: 5 iulie 2020]

Suntem mândri de fiecare dată când luăm parte la un eveniment cercetășesc internațional, iar atunci când trecem granițele țării ne dorim să fim recunoscuți printre celelalte naționalități.

Și cum altfel decât printr-o eșarfă unică, autentică, pe care să o luăm mereu cu noi atunci când cercetășim internațional?

În luna mai, Organizația Națională „Cercetașii României” (ONCR) a dat startul unui concurs prin care îți cerea ajutorul în realizarea design-ului eșarfei internaționale.

În urma apelului deschis, am primit o mulțime de propuneri din partea voastră! Vă mulțumim pentru implicare și ideile faine pe care le-am primit.

Pe lângă acestea, în urma sugestiilor primite, am adăugat două propuneri suplimentare: eșarfa națională actuală (pentru toate evenimentele) sau o variație a acesteia (eșarfa națională actuală pentru evenimentele mici și eșarfa națională actuală la care se va schimba steagul României cu badge-ul de eveniment pentru evenimentele la care avem un badge de eveniment).

Ce urmează?

După cum am comunicat în apelul publicat de site-ul Departamentul Internațional, alegerea eșarfei se va realiza prin vot deschis tuturor membrilor activi ai ONCR, indiferent de ramura de vârstă.

Votul va avea loc în două tururi: în primul tur fiecare cercetaș va putea vota eșarfa preferată din toate variantele primite, urmând ca cele mai votate 5 concepte să treacă în turul al doilea. Cel de al doilea tur, se va realiza în același mod, fiecare cercetaș având dreptul la un singur vot.

Cum votăm?

Votul se va realiza prin intermediul acestui formular, pe baza ID-ului de cercetaș.

Termenul limită pentru a vota conceptul preferat este 5 iulie 2020. 

Pentru orice întrebare vă stăm la dispoziție pe adresa de e-mail a Departamentului Internațional: international@scout.ro

[APEL ÎNCHIS] Let’s live Europe in rural area! – Le Mans, Franța, 17 august 2020 – 17 iulie 2021

Nume proiect: Let’s live Europe in rural area!

Perioada: 17 august 2020- 17 iulie 2021

Locația: Le Mans, Franța

Cine poate participa: seniori, lideri, voluntari adulți

Despre eveniment: 

Acest proiect ESC implică 6 voluntari ESC din 6 țări europene diferite. Fiecare dintre voluntari va lucra la unul dintre cele 6 centre de instruire pentru tineri din zona Sarthe, în Franța. Centrele locale se numesc “Maisons familiales rurales” sau MFR (traduse mot-a-mot “case de familie rurale”). Astfel, voluntarii trebuie să își dorească să lucreze cu adolescenți și să se folosească de metode non-formale de învățare. Voluntarii vor sprijini și ajuta coordonatorii în activitățile lor zilnice și li se va cere să organizeze sau coordoneze câteva dintre activitățile colective. Ca parte din programul lor de antrenament, toți studenții MFR petrec o săptămână în MFR, iar următoarea săptămână într-o companie unde își fac practica.

Voluntarii lucrează orele de normă întreagă alături de echipa MFR de luni până vineri, cu 30 de ore pe săptămână. Se poate să li se ceară să vină la întâlnirile de seară ale studenților. Din când în când, fiecare voluntar are ocazia să lucreze la un proiect comun în Le Mans alături de ceilalți voluntari. 

Principalele misiuni ale fiecărui voluntar sunt

  1. Deschidere către cultura europeană
  2. Educație și pedagogie
  3. Proiect comun cu toți cei 6 voluntari din cele 6 centre

Profilul participantului:

Potențialul voluntar trebuie să locuiască în Europa, să fie motivat să participe la proiect, să aibă între 18 și 30 de ani, permis de conducere, să fie interesat de a lucra cu tineri, de educație, Europa și teme interculturale.

Costuri:

Pentru acest proiect, costurile reprezintă numai taxa de 10 EUR* de înscriere. Cazarea, masa, banii de buzunar, protecția socială și transportul local sunt acoperite de programul Erasmus+. Călătoria internațională dus-întos către și de la locația proiectului este, de asemenea, acoperită.

