Category: Noutăți

Salutare! Mă numesc Oana Mitruț și aș vrea să împărtășesc ceva cu voi…

Până în acest weekend care tocmai a trecut, nu știam exact ce înseamnă Messengers of Peace (MoP). Știam, desigur, date generale, cu atât mai mult, cu cât aria Diversității din cadrul RoJam 2.017 a fost realizată datorită unui proiect scris și sponsorizat prin MoP. Dar nu știam, de fapt, că este o rețea ce conectează oameni, cercetași din toată lumea, care fac lucruri remarcabile pentru comunitatea lor. Mai mult decât atât, această rețea își onorează Mesagerii Păcii și își încurajează toți beneficiarii și persoanele implicate să răspândească mai departe mesajul Păcii.
Ce legătură are asta cu organizația noastră? Ei bine, între 2-3 decembrie, am fost invitată ca reprezentant al ONCR în Malaezia, în Putrajaya. Acolo, am cunoscut în jur de 30 de Cercetași din toată lumea, care și ei, ca și mine, și-au reprezentat organizația. Mai mult decât atât, dintre aceștia, 10 Cercetași din diverse colțuri ale lumii au fost chemați să primească recunoașterea de #Hero pentru munca pe care au depus-o în cultivarea păcii. Țările recipiente sunt: Kenya, Mexic, Peru, Turcia, Ucraina, Kazakhstan, Indonesia, Sudan, Madagascar și România.

Pe lângă ceremonia de premiere, am avut parte si de workshop-uri de public speaking si leadership, dar si de pilule informaționale legate de proiectele mari și resursele WOSM disponibile pentru continuarea implementării de schimbări impactante. România a fost recunoscută pentru munca pe care a depus-o în direcția integrării Diversității ca valoare intrinsecă în povestea de ansamblu a educației pe care o oferă Cercetășia. Eu am avut onoarea de a vorbi despre acest demers, pe care acum îl reprezint. Sunt recunoscătoare ONCR-ului, oamenilor care au făcut posibilă realizarea Nebuloasei Oglinzilor din RoJam, și mai ales Cercetașilor care secundează  o politică deschisă, incluzivă și pacifistă pentru viitorul organizației noastre. Acest eveniment reprezintă doar un început pentru ceea ce îmi doresc de la mine ca și Cercetaș, ca și cetățean al României și al globului, întrucât familia pe care am regăsit-o în Malaezia m-a inspirat și mi-a reamintit că munca unui Cercetaș nu se termină niciodată și într-adevăr are impact și valoare incomensurabilă. Recomand o astfel de experiență, întrucât este important să te poți vedea în schema largă, alături de voluntari care au răspuns unor nevoi imediate din jurul lor, fără teamă și fără rezerve. M-am întors cu o desagă plină de inspirație și motivație, după ce am ascultat poveștile celorlalți eroi: Pauline din Kenya, care luptă pentru drepturile femeilor și oferă alternative de viață pentru victimile mutilărilor genitale, sau Sarabamon din Sudan, care se asigură că măcar 70 de copii din comunitatea lui nu sunt convinși de rebeli să lupte cu o armă în mână și, în schimb, au o bicicletă la dispoziție cu care să poată merge 20km până la școală… și multe alte povești care au vorbit despre forță și comunitate! Am mai învățat că oricât ne-ar plăcea să credem că „eu” nu are destulă putere să schimbe ceva, este o iluzie de care ne-am agățat până acum. De fapt, de la noi pornește scânteia care va aprinde lumina iubirii și a păcii. Și-atunci, de ce să nu facem tot ce ne stă în putință pentru a o da mai departe?

De aceea, în această idee, concluziile pe care le-am adus înapoi sunt acelea că deși mai avem enorm de muncă în direcția Diversității și Incluziunii, acest drum pe care pornim împreună, ca membri ai unei comunități ce împărtășește aceleași valori, ne va ajuta să contribuim la cultivarea păcii… Și ne va mai ajuta să oferim șansa educației prin Cercetășie tuturor persoanelor care își doresc acest lucru, primindu-i cu brațe, inimi și minți deschise, pentru ca doar laolaltă să lăsăm lumea măcar un pic mai bună decât am găsit-o!

