A treia ediție a Growth Event a avut loc anul acesta, în perioada 25-29 aprilie, la Centrul Scout Kapraluv Mlyn, din apropierea orașului Brno, Cehia.
Centrul Scout Kapraluv Mlyn este unul dintre centrele acreditate SCENES și se constituie într-un reper național și internațional pentru programe educaționale de mediu și activități outdoor într-o zonă naturală cu relief carstic.
Au participat la eveniment reprezentanți ai diverselor organizații și asociații de cercetași din peste 20 de state europene, reprezentanți ai European Scout Region, precum și consultanți WOSM. Din partea noastră a participat Daniela Stroia (bleuMarin – Constanța), lider, parte din Consiliul Centrului Local, din echipa națională de formare și consultant WOSM pe Diversitate și Incluziune.
Pe parcursul celor 5 zile ale evenimentului, cei prezenți au avut ocazia să participe la:
- sesiuni în plen;
- discuții cu paneliști;
- sesiuni paralele, în care au fost încurajate contribuțiile și schimbul de bune practici între organizațiile prezente.
Echipa de organizare a pregătit un set de informații și instrumente foarte utile în materie de creștere în organizațiile cercetășești, care au fost puse la dispoziția participanților și pe care le puteți accesa în acest folder.
Sesiunile în plen au vizat:
- o prezentare generală a elementelor necesare creșterii organizațiilor
- clarificarea și detalierea fiecărui element fundamental creșterii, astfel:
- Strategia pentru creștere
- Bariere ale creșterii
- Programul educațional pentru beneficiari
- Adulții în cercetășie
- Comunicare și marketing
- Parteneriate pentru creștere
- Recrutare și retenție
- Bazele unei organizații puternice
Discuțiile panel au avut teme extrem de interesante și actuale, astfel:
- Cercetășia (mai bună) începe cu tine! – rolul exemplului în dezvoltarea organizației
- Modele de cercetășie: cel bazat pe comunitate, bazat pe sistemul educațional, bazat pe familie, modele mixte
- Rolul Organizațiilor de tineret în Europa
Sesiunile paralele au fost locul în care cei prezenți, împărțiți în două grupuri, în funcție de domeniul de interes, au avut ocazia să facă schimb de experiențe și bune practici, să descopere motivații și resurse noi.
Temele abordate au fost:
- Călătoria unui tânăr în cercetășie
- Sprijinirea devenirii prin cercetășie
- Modalități noi de a face voluntariat
- Impactul cercetășiei
- Cercetășia în comunități noi
- Cercetășia în comunități slab reprezentate
- Lecții învățate după COVID 19
- Cercetășia în zonele de conflict și război
- Creștere în organizație și importanța datelor statistice
- Noi modele de cercetășie
Din cele 10 sesiuni paralele am putut audia 5 și am participat activ, cu contribuții, la 2 dintre acestea, astfel:
- La sesiunea Lecții învățate după COVID-19 am avut o prezentare de 20 de minute a Programului Pandemic pentru Patrule, prezentare interactivă care s-a bucurat de mult interes.
- La sesiunea Creștere în organizație și importanța datelor statistice am prezentat câteva aspecte ale proiectului dedicat datelor despre Diversitate și incluziune la care am colaborat, în calitate de consultant WOSM, proiect care a inclus și date referitoare la Creșterea în organizații.
Am participat cu bucurie la Seara Internațională, unde am prezentat aspecte despre România și despre cercetașii români.
A fost provocator și motivant să particip la acest eveniment, să mă conectez cu persoane de vârste și naționalități diferite care au o pasiune și un țel comun: cercetășia.
După întoarcerea acasă, sunt determinată să particip și să îmi aduc contribuția la etapele care vor urma în evoluția ONCR.