Europe-Asia Partnership meeting

Publicat pe de scout.ro

14269635_973033729509007_828797322_nUltimii pasageri urcă în avionul Atena-Tibilisi, printre ei avansează pe coridor doi băieți cu eșasfe la gât. Entuziasmul e instantaneu, familia se reunește încet dar sigur; marea familie internațională a cercetașilor.

Luăm contact la aterizare, sunt din Serbia. Curând ni se alătură și doi reprezentanți polonezi și suntem recuperați de la aeroport în scurt timp de către gazdele noastre, cercetașii georgieni.

În prima dimineață toată lumea își poartă uniformele. Întâlnirea de parteneriat Europa-Asia e colorată pestriț în cămăși bej, roșii, albastre, verzi și eșarfe în toată gama, de la multi-color la movul simplu al eșarfelor WOSM. Câțiva se îmbrățișează călduros în timp ce alții se cunosc pentru prima dată.
De fapt și  ziua a doua a început tot la ținută oficială, de data asta afișată pentru a asista la semnarea înțelegerii de colaborare între organizațiile de cercetași din regiunile Europa și Asia. În fine, semnarea unui astfel de document ar fi putut constitui în sine un motiv pentru o reuniune internațională dar evenimentul a aspirat către mai mult de atât.

14215623_973035119508868_1838622936_oPe de o parte și-a propus dezbaterea noului model de leadership WOSM (*), a componentelor sale și a felului în care acestea pot fi puse în practică iar la final s-au discutat metode de evaluare a abilităților aferente unui lider(**). Pe de alt parte s-a adus în discuție tema parteneriatelor internaționale. Sub îndrumarea atentă a facilitatorilor de la ateliere, în ultima zi s-au resimțit chiar planuri ambițioase și s-au discutat oportunitățile de finanțare pentru toate ideile aduse pe masă (***).

Per total, s-a creat cadrul necesar pentru ca organizațiile naționale ale fiecărei țări prezente să poată identifica noi oportunități, să-și întărească parteneriatele deja existente și să inițieze unele noi. Dar mai mult de atât, s-au creat legături între oameni. Chiar dacă întâlnirea a fost de numai patru zile, s-a creat o sinergie care s-a simțit în cursul activităților și cu puțin noroc se va resimți și pe viitor, pentru cât mai multe persoane, prin evenimente și parteneriate sădite la această întâlnire.

14256324_973033756175671_1076511873_n