Nume proiect: Curs de formare – Comunicare şi drepturile omului
Perioada: 13 – 15 noiembrie 2015
Locaţia: Budapesta, Ungaria
Cine poate participa: seniori, lideri şi voluntari adulţi
Numar participanţi: 2
Pentru a răspunde nevoile identificate de către organizaţiile de cercetaşi din regiune, Regiunea Europeană ofera o serie de cursuri de formare specifice pentru organizațiile care lucreaza cu tineri proveniţi din grupuri vulnerabile şi dezavantajate.
Cursul va cuprinde subiecte ca:
- Cum putem facilita integrarea copiilor și tinerilor în cadrul organizaţiei, indiferent de orientarea lor sexuală;
- Ce, când, cum și de ce comunicăm în intern și extern;
- Cum lucrăm cu copiii şi tinerii care provin din minorități şi grupuri dezavantajate.
- (sursă foto: euroscoutinfo.com)
Mai multe detalii cu privire la programul exact vor fi transmise în prima parte a lunii septembrie.
Profilul participantului:
- tineri cu vârsta între 18 şi 35 ani (recomandat);
- tineri implicaţi în lucrul la nivel naţional s-au regional în cadrul organizaţiei;
- tineri interesaţi sau implicaţi în dezvoltarea unui plan de lucru cu privire la aceste domenii.
Costuri:
Taxa de participare: 35 euro;
Transport: se vor deconta 70% din costurile de transport.
Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate te invităm să completezi formularul de aici până pe 15 septembrie 2015. Pentru selecţia participanţilor se va ţine cont de motivaţia de a participa la eveniment, activitatea din cadrul organizaţiei la nivel naţional şi local. De asemenea persoanele selectate trebuie să aibă o vechime în ONCR mai mare de 6 luni şi să aibă cotizaţia plătită la zi.
În cadrul evenimentelor internaţionale se poartă uniforma naţională (eşarfă naţională şi cămaşă bej).
Pentru informaţii suplimentare ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.