Long Term Staff la Kandersteg International Scout Centre [DDL 15 ianuarie 2025]

Publicat pe de diana pal

Nume proiect: Long Term Staff la Kandersteg International Scout Centre

Locația: Kandersteg International Scout Centre (KISC), Elveția

Cine poate participa: seniori, lideri, scouteri

Despre eveniment: Kandersteg International Scout Center din Elveția a deschis aplicațiile Long Term Staff pe timpul verii. Dacă vrei o nouă provocare care îți va oferi oportunitatea de a trăi între 4 și 7 luni în inima Alpilor, înconjurat de cercetași din toată lumea și de a petrece într-un cadru feeric, aceasta e oportunitatea pentru tine!

Pozițiile deschise și perioadele de voluntariat:

Assistant Guest Services Director (01.05.2025 – 31.08.2025)

Campsite Manager (01.05.2025 – 30.09.2025)

Campsite Assistant (01.05.2025 – 31.08.2025/30.09.2025)

Catering Assistant Summer (01.05.2025 – 31.08.2025/ 30.11.2025)

House Assistant Summer (01.05.2025 – 31.08.2025)

Reception Assistant Summer (01.05.2025 – 31.08.2025)

Programme Administration Assistant Summer (01.05.2025 – 15.09.2025)

Shop Assistant (01.05.2025 – 31.08.2025)

Hut Warden (01.05.2025 – 30.09.2025)

Mai multe detalii despre pozițiile libere găsești aici.

Profilul participanţilor: Pentru a deveni staff este necesar să fii membru ONCR cu cotizația plătită la zi, să ai 18 ani împliniți, să cunoști limba engleză și să poți motiva ce abilități sau competențe te vor face să fii remarcat la Kandersteg. Foarte important: participanții trebuie să aibă disponibilitatea de a fi prezenți de la începutul și până la finalul sezonului.

Beneficii: 

Formare în vederea ocupării unui post adecvat

Toate mesele la Centru, atât în timpul serviciului, cât și în zilele libere

2 zile libere pe săptămână

20 de zile de concediu de odihnă pe un contract de 12 luni, doar pentru contractele mai lungi de 6 luni

Bani de buzunar începând de la 400 CHF pe lună

Administrarea permiselor de muncă

Reduceri la KISC și la unii dintre furnizorii lor (activități, echipamente…)

Wifi gratuit în centru și în spațiile de cazare LTS

Costuri: Participantul va suporta atât costul transportului, cât și al cheltuielilor personale de pe întreaga durată a șederii sale. Cazarea, mesele și orice alte necesități sunt asigurate de către organizatori.

IMPORTANT: Dacă eşti interesat(ă) de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici înainte de trimite aplicația ta organizatorilor. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minim 6 luni) și de motivaţia de a participa la eveniment. De asemenea, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La oportunitățile internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare ne poți scrie la adresa international@scout.ro sau Dianei Pal, PR&Marketing Manager la KISC în cursul acestui an.