*Contribuția de 10 euro către Departamentul Internațional este cerută atunci când se participă la evenimente internaționale care se desfășoară prin intermediul parteneriatelor realizate de către ONCR. Pentru evenimentele menționate echipa lucrează pe parcursul anului să încheie aceste parteneriate sau să construiască relații care să ne aducă diverse beneficii (taxe reduse, deconturi de transport, locuri gratuite sau suplimentarea locurilor alocate pentru ONCR, grupuri de cercetași străini în țară cu care CL să poată colabora). Contribuția colectată se folosește pentru activitatea periodică a departamentului, în special pentru costurile impuse de materialele de protocol, comisioane bancare, întâlniri ale echipei și participarea la evenimente de networking.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici cât mai repede cu putință (acesta este sfatul pe care l-am primit de la organizatori). În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont atât de motivaţia de a participa la eveniment, cât și de vechimea (minimum 6 luni), experiența și implicarea activă în cadrul organizației.

Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, să fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.

[APEL ÎNCHIS] Alătură-te Echipei Departamentului Internațional! [DL 4 mai 2020]

Oare v-ați gândit vreodată cum ar arăta cercetășia dacă ea ar fi luat naștere în România și ar exista doar aici? Norocul care a dat peste noi este că ea există și în România, dar beneficiază de caracterul internațional ceea ce ne oferă oportunități și o bogăție interculturală nemaipomenită.

Echipa Internațională este echipa care ne reprezintă la nivel internațional și care totodată aduce mai aproape de noi acest atribut al mișcării cercetășești.

Poziții deschise:

  • Responsabil Traduceri – identifici materiale care este necesar să fie traduse sau preiei cerințe din partea Departamentului Internațional în ceea ce privește traducerile, contribui la crearea materialelor de promovare ale ONCR în cadrul evenimentelor internaționale, asiguri suport prin traducere în cazul evenimentelor cu participare internațională

Criterii de selecție:

  • Ești tânăr și crezi că poți schimba lumea
  • Îți face plăcere să vorbești în limba engleză (o altă limbă în plus poate constitui un avantaj) 
  • Îți place mult să interacționezi cu oameni diverși
  • Ai o soluție internațională pentru orice provocare

Criteriile de selecție sunt orientative, nu este obligatorie însumarea lor, dar ne rezervăm dreptul de selecție.

Aplică până la 4 mai 2020!

[APEL ÎNCHIS] Propuneri concept Eșarfă Internațională [DL 25 mai 2020]

Suntem mândri de fiecare dată când luăm parte la un eveniment cercetășesc internațional, iar atunci când trecem granițele țării ne dorim să fim recunoscuți printre celelalte naționalități.

Și cum altfel decât printr-o eșarfă unică, autentică, pe care să o luăm mereu cu noi atunci când cercetășim internațional?

Organizația Națională „Cercetașii României” (ONCR) dă startul unui concurs prin care îți cere ajutorul în realizarea design-ului eșarfei internaționale.

Aceasta va fi purtată de către toți delegații sau reprezentanții ONCR în timpul participării la evenimentele în afara granițelor țării.

Ce trebuie să faci?

Pasul 1. Gândește-te la un concept de eșarfă, alege-i modelul și culorile.

Pasul 2. Trimite-ne propunerea ta, fie schiță, acuarelă sau în format digital, pe adresa de e-mail a Departamentului Internațional: international@scout.ro (Te rugăm să incluzi în subiectului emailului textul < Propunere Eșarfă Internațională>, numele tău și centrul local de proveniență)

Pasul 3. După primirea tuturor propunerilor, conceptele vor fi analizate, iar apoi votate de către membrii organizației prin intermediul unui poll public.

Cine poate participa?

Membrii activi ai ONCR din orice ramură de vârstă.

De ce trebuie să țin cont atunci când creez conceptul de eșarfă?

  • Eșarfa are la bază culori sau elemente reprezentative pentru Romania și/sau ONCR.
  • Dimensiunile eșarfei vor fi următoarele:
C:\Users\Ana\Downloads\Untitled Diagram (1).png
  • Numărul maxim de culori folosite este 8. 
  • Procedeele tehnice care se pot aplica pe material sunt broderie, serigrafie, sublimare, termotransfer sau tăiere laser. Dacă știi cum vrei să fie creat fiecare element al eșarfei, te rog să ne specifici. 