Articol redactat de Oana Mitruț

With.In Nature
Plecat să găsesc natura exterioară, am găsit-o pe cea interioară

Totul a început cândva în luna iunie, cu mine stând lângă geam și gândindu-mă ce voi face în timpul verii. Staff la RoJAM – sună interesant, camp de centru local – și mai bine, dar parcă tot lipsește ceva, acel ceva care să mă facă să spun „Wow! Vara asta chiar a fost nemaipomenită”. Așa am găsit pe site-ul Departamentului Internațional al ONCR acest training course. Danemarca – țară frumoasă, erasmus+ – interesant, costurile de transport acoperite – nici nu se poate mai bine. Fără să stau prea mult pe gânduri am aplicat și am avut surpriza să fiu selectat a fi unul dintre cei 24 de participanți din 12 țări diferite (Câte 2 din fiecare țară).

Unde trebuie să merg? Insula Bornholm, Danemarca. Trebuie să recunosc că nu am mai auzit vreodată de acest loc, iar la o simplă căutare pe google pare o insulă oarecare fără nimic special, înafară de coasta stâncoasă și un castel. Totuși pare un loc în care natura încă are un cuvânt de spus, că doar despre asta este vorba în tot training-ul, despre natură.

Circul – Sufletul locului
Ajuns în Copenhaga seara târziu și obosit mă duc direct la hostel-ul la care mi-am rezervat un pat, însă nu înainte să îmi fac o primă super impresie despre acest oraș al bicicletelor. Ziua următoare mă duc direct la gară unde trebuie să iau trenul care urmează să ma ducă în portul din Ystad, Suedia. Pe tren am mai întâlnit participanți. Cum i-am recunoscut? Erau singurii din tren care aveau rucsac și izopren… mai simplu de atât nici că se poate :)) . În Ystad am luat ferybotul care ne-a dus în superba insulă Bornholm.

Încercând să ne dumirim pe autobus unde trebuie să coborâm o fetiță de aproximativ 12-13 ani vine la noi și ne întreabă, într-o engleză perfectă, dacă suntem participanți în proiectul erasmus+ . Ea devine ghidul nostru până la locație, iar pe drum aflăm că tatăl ei, Mikkel, se va ocupa de logistică și de mâncare. Ce mică e lumea! sau insula în acest caz :))

Ajunși la locație aflăm că familia Pørksen, nu este chiar o familie obișnuită. Copiii (6 la număr) trebuie căutați prin copaci, adolescenții se joacă cu focul… la propriu, iar întreaga familie locuiește pe un teren de 10 hectare, pe care, printre altele găsești o casă în copac (în care am și dormit o noapte), un cort teepee de vreo 10 metri înalțime, o mulțime de echipamente de circ pe care copiii de abia așteaptă să le folosească în fața noastră… nimic neobișnuit. Împreună au pus bazele unui circ, care spre deosebire de alte circuri, nu pare deloc comercial, ba chiar este orientat spre copii și din câte am înțeles ei lucrează inclusiv cu copii de la școala din zonă. Cum ar fi să avem oră de circ la școala în România?

Tot acum am avut placerea să cunosc trainerii care ne vor fi alături: Bob din Spania și Dominique din Belgia și persoana care a făcut totul posibil, Jonas din Danemarca, ajutat de prietena lui Karine.

Descoperindu-mă pe mine
După câteva vorbe și activități de cunoaștere începe prima sesiune din acest training course: River of Life – ce frumos sună nu-i așa? Timp de aproximativ o oră am desenat toată viața noastră în postura unui râu, pornind de la izvor, trecând prin toate curbele, cascadele, barajele sau obstacolele acestuia și bucurându-ne de priveliștea pe care acesta ne-o oferă din când în când. Este foarte interesant cum un astfel de exercițiu îți poate schimba perspectiva!

