Nume proiect: Romanian Work Party
Perioada: 23 aprilie – 1 mai 2022
Locația: Kandersteg International Scout Centre, Elveția
Cine poate participa: seniori și lideri (cercetași cu vârsta de peste 18 ani)
Despre eveniment:
În fiecare primăvară și toamnă au loc la KISC așa numitele Work Parties – intervale de o săptămână în care cercetași din diferite țări vin pentru a ajuta la pregătirea centrului pentru sezonul de vară, respectiv toamnă. Câteva exemple sunt Spanish Work Party, Dutch Work Party etc. În octombrie 2019 a avut loc prima ediție a Romanian Work Party. În aprilie 2022 va avea loc cea de-a doua ediție.
Participantii vor ajuta voluntarii de la centru cu diferite sarcini, atât în exterior (cărat lemne, vopsit, construit corturi), cât și în interior (curățenie în clădirile anexe ale centrului). Aceste sarcini pot diferi în funcție de nevoile centrului la momentul respectiv.
Cum li s-a părut participanților din prima ediție puteți citi mai jos.
“Mie mi s-a părut că Romanian Work Party a fost una dintre cele mai faine experiențe de până acum la cercetași. În primul rând mi-a plăcut peisajul și faptul că eram înconjurați de munți. Oriunde te uitai, descopereai ceva frumos. La KISC, lumea e organizată și au protocoale pentru orice treabă pe care o fac. Lucrează, dar se simt și bine. Staff-ul, numiți Pinkies, ne-au ajutat cu orice am avut nevoie, ceea ce a făcut ca șederea noastră să fie și mai reușită.” Adela, participantă RWP octombrie 2019
Profilul participanţilor: Seniori sau lideri cu vârsta de peste 18 ani.
Participanţii trebuie să aibă cunoştinţe de limba engleză, deoarece aceasta va fi limba oficială a evenimentului. De asemenea, este important ca participanții să fie vaccinați. Aceasta este o cerință impusă de conducerea KISC pentru buna desfășurare a evenimentului.
Criterii de selecție:
- Senior sau lider cu vârsta minimă de 18 ani
- Schema de vaccinare completă
- Cotizația plătită la zi și acordul din partea Consiliului Centrului Local
- Posibilitatea de a participa pe întreaga durată a evenimentului
- Asigurare de sănătate/card de sănătate (nu este obligatoriu, dar recomandat)
Costuri: Cazarea și mesele vor fi asigurate de KISC. Transportul și activitățile opționale trebuie asigurate de către participant.
Alte costuri legate de materiale de participare și reprezentare vor fi discutate cu echipa finală.
Programul evenimentului:
- Prima și ultima zi sunt alocate venirii, respectiv plecării participanților.
- 3 zile și jumătate sunt acordate lucrului cu voluntarii de la centru la diferite sarcini.
- 3 zile și jumătate în care participantii pot alege să facă ce activități doresc de la hike-uri până la activități specifice zonei
Două elemente importante din program sunt următoarele:
- Într-o seară va avea loc o partidă de fotbal între participanții de la Romanian Work Party și Pinkies. Aceasta este o tradiție a centrului.
- Cuvântul party chiar se referă la faptul ca va fi o petrecere, organizată de participanți. Aceasta petrecere este o oportunitate de a arăta voluntarilor de la centru tradiții românești, dansuri, mâncare etc.
Programul final se va confirma cu puțin timp înainte de eveniment în funcție de nevoile pe care le are centrul.
IMPORTANT
Numărul maxim de participanți este de 10 persoane. Selecția se va face pe baza motivației și a experienței la cercetași. Vă rugăm să acordați timpul necesar completării formularului. Dorim să avem o echipă diversă, formată atât din persoane care au mai fost la KISC, cât și persoane care nu au mai fost până acum.
După închiderea DDL, în maxim 2-3 zile vom reveni cu un răspuns către toți cei înscriși indiferent de rezultat. Ulterior cei care au fost acceptați vor primi detalii despre următorii pași și modul de organizare pentru eveniment.
Vaccinare
După cum am menționat anterior, toți participantii trebuie să aibă o schemă completă de vaccinare, aceasta fiind o cerință impusă de KISC pentru a putea participa la eveniment.
În Elveția, sunt recunoscute următoarele vaccinuri:
- Comirnaty Pfizer/BioNTech by BioNTech Manufacturing GmbH
- Spikevax, formerly Moderna by Moderna Biotech Spain, SL
- Vaxzevria, formerly AstraZeneca by AstraZeneca Ab
- Janssen (Johnson & Johnson) by Janssen – Cilag International NV
- BIBP/Sinopharm by Beijing Institute of Biological Products
- Covishield by Serum Institute of India
- CoronaVac by Sinovac Life Sciences
- Covaxin
Condiții de intrare în Elveția
- Este nevoie de completarea unui formular înainte de a intra în țară
Mai multe detalii puteți citi aici sau aici.
Aceste condiții pot varia, vom anunța eventualele modificări dacă este cazul.
Metode de transport recomandate:
În trecut, participanții care au mai fost la KISC la IWP (International Work Party) sau RWP (Romanian Work Party) au mers pe următoarea rută: Aeroport Otopeni-> Aeroport Milano-> Gara Milano-> Domodossola-> Kandersteg
Această variantă a fost cea mai rentabilă din punct de vedere al costurilor având în vedere ca zborurile din București către Elveția pot fi destul de scumpe.
La ultima ediție Romanian Work Party din octombrie 2019, unii dintre participanți au venit cu mașina personală. Și acest lucru este posibil dacă mai mulți participanți vin din aceeași zonă.
Mai multe aspecte legate de transport se vor discuta după ce echipa finală pentru eveniment este aleasă.
Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până pe 18 februarie 2022. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minimum 6 luni) și de motivaţia de a participa la eveniment. De asemenea, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, să fie membru activ în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi. Ulterior, cei selectați vor primi formularul oficial de înscriere.
La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfă naţională şi cămaşa bej).
Pentru informaţii suplimentare poţi consulta site-ul International Work Party sau ne poți scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro