Jamscout 2024 – Spania, 13 – 21.07.2024 [DL 10.02.2024]

Nume proiect: Jamscout 2024 – Vive la aventura

Perioada: 13 – 21.07.2024

Locația: Raso de la Nava din Covaleda, regiunea Soria, Spania

Cine poate participa: lupișori, temerari, exploratori, seniori, lideri.

Despre eveniment:  Jamscout Spania este cel mai mare eveniment cercetășesc internațional din Spania, deschis cercetașilor de toate vârstele din întreaga lume. Prima și singura ediție a avut loc acum 7 ani, în 2017. Organizatorii se pregătesc să primească 8.000 de participanți, dintre care 600 din afara Spaniei. 

Covaleda se află la o înălțime de 1.214 m peste nivelul mării, la poalele munților Sierra și la 2 ore și 30 de minute de Madrid. Diversitatea habitatului va face șederea una de neuitat, având câmpie, râuri, păduri de pin și stejar, munte. Zona face parte din aria naturală protejată Sierra de Urbión.

Activitățile pregătite sunt pline de aventură, de creativitate și cultură, și îți oferă șansa de a cunoaște persoane noi și de a lega prietenii cu cercetași din întreaga lume. Programul va cuprinde aproximativ 60 de ateliere, activități pe ramuri de vârstă, artistice, marșuri, 2 parcuri de aventură terestră, o bază nautică și multe altele.

Profilul participantului:  Participanții pot fi cercetași de la toate ramurile de vărstă: lupișori, temerari, exploratori, seniori, în vârstă de minim 6 ani, împliniți până la data începerii campului. Cercetașii ce au peste 21 de ani se pot înscrie ca IST.

O patrulă va avea 1 adult responsabil la maxim 10 copii din aceeași ramură, iar acesta va însoți patrula în toate activitățile. Obligatoriu, liderul trebuie sa completeze elearning-ul Politica SFH

Costuri: Pentru participanți, taxa este de 350 EUR, iar aceasta asigură cazare, masa și acces la activități. Pentru liderii însoțitori si IST, taxa este de 50 EUR și asigură cazare, masa și acces la activități.

Costul transportului este asigurat de participant. Organizatorii pot pune la dispozitie mijloace de transport de la aeroportul Madrid pana la Covaleda, contra cost.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până pe data de 10 februarie 2024. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont atât de motivaţia de a participa la eveniment, cât și de vechimea (minimum 6 luni), experiența și implicarea activă în cadrul organizației.

Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, să fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi

Pentru mai multe detalii despre eveniment puteti consulta această pagină oficială.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.

[Eveniment Anulat] IST – Jamboreea Europeană 2021: 2-13 august 2021, Gdansk, Polonia – DL: 30 noiembrie 2020

Ca urmare a reprogramării Jamboreei Europene în anul 2021, redeschidem apelul pentru recrutarea de voluntari IST. Alătură-te și tu celui mai mare contingent al organizației noastre la un eveniment internațional!

Nume proiect: Jamboreea Europeană 2020: European Jamboree 2020 – “Be the Spark and… ACT”
Perioada: 2-13 august 2021
Locația: Insula Sobieszewo în orașul Gdansk, Polonia

Apelul se adresează exploratorilor, liderilor și seniorilor născuți înainte de 27 iulie 2002, dornici să contribuie la organizarea Jamboreei Europene din 2020 ca parte a Echipei Internaționale de Organizare (IST – International Service Team).

Poziții deschise: nelimitat, cu mențiunea că vor exista două categorii de IST – cea dedicată diferitelor arii din Jamboree și o altă categorie pre-arondată contingentului (echipei cortului național).

Detalii despre eveniment:

De la ultimul EuroJam din 2005, nu a mai avut loc nicio Jamboree Europeană. Din fericire, aceasta se întoarce pentru a aduna tinerii din toată Europa în Gdansk, Polonia, pentru a trăi valorile cercetășești, pentru a întări comunitatea internațională și pentru a facilita oportunitatea tinerilor europeni de a se întâlni și învăța unii de la alții. Evenimentul este destinat cercetașilor cu vârste cuprinse între 14-18 ani la data evenimentului, iar cei care au peste 18 ani sunt încurajați să participe ca IST (International Service Team).

După o pauză de 15 ani, Polonia e pregătită să ofere participanților o Jamboree Europeană cu un program educativ bazat pe ideea de “Be the Spark and…ACT”. Mai multe despre programul inovativ găsești aici.

Se afișează documentul IMG_20180811_180613.jpg
IST din România în Jamboreea Națională din Polonia

Program special dezvoltat pentru IST și CMT:

Experiența IST va fi alcătuită din:

1. Îndatoriri – Un membru IST trebuie să fie pregătit să îndeplinească orice sarcină pentru ca Jamboreea să se desfășoare cu succes. În formularul pe care trebuie să îl completezi după selecția națională, vei menționa abilitățile și aptitudinile tale, iar în baza acestora vei fi repartizat unei categorii.