Care sunt pasiunile mele?
Acum că am aflat cine sunt eu, și cum am ajuns să fiu aici, acum, a sosit momentul să văd ce pasiuni mă reprezintă. La o primă gândire mi-am pus în minte răspunsul standard: Cercetășia, drumețiile, ciclismul și fotografia. Dar este asta tot? au întrebat trainerii, care în următorul exercițiu în care vorbeam în perechi m-au făcut să realizez că acestea sunt doar o mică parte.

Și ce alt mod mai bun de a-ți descoperii noi pasiuni decât o seară în care Gitte (soția lui Mikkel), împreună cu copiii, ne-au învățat câteva trucuri de circ? Am reușit într-un final să jonglez cu diabolo și da… asta tocmai ce a devenit o pasiune, alături de cântatul la chitară, pasiune și abilitate de mult uitată de mine.

De la natura exterioară la natura interioară
Când m-am înscris nu am stat foarte mult să analizez numele proiectului (With.In Nature) și nu m-am gândit la ce semnificații poate avea punctul din titlu. Am plecat astfel cu gândul să descopăr natura exterioară, dar am descoperit-o atât pe cea exterioară, cât și pe cea interioară și ambele sunt la fel de frumoase!

Curios fiind să îmbin cele două naturi, împreună cu alți 5 participanți am decis să ne petrecem noaptea lângă un lac, dormind sub cerul liber cu trosnetul lemnelor care ardeau la urechile noastre. Ca în povești nu-i așa?

Trust the process!
Paradise of sensors. Așa sună următoare sesiune pregătită de Bob și Dominique, trainerii noștrii. Dar oare ce-o fi acolo? Întrebam eu în momentul în care Bob ne-a spus că trebuie să trăim experiența pe rând. Îmi iau inima în dinți și mă ofer voluntar să fiu primul. Legat la ochi intru într-o încăpere în care, urmărind cu mâinile o sfoară ajung să îmi (re)descopăr simțurile ajungând din moment în moment la alt obstacol pe care trebuia să îl percep. Nu pot transpune în cuvinte senzațiile avute. Simțeam că, cu toate că nu vedeam nimic, încrederea în traineri sau pur și simplu celelalte simțuri mă ghidau înainte. De aici s-a născut și deviza acestui training: Trust the Process!

Take action!
O mulțime de idei ne-au venit în ultimele sesiuni, așa că iubiții noștri traineri au găsit o metodă prin care să ne ajute să le și luăm acasă ci să nu le lăsăm undeva pe insula Bornholm. Fiecare participant și-a creat un obiect handmade pe care îl asocia cu toate ideile și schimbările venite în timpul cursului. Eu am făcut un fel de pălărie care, cu antenele sale de lemn prindea toată energia pozitivă din zonă. A fost o adevărată aventură să ajung cu obiectul meu acasă, în special la aeroport unde privirile erau toate ațintite spre mine și unde persoana de la security a analizat timp de câteva secunde bune pălăria mea. Bănuiesc ca asta înseamnă că antenele funcționează 😀

Ce este de fapt Erasmus + ?
Am auzit de multe ori de Erasmus + dar nu am avut ocazia să înțeleg ce este defapt. Recunosc că nici acum nu știu mai multe decât că este un program prin care UE finanțează diferite acțiuni ale tinerilor, însă s-a creat dorința de a învăța mai mult și chiar de a aplica un astfel de proiect pe viitor. Asta este cel mai frumos aspect al erasmus-ului, dintr-un proiect se nasc încă câteva. La fel s-a întâmplat și cu With.In Nature care a fost creat după ce trainerii s-au întâlnit acum 1 an jumate la alt proiect Erasmus +.

A sosit și momentul plecării când, împreună cu alți 15 participanți, așteptam pe la 5 dimineața autobusul care să ne ducă în port să părăsim natura găsită aici(cea exterioară!). Reamintindu-mi constant deviza „trust the process” pornim spre casele noastre cu o super experiență pe insula Bornholm!

