Roverway 2024 – Rover Representatives- Norvegia, 22 iulie – 1 august 2024 [DL 1 iulie 2023]

Nume proiect: Roverway North of the Ordinary

Perioada: 22 iulie – 1 august 2024

Locația: Stavanger, Norvegia

Cine poate participa: exploratori și seniori (între 16 și 22, la momentul începerii evenimentului).

Despre eveniment: 

Roverway este un eveniment internațional adresat exploratorilor și seniorilor (16-22 ani), cu un program educațional complex și focus asupra progresului personal al membrilor acestei ramuri de vârstă. Evenimentul creează cadrul ideal în care exploratorii și seniorii pot face schimb de experiență, cunoștințe și idei, schimb încurajat prin cele trei obiective educaționale pe care le urmărește. Concret, ele sunt centrate pe crearea liderilor de mâine, pe dezvoltarea mentală și fizică, toate acestea într-un cadru incluziv. 

Ediția din 2024 se va desfășura în Norvegia, participanții pornind, alături de patrulă, într-o rută prin țară – fiecare dintre ele având o temă specifică. Toate acestea vor duce la Stavanger, la campul central. Stavanger este adesea numită „poarta către fiorduri”, iar locația sa pe coasta de vest îi oferă acces la unele dintre cele mai emblematice peisaje din Norvegia.

Rolul Rover Representatives: 

Un Rover Representative este unul dintre participanții contingentului României la Roverway 2024, care poate contribui la organizarea contingentului și poate ajuta echipa de management al contingentului. Există doi Rover representatives per contingent, iar aceștia au posibilitatea de a lucra împreună cu echipa de organizare pentru a se asigura că activitățile pregătite sunt interesante, relevante și de actualitate pentru participanții din propria țară. Este o ocazie extraordinară de dezvoltare și acumulare de noi abilități, crescând rețeaua internațională de prieteni și aducând o contribuție reală conturării programului unui eveniment la scară largă. Pe lângă asta, ei vor face parte și din echipa de management a contingentului. 

Pe scurt, un RoverRep este: 

  • un membru al contingentului, dar și al CMT-ului
  • interesat de organizarea din spatele unui eveniment cercetășesc
  • doritor să își consolideze capacitățile organizatorice
  • gata de o nouă provocare, unde nu este doar participant, ci și parte a echipei de organizare
  • entuziasmat de oportunitatea de a interveni într-o discuție și de a-și împărtăși opinia
  • bun cunoscător al limbii engleze (cunoașterea limbii franceze reprezintă un plus)
  • disponibil de a participa fizic la un weekend de planificare (mai multe informații vor urma)

Beneficii pentru Rover Representatives: 

  • conturarea unei perspective asupra organizării unui eveniment internațional
  • dezvoltarea abilităților organizatorice
  • extinderea rețelei internaționale de prieteni
  • descoperirea importanței vocii tale și în general a vocii tinerilor
  • aducerea experienței în cadrul organizației noastre

RoverReps vor trebui să ia parte la conferințe online și la forumuri în lunile premergătoare evenimentului. De asemenea, pot fi rugați să ia parte la ceremonii sau activități specifice pe durata Roverway 2024.

Costuri:

Suma totală a costurilor nu este alcătuită doar din taxa de participare. De obicei, în pachetul final includem, alături de taxa de participare și transport, și costurile aferente tranzacțiilor bancare (plăți efectuate între ONCR și organizatori), pachetul de contingent (eșarfă, badge și alte materiale care contribuie la formarea unei imagini unitare a contingentului), o contribuție la un fond de urgență (pe care credem că este bine să-l avem și pentru că Cercetașii sunt Gata Oricând, chiar și în fața neprevăzutului) și costurile aferente asigurării de călătorie și sănătate în străinătate, în afara zonei UE.

  • Taxa de participare: aproximativ €410
  • Transport: €300
  • Pachetul de contingent: TBD
  • Contribuție fond urgență: €50
  • Asigurare călătorie: €35

TOTAL: €795

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 15 iunie 2023. În formular vei găsi și detaliile privind rolul și atribuțiile echipei de management a contingentului.

În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont atât de motivaţia de a participa la eveniment, cât și de vechimea (minimum 1 an), experiența și implicarea activă în cadrul organizației. Pe baza evaluării răspunsurilor din formular, după ce a trecut termenul limită de înscriere, vom reveni cu un răspuns către toți cei înscriși. Candidații favorabili în urma primei etape de înscriere vor fi invitați la un interviu online pentru a doua etapă a procesului de selecție.

Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, să fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.