2. Timp liber* – Experiența IST va oferi multe prilejuri de distracție, dar și oportunități dedicate dezvoltării tale personale. O parte integrată vor fi activitățile create exclusiv pentru membrii IST. Ele sunt împărțite în cinci mari categorii:

  • Dezvoltare fizică (yoga dimineața sau zumba de seară, activități de fitness și alte sporturi, precum și o dietă sănătoasă);
  • Dezvoltare intelectuală (ateliere în care membrii IST vor avea șansa să își dezvolte creativitatea și noi aptitudini);
  • Dezvoltare afectivă/emoțională (zone amenajate special pentru interacțiunea dintre membri, precum chill-out zones, cafenele și FoodHouse);
  • Dezvoltare socială (petreceri și alte activități culturale);
  • Dezvoltare spirituală (activități bazate pe descoperirea credințelor și obiceiurile altor culturi).

*Pentru bunul mers al activităților din timpul liber, membrii IST sunt încurajați să contribuie la organizarea diverselor activități, atât pentru a împărtășii experiențe personale cât și pentru a învăța unii de la alții. De asemenea, vor avea ocazia să participe la Welcome & Farewell parties.

3. Aventură – Aventura este o parte adițională, pre-Jamboree, care vă oferă posibilitatea de a descoperi Polonia și consta în călătorii de una sau două zile înainte de începutul propriu-zis al Jamboreei. Aventura implică un cost suplimentar și poate fi realizată pe bicicletă, canoe sau navigare cu barca (sailing). Participanții la aventură trebuie să ajungă pe cont propriu la punctul de întâlnire, iar transportul către Jamboree va fi asigurat de către organizatori.

Poți vedea aici pozițiile disponibile pentru IST în cadrul Jamboreei.

Costuri: Contribuția de totală este 1700 RON și include costurile taxei de participare (cazare pentru întreaga perioada și 3 mese pe zi) , contribuția pentru Departamentului Internațional (detalii aici) și contribuția pentru managementul contingentului (organizare cort național, materiale de contingent, cheltuieli administrative, buget pentru situații de urgență, întâlniri ale Echipei de Management a Contingentului (CMT) etc.)

Plata se va face în trei tranșe:

  • 50% – până la 30 decembrie 2020
  • 50% – până la 31 ianuarie 2021

Plata contribuției de participare se face în RON,  în următorul cont:

Organizația Națională Cercetașii României
IBAN RO11BTRLRONCRT0332281204
Descriere plată: contribuție participare IST eurojam2020 tranșa I,tranșa II, tranșa III (după caz) Nume și Prenume, Centrul Local

Se recomandă transferul online deoarece nu apar taxe bancare.

Responsabilități și atribuții IST: Membrii Echipei Internaționale de Organizare  (IST) vor lucra alături de Șeful de Contingent și de membrii CMT pentru buna organizare și desfășurare a evenimentului.

Așadar, pe parcursul procesului de aplicare, trebuie să demonstrezi că:

  • Ești organizat și eficient;
  • Ai abilitatea de a inspira și îndruma tineri cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani;
  • Poți jongla cu mai multe task-uri în același timp și poți respecta deadline-uri;
  • Ai o gândire inovativă, venind cu idei noi care pot ajuta proiectul să progreseze în mod pozitiv;
  • Ai experiență în lucrul cu grupa de vârstă căreia îi este dedicat evenimentul;
  • Ești un excelent comunicator, atât verbal, cât și în scris;
  • Înțelegi natura multiculturală a Cercetășiei Mondiale și demonstrezi deschidere către toți, indiferent de mediul de proveniență, etnie, religie sau orientare sexuală;
  • Ai competențe de utilizare a e-mailului și a altor mijloace de comunicare;
  • Ești motivat/ă și capabil/ă să preiei inițiativa, recunoscând, totodată, limitele autorității tale;
  • Ești încântat/ă de experiențele pe care un eveniment internațional le poate oferi tinerilor și adulților participanți;
  • Poți face față lucrului în condiții de stres și presiune;
  • Poți lucra într-o echipă sau pe cont propriu, în funcție de cerințe;
  • Poți coordona o echipă de voluntari direct sau de departe;
  • Păstrezi o atitudine pozitivă în ciuda provocărilor pe care le-ai putea întâmpina pe parcursul proiectului;
  • Cauți întotdeauna o soluție pentru problemele care pot apărea;
  • Îți iei angajamentul de a fi implicat în proiect de la debut până la finalizarea lui;

Dacă ești interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 30 noiembrie 2020. În procesul de selecție a participanților se va ține cont de vechimea în organizație (minimum 6 luni), de motivația de a participa la eveniment, de ordinea înscrierii și, în special, de răspunsurile din formularul de înscriere. Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, să fie membri activi în cadrul organizației și să aibă cotizația plătită la zi.

La evenimentele internaționale pot participa doar cercetași din Centrele Locale legal înființate și în cadrul acestora se poartă uniforma națională (eșarfa națională și cămașa bej).

Pentru informaţii suplimentare, puteți contacta șeful de contingent, Alexandru “Super G” Grigore, la adresa de mail Alexandru.Grigore@scout.roFacebook sau la numărul de telefon 0751197160.

Puteți urmări pregătirile pentru Jambooree pe evenimentul oficial al contingentului.