De ce ar trebui să mergi și tu în proiecte erasmus + ?
Fie că este vorba de training course-uri, de camp-uri internaționale, de perioade mai lungi de voluntariat prin EVS sau de simple evenimente, experiențele internaționale iți dau încredere în tine și crează infrastructura pentru alte proiecte. Nici nu mai zic că nu vei mai avea nevoie de cazare în jumătate de europa (dacă ești prietenos 😀 )

Articol redactat de Mihai Borșu

https://www.youtube.com/watch?v=VxWDKgqku_c&feature=share

 „So there are some Polish rover scouts coming over to Romania in May. They want to meet some local rovers to do some activities together and we need to find somebody to work with them on that…”

„I’ll do it!” came out of my mouth before I even thought it through. And so i did.

A few weeks went by and I was having my first Skype call with Jakub, the Polish group’s leader, and on what better day than the 22nd of February. It was off to a fruitful start. Lists were drawn, activities were proposed and information neatly structured until something akin’ to a schedule for their visit was prepared. It was the beginning of April and everything was going absolutely great…except for the fact that it wasn’t going the way we wanted it to. A couple of phone and Skype calls later, the most amazing idea struck us: merging the polish visit with the local Rover camp, Senioriada. So, with 3 weeks till the event, we scraped lots of the original plans and, along with the organisers form Cluj, started replanning the event keeping in mind that we will have foreign attendance.

Of course, suddenly it was double the people. We had to take into account language barriers as well as the fact that they wouldn’t be familiar with the history of the location or the story of the camp.  So, what happened you ask? Well, come April 28^th, all the staff finally met in Rosia Montana. We looked over everything one more time before the opening and came to one conclusion: whatever will be, will be. On that note, and with lots of creativity and perseverance on hand, we started our trip through North America- the location where our story was taking place.

Three days passed with clouds, rain, fog and moments of blue sky. We hiked the hills, played games, danced in the centre of town, spoke with the locals, had debates, participated in a mass at the local church, cooked, did community service and last but not least, sang our hearts out around the fire. Was it difficult? Definitely not. Not more difficult than planning your local camp. Was it fun? You bet! With a mix of Romanians from around the country, Polish scouts and even one French rover, the entire affair felt like a mini-jamboree. No wonder everyone enjoyed it, despite most feedback starting with either the word “wet” or “cold”.

In the end, we asked people what they’re taking home and found some pretty amazing answers: positive memories, new friends, a glucose bar, a lot of good jokes, self-confidence, thoughts about new rover activities, a cold, chocolate, spiritual thoughts, new challenges, Romanian or Polish scout scarfs, stories and of course, happiness. Considering all of these, I think we wrapped-up a pretty good event, for a team that worked across country, borders and cultures via chat and Skype calls.

So come May 1^st, we each we parted ways, us going back home, while our new Polish friends went on to visit our country, but not before a series of long hugs and invitations running back and forth for visiting Poland and returning to Romania. Until then, do widzenia!

Articol redactat de Ștefania Sahanschi.

Facem voluntariat. În timpul nostru liber sau în pauzele de la job organizăm evenimente, fi că sunt cercetășești sau nu, pentru copii sau pentru adulți. Lucrăm cu tinerii și îi asistăm pe parcursul formării lor, îi ghidăm spre o dezvoltare armonioasă și îi încurajăm să se afirme. Pe scurt, facem voluntariat.
Cum facem însă ca această muncă să fie recunoscută ca și experință în ochii angajatorului?

În această toamnă am participat la un eveniment dedicat proiectului GR-EAT Guidelines for Recognition- European Advanced Tool în Bruxelles, Belgia și care vine în ajutorul ONG-urilor care desfășoară activități de voluntariat.

Am avut oportunitatea de a lucra pe parcursul a cinci zile cu oameni din 11 țări, membrii ai unor ONG-uri mari din Europa: AEGEE / European Students’ Forum, Youth for Exchange and Understanding International, La Ligue de l’enseignement și World Organization of the Scout Movement – WOSM. Împreună am consultat publicația proiectului, am cunoscut și ascultat oameni cu experiență, am realizat încă o dată cât este de important să știi să te ”vinzi” când vânezi joburi.

În societatea actuală organizațiile de tineret au un rol important în dezvoltarea personală a tinerilor cu care lucrează, dezvoltând aptitudini și încurajând atitudini proactive. Organizațiile nu doar că oferă contextul de învățare acestor tineri, ci mai mult, îi ajută să dobandească aptitudinile esențiale îmbunătățindu-le astfel, perspectivele de angajare.