Alegerea eșarfei internaționale

După primitea tuturor propunerilor, conceptele vor fi validate împreună cu reprezentanții Scout Shop. Lista finală a propunerilor eligibile, luând în considerare posibilitatea de fabricare a eșarfei, vor fi făcute publice, iar toți membri organizației vor avea ocazia de a vota care este conceptul cel mai reprezentativ pentru ONCR/România. 

Premierea

Cercetașii cu cele mai reușite 3 modele de eșarfe vor fi răsplătiți cu premii internaționale, iar creatorul celui mai inspirat model de eșarfă va primi și prima eșarfă fabricată.

Termenul limită pentru trimiterea conceptelor este 10 mai 2020. 

Pentru orice întrebare vă stăm la dispoziție pe adresa de e-mail a Departamentului Internațional: international@scout.ro

[APEL ÎNCHIS] Concurs internațional de eseuri pentru copii și tineri [DL 15 iunie 2020]

Nume proiect: International Essay Contest for Young People

Cine poate participa: Lupișori, Temerari, Exploratori și Seniori cu vârsta de până la 25 de ani împliniți

Despre eveniment: 

Acest concurs anual de eseuri este organizat în efortul de a valorifica energia, creativitatea și inițiativa tinerilor, în efortul promovării unei culturi de pace și dezvoltare durabilă. De asemenea, își propune să inspire societatea să învețe de la și cu ajutorul minților tinere și să se gândească la modul în care fiecare dintre noi poate face o diferență în lume.

Tema concursului din acest an este: „O scrisoare de la mine în 2030”. Imaginează-ți cum ar fi o lume ideală de acum în zece ani. Scrie o scrisoare din viitor (anul 2030) către sinele tău actual (2020), în care descrii starea lumii, modul în care trăiesc oamenii și ceea ce faci tu însuți/însăți în societate. În plus, includeți orice mesaj important pe care doriți să-l spuneți prezentului vostru.

Regulile concursului sunt:

  1. Eseurile pot fi depuse de oricine NU are 25 de ani împliniți înainte de 15 iunie 2020, într-una din următoarele categorii de vârstă: a) Copii (vârste până la 14 ani) b) Tineret (între 15 și 25 de ani)
  2. Eseurile trebuie conțină maxim 700 de cuvinte în engleză, franceză, spaniolă sau germană sau maxim 1600 de caractere în japoneză, cu excepția titlului eseului și a paginii de copertă. Eseurile pot fi atât în format electronic, cât și scrise de mână.
  3. Înscrierile pot fi trimise online sau prin poștă.
  4. Înscrierile trimise prin poștă trebuie să includă o pagină indicativă cu:
    1. Numele și Prenumele
    2. Categoria la care se participă (Copii sau Tineret)
    3. Vârsta
    4. Sexul 
    5. Naționalitata
    6. Adresa domiciliului
    7. E-mail
    8. Număr de telefon 
    9. Numele școlii (dacă este cazul)
    10. Titlul de eseului 
    11. Limba în care a fost scris eseul 
    12. Numărul de cuvinte.
  5. Eseurile trebuie să fie originale. Înscrierile plagiate vor fi respinse.
  6. Eseurile trebuie să fie scrise de o singură persoană.

Următoarele premii vor fi acordate în categoria Copiilor și respectiv categoria Tineret:

  1. Premiul I: certificat, premiu de 100.000 de yeni japonezi (aproximativ 900 USD) și cadou … 1 participant
  2. Premiul II: certificat, premiu de 50.000 de yeni japonezi (aproximativ 450 USD) și cadou … 2 participanți
  3. Premiul III: certificat și cadou … 5 participanți
  4. Mențiune de onoare: certificat și cadou … 25 de participanți

Costuri: Concursul nu implică costuri din partea participantului.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să îți înscrii eseul direct pe site-ul organizatorilor până la 15.06.2020. Nu uita să ne trimiți și nouă eseul tău!

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.