Nume proiect: Short Term Staff at Kandersteg International Scout Center
Locația: Kandersteg International Scout Center (KISC), Elveția
Cine poate participa: seniori și lideri
Perioadă/sezon:
- Primăvară 2021: 7 martie 2021 – 4 iunie 2021 (Termenul limită pentru aplicații este 23 septembrie 2020)
Despre eveniment: Kandersteg International Scout Center din Elveția a deschis aplicațiile pentru sezonul de primavară 2021. Dacă vrei o nouă provocare care îți va oferi oportunitatea de a trăi timp de 3 luni în inima Alpilor, înconjurat de cercetași din toată lumea și de a petrece într-un cadru feeric, aceasta e oportunitatea pentru tine!
De ce sa fii voluntar la KISC? Poti afla mai multe aici.
Profilul participanţilor: Pentru a deveni staff este necesar să fii membru ONCR cu cotizația plătită la zi, să ai 18 ani împliniți, să cunoști limba engleză și să poți motiva ce abilități sau competențe te vor face să fii remarcat la Kandersteg. Foarte important: participanții trebuie să aibă disponibilitatea de a fi prezenți de la începutul și până la finalul sezonului.
Costuri: Participantul va suporta atât costul transportului, cât și al cheltuielilor personale de pe întreaga durată a șederii sale, căreia i se adaugă suma de 10 euro* pentru Departamentul Internațional. Cazarea, mesele și orice alte necesități sunt asigurate de către organizatori.
*Contribuția de 10 euro către Departamentul Internațional este cerută atunci când se participă la evenimente internaționale care se desfășoară prin intermediul parteneriatelor realizate de către ONCR. Pentru evenimentele menționate echipa lucrează pe parcursul anului să încheie aceste parteneriate sau să construiască relații care să ne aducă diverse beneficii (taxe reduse, deconturi de transport, locuri gratuite sau suplimentarea locurilor alocate pentru ONCR, grupuri de cercetași străini în țară cu care CL să poată colabora). Contribuția colectată se folosește pentru activitatea periodică a departamentului, în special pentru costurile impuse de materialele de protocol, comisioane bancare, întâlniri ale echipei și participarea la evenimente de networking.
IMPORTANT: Dacă eşti interesat(ă) de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici înainte de a trimite aplicația ta organizatorilor. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minim 6 luni) și de motivaţia de a participa la eveniment. De asemenea, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.
La oportunitățile internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).
Pentru informaţii suplimentare poţi consulta site-ul KISC sau îi poţi scrie Mariei, Ambasador KISC al ONCR, la adresa de e-mail: kisc@scout.ro.