Am avut ocazia în cadrul unei sesiuni să aflăm și perspectiva unui angajator. Nu este suficient să spunem cu entuziasm că experiența ca voluntar ne-a schimbat viața și că am rămas cu prietenii pe viață. Acestea s-ar putea să nu conteze în fața angajatorului și să nu te deosebească de restul aplicanților. Am aflat că sunt de fapt patru mari elemente pe care angajatorii le cer de la aplicanți: credibilitate, precizie, învățare continuă și conștiință de sine.

Ce ne dorim să facem mai departe?

Am împărtășit experiențe în cadrul celor cinci zile de training cu oameni din diferite organizații. Am descoperit că e nevoie de recunoștință, e nevoie să avem un instrument care să ne ”garanteze” ceea ce dobândim prin activitățile de voluntariat. Am început încă de anul trecut formarea unui grup de lucru la nivel național pe acest domeniu și chiar dacă lucrurile au stagnat ușor, este momentul să ne apucăm de treabă. Cred în cercetășie și în eduația pe care le-o oferă tinerilor și mai cred că putem să le oferim acestora șansa de a fi recunoscuți ca plusuri valoroase pentru angajatorii actuali.

Experiență împărtășită de Carmen Pauleti

Trăim într-o lume plină de schimbări şi suntem nevoiţi să fim actuali la tot pasul. Schimbările sociale ne fac să fim deschisi  la tot ce este nou şi să fim  pregătiţi cam acum. Regiuna Europeana, împreună cu mai multe organizţii cercetăşeşti de pe continet şi-au propus să introduca diversitatea în cercetaşie  atât la nivel internaţional cât şi naţional şi local implementând un nou program numit Scouting without barriers.

Timp de un an numeroşi cercetaşi au dezbatut cum ar fi cel mai bine de implementat acest program la nivel european. Tot acest lung demers s-a încheiat cu un training la Bruxelles unde s-au întâlnit peste 40 de cercetaşi din 22 tări europene.

Cu o vreme însorită nemaiîntâlnită în Belgia, la sfarşitul lunii septembrie, am avut placerea de a participa la acest mare eveniment. Am legat prietenii, discutat probleme întalnite la nivel local, am împărtaşit experienţe cercetaşeşti, am schimbat impresii şi am visat la colaborări viitoare. Pierduţi printre workshop-uri interesante şi muncă în echipă am descoperit multe lucruri noi.

“Scouting for all”  a deschis o noua cale spre diversitate. Ce întelegem noi prin diversitate în cercetăşie? Cum putem aduce un aport la noi în ţară? Ce este diferit în România faţă de celelalte ţări? Care este menirea noastră ca cercetaşi şi ce putem construi în direcţia aceasta?

Pornind cu sufletul la gura cu aceste idei noi, am realizat cu uimire că şi în Brownsea la începutul secolului trecut, Sir Baden Powell a invitat băieţi din diferite ramuri sociale. Atât refugiaţii, cât şi minorităţiile şi persoanele cu dizabilităţi trebuie să fie integrate în cercetaşie. Ţări precum Belgia, Olanda, Spania, Elveţia sau Austria lucrează în această direcţie. Întrebarea este dacă vrem şi noi să fim alături de ei? Nu este uşor, dar cercetaşii pe care i-am întâlnit mi-au demonstrat că este posibil. Deci pornim spre diversitate?

Gata oricând!
Oana Bucur

Ultimii pasageri urcă în avionul Atena-Tibilisi, printre ei avansează pe coridor doi băieți cu eșasfe la gât. Entuziasmul e instantaneu, familia se reunește încet dar sigur; marea familie internațională a cercetașilor.

Luăm contact la aterizare, sunt din Serbia. Curând ni se alătură și doi reprezentanți polonezi și suntem recuperați de la aeroport în scurt timp de către gazdele noastre, cercetașii georgieni.

În prima dimineață toată lumea își poartă uniformele. Întâlnirea de parteneriat Europa-Asia e colorată pestriț în cămăși bej, roșii, albastre, verzi și eșarfe în toată gama, de la multi-color la movul simplu al eșarfelor WOSM. Câțiva se îmbrățișează călduros în timp ce alții se cunosc pentru prima dată.
De fapt și  ziua a doua a început tot la ținută oficială, de data asta afișată pentru a asista la semnarea înțelegerii de colaborare între organizațiile de cercetași din regiunile Europa și Asia. În fine, semnarea unui astfel de document ar fi putut constitui în sine un motiv pentru o reuniune internațională dar evenimentul a aspirat către mai mult de atât.

Pe de o parte și-a propus dezbaterea noului model de leadership WOSM (*), a componentelor sale și a felului în care acestea pot fi puse în practică iar la final s-au discutat metode de evaluare a abilităților aferente unui lider(**). Pe de alt parte s-a adus în discuție tema parteneriatelor internaționale. Sub îndrumarea atentă a facilitatorilor de la ateliere, în ultima zi s-au resimțit chiar planuri ambițioase și s-au discutat oportunitățile de finanțare pentru toate ideile aduse pe masă (***).

Per total, s-a creat cadrul necesar pentru ca organizațiile naționale ale fiecărei țări prezente să poată identifica noi oportunități, să-și întărească parteneriatele deja existente și să inițieze unele noi. Dar mai mult de atât, s-au creat legături între oameni. Chiar dacă întâlnirea a fost de numai patru zile, s-a creat o sinergie care s-a simțit în cursul activităților și cu puțin noroc se va resimți și pe viitor, pentru cât mai multe persoane, prin evenimente și parteneriate sădite la această întâlnire.

Sub deviza „Impreuna putem produce o schimbare” Parlamentul European si-a deschis usile pentru 5000 de participanti de pe intregul continent, iar  cercetașii au raspuns prezent!

La inceput cand am aflat de EYE, eram putin nesigura daca sa particip sau nu. Dar, dupa ce m-am gandit mai bine, am decis sa completez formularul de inscriere, deoarece nu aveam nimic de pierdut. Am vazut acest eveniment ca pe o oportunitate, dar si ca pe o provocare, ca pe o portita de scapare din obisnuitul tipar. Am fost uimita sa vad ca gradul de selectivitate a fost destul de ridicat si ca eu am fost una din persoanele care au fost acceptate sa participle la eveniment. De atunci am avut ca obiectiv sa duc la bun sfarsit aceasta provocare.

In cadrul evenimentului am participat la cateva ateliere si anume “Learning by doing”(un joc despre participarea si integrarea in societate a personelor), ‘Bulling, not in my classroom” (activitate/discutie despre discriminarea personelor cu diferite orientari sexuale si gasirea de solutii pentru acesta problema) si inca unul legat de sanatatea mintala (un discurs al unor specialist in materie printre care si un membru al parlamentului si un membru al unei asociatii de tineret de medici care a explicat in mare acesta problema cu care se confrunta din ce in ce mai multe persoane). De asemenea, impreuna cu alti cercetasi straini, am ajutat la desfasurea unui atelier mai micut ce a avut loc in hub-ul nostru War and Peace, in care am facut niste joculete de cultura generala si despre Uniunea Europeana.

Legat de atelierele la care am participat, am dorit sa merg la acestea deoarece , din punctul meu de vedere, am considerat ca sunt si se vor face niste activitati din care voi invata lucruri noi, ceea ce s-a si intamplat. Am invatat lucruri despre organizatii de tineret din lume, despre cercetasii din alte tari si bineinteles despre Uniunea Europeana.

Eu cred ca m-a ajutat sa ma deschid putin, sa imi imbunatatesc abilitatile sociale, sa cunosc si sa vorbesc cu persoane noi, o experienta prin care am inceput sa vad lucrurile si dintr-o alta perspectiva.

In final, sunt de parere ca toata lumea ar trebui sa incerce sa participe la orice fel de eveniment, mai ales cele internationale, deoarece le deschid porti catre noi culturi si se pot intampla lucruri la care nici macar sa nu te-ai fi asteptat. Chiar daca un eveniment de genul poate parea ca un pas mai mare, la final o sa te bucuri ca ai putut participa pentru ca ai ramas cu prieteni, amintiri si experienta.

#speakoutscout. Cercetașule, vorbește să te audă o lume întreagă!

Cu toții vorbim despre imagine, social media, postări eficiente și filmulețe virale. Dar cum le folosim ca să transmitem cât de mult înseamnă cercetășia pentru noi? Și cum știm cât de eficient am ajuns la „celălalt capăt al firului”?

În această primăvară am participat la primul eveniment dedicat Promovării cercetășiei și îmbunătățirii imaginii ei, în Praga, Cehia. Suntem cercetași de ceva ani și avem experiență națională și internațională, astfel că acest eveniment a venit ca un training dedicat dezvoltării noastre personale și mai mult decât atât, ne-a oferit motivație să continuăm să ne implicăm în dezvoltarea cercetășiei.

Când mai multe minți se pun la aceeași masă…
Evenimentul a fost organizat de 4 cercetași din 4 țări diferite care au dorit să aducă împreună responsabilii de comunicarea externă a cercetășiei din regiunea europeană. De ce? Ca să împărtășim din experiențele noastre, să întelegem importanța unei comunicări externe eficiente și să învățăm unii de la alții cum putem să creștem imaginea cercetășiei la nivel local, național și mondial.

Am avut oportunitatea de a lucra alături de experți în comunicare din peste 10 țări europene. Împreună am dezbătut importanța strategiilor de comunicare și rolul acestora în soluționarea problemelor actuale ale cercetășiei – de la atragerea de noi membri, la păstrarea și motivarea celor actuali sau crearea și menținerea legăturii cu mediul extern. Am învățat unii la de alții despre cum ne putem îmbunătății imaginea si comunicarea în social media și pe bloguri, utilizând video-uri și gif-uri sau alte aplicații folosite intens de tinerii din lumea întreagă. De asemenea, la eveniment au participat reprezentanți ai Biroului Mondial, de la care am aflat cum Organizația Mondială a Mișcării Scout, ne poate ajuta în realizarea comunicării externe.

Imaginea și brandul unei organizații nu înseamnă doar poze și gif-uri sau video-uri. E mai mult de atât și presupune comunicare eficientă, împărtășire de experiențe, de aventuri și crearea unei conexiuni cu cei cărora ne străduim să le arătăm ce e cercetășia și cum poate ea să creeze o lume mai bună.

Ce ne dorim să facem de acum înainte?
Am descoperit că ceea ce credeam noi legat de nevoile organizației este adevarat. Alte organizații s-au mai confruntat cu aceleași probleme sau au aceleași nevoi ca și noi. Datorită experiențelor celorlalți participanți și a noastră, am învățat că înainte de toate, trebuie să analizăm nevoile organizației noastre și să gândim o strategie de comunicare adaptată la stadiul actual al acesteia. Poveștile lor ne-au motivat și ne-au demonstrat că uneori, cu eforturi mici, dar bine fundamentate, putem să schimbăm cu adevarat imaginea noastră, să o îmbunătățim și să o dezvoltăm. Deoarece credem în valoarea cercetășiei, ne dorim să aibă o imagine pe măsură.

Pentru că suntem amândouă parte a echipei de organizare a RoJAM 2.0 17, suntem gata să aplicăm tot ce am învățat pentru conturarea imaginii celui mai mare eveniment din 2017 și promovarea acestuia pe plan intern și extern.

Pe lângă toate lucrurile pe care le-am învățat și pe care ne dorim să le împărtășim cu voi, ne-am distrat și ne-am simțit bine, am legat prietenii. Unul din cele mai importante lucruri la finalul unor astfel de evenimente este să rămâi în contact cu oamenii prezenți, să poți oricând să ceri sfaturi și să te consulți cu cei care au mai trecut prin astfel de situații și care îți pot oferi suport .Astfel suntem bucuroase că pe lângă multitudinea de cunoștințe cu care ne-am întors acasă, avem o mulțime de noi prieteni, persoane-resursă de la care să continuăm să învățăm.

Articol realizat de Florina Pauleti și Cristina Filip
.