Tag: elvetia

[APEL ÎNCHIS] International Rover Week: Centenary Edition! Kandersteg International Scout Center – Elveția, 5 august – 14 august 2018 [DL 15 aprilie 2018 ]

Publicat pe de Administrativ

Nume proiect: International Rover Week – CENTENARY EDITION
Perioada:  5 august 2018 – 14 august 2018
Locația:  Kandersteg International Scout Center, Elveția
Cine poate participa: seniori și lideri (cercetași cu vârste cuprinse între 18-26 ani)

Despre eveniment: Între 5 august şi 14 august, la KISC, se desfășoară  International Rover Week, ediţie specială cu ocazia centenarului seniorilor (rovers). Astfel, cercetașii care își doresc să ia parte la zile pline de aventură în Alpii Elvețieni vor avea ocazia și să lege prietenii strânse, făcând schimb de experiență și bune practici atât cu voluntarii Centrului (Pinkies), dar și cu ceilalți participanți.

Mai mult, seniorii vor trăi experiența internațională și prin schimbul reciproc de rețete, tradiții și obiceiuri. De asemenea, programul include un hike în Alpi, workshop-uri și activități facilitate de organizatori, marea festivitate cu ocazia centenarului seniorilor, dar și suficient timp liber în care participanții pot alege să încerce o sesiune de cățărat, să exploreze valea din apropierea Kandersteg sau chiar să se relaxeze dimineața la lacul glaciar Oeschinensee.

Profilul participanţilor: Seniori sau lideri cu vârste cuprinse între 18 și 26 ani. Aceștia sunt rugați să aducă mâncăruri și băuturi specifice țării lor, dar și să pregătească un joc sau o activitate practicată în zona din care vin.
Participanţii trebuie să aibă cunoştinţe de limba engleză, deoarece aceasta va fi limba oficială a evenimentului.

Costuri: Taxa de participare este 250 CHF (franc elvețian), în care sunt incluse cazarea în camping, mesele și costul activităților din program, căreia i se adaugă suma de 10 euro pentru Departamentul Internațional. Transportul și activitățile opționale trebuie asigurate de către participant.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până pe 15 aprilie 2018. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minim 6 luni) și de motivaţia de a participa la eveniment. De asemenea, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie mebru activ în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfă naţională şi cămaşa bej).

Pentu informaţii suplimentare ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.


[APEL ÎNCHIS] Autumn 2018 Short Term Staff – Kandersteg International Scout Center; [DL: 23 martie 2018]

Nume proiect: Short Term Staff at Kandersteg International Scout Center

Perioada: 9 septembrie 2018 – 7 decembrie 2018

Locația: Kandersteg International Scout Center, Elveția

Cine poate participa: seniori și lideri

 

Despre eveniment: Kandersteg International Scout Center din Elveția a deschis aplicațiile pentru sezonul de toamnă, Autumn 2018. Dacă vrei o nouă provocare care îți va oferi oportunitatea de a trăi timp de 3 luni în inima Alpilor, înconjurat de cercetași din toată lumea și de a petrece  într-un cadru feeric, aceasta e oportunitatea pentru tine!

Profilul participanţilor: Pentru a deveni staff este necesar să fii membru ONCR cu cotizația plătită la zi, să ai 18 ani împliniți, să cunoști limba engleză și să poți motiva ce abilități sau competențe te vor face să fii remarcat la Kandersteg. Foarte important: participanții trebuie să aibă disponibilitatea de a fi prezenți de la începutul și până la finalul stagiului.

Costuri: Participantul va suporta atât costul transportului, cât și al cheltuielilor personale de pe întreaga durată a șederii sale, căreia i se adaugă suma de 10 euro pentru Departamentul Internațional. Cazarea, mesele și orice alte necesități sunt asigurate de către organizatori.

Dacă eşti interesat(ă) de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până pe 23 martie 2018. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minim 6 luni) și de motivaţia de a participa la eveniment. De asemenea, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentu informaţii suplimentare poţi consulta site-ul KISC sau ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.


[APEL ÎNCHIS] International Work Party, 14-22 aprilie 2018, Kandersteg International Scout Centre, Elveția [DL 27 februarie 2018]

Nume proiect: International Work Party
Perioada: 14 aprilie – 22 aprilie 2018
Locația:  Kandersteg International Scout Center, Elveția
Cine poate participa: seniori și lideri (cercetași cu vârsta de peste 18 ani)

Despre eveniment: Între 14 aprilie și 22 aprilie, la KISC, se desfășoară anual International Work Party. Evenimentul aduce împreună cercetași majori din diferite țări pentru a contribui la bunul mers al Mini Jamboreei Permanente – acesta fiind visul lordului Baden Powell. Astfel, cercetașii care își doresc să dea o mână de ajutor și să se aventureze în Alpii Elvețieni, vor avea ocazia să lege prietenii internaționale și să trăiască o săptămână cercetășească intensă. Pe parcursul evenimentului se va lucra în echipă în diverse departamente, aceastea fiind coordonate de către faimoșii voluntari ai centrului, The Pinkies. Mai multe detalii despre eveniment găsești aici.

Profilul participanţilor: Seniori sau lideri cu vârsta de peste 18 ani.
Participanţii trebuie să aibă cunoştinţe de limba engleză, deoarece aceasta va fi limba oficiala a evenimentului.

Costuri: Taxa de participare este 15 euro, în care sunt incluse cazarea, mesele și costul activităților planificate de către organizatori. Transportul și activitățile opționale trebuie asigurate de către participant.

©KISC

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până pe 26 februarie 2018. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minim 6 luni) și de motivaţia de a participa la eveniment. De asemenea, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, să fie membru activ în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi in cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfă naţională şi cămaşa bej).

Pentu informaţii suplimentare ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.


Apel închis: Supporters Weekend 2014, Kandersteg, 11-13 Aprilie 2014 [DL: 15 februarie]

Publicat pe de scout.ro

 

 

 

banner90_c0b34b49817ded75a6bf61ed2ecb95a9

 

 

 

 

 

 

 

 

Din 1923 visul lui BP se materializeaza la Kandersteg, Elvetia. La centrul Cercetasesc Mondial are loc o mini-jamboree continua unde vei gasi peste 700 de alti cercetasi din intreaga lume.

Cu ocazia celebrarii jubileului de 90 de ani de la infiintarea centrului,  la Kandersteg se organizeaza Supporters Weekend, intre 11 si 13 aprilie 2014.

Este invitata cate o persoana din fiecare organizatie cercetaseasca din lume si TU poti reprezenta Romania si cunoaste o multime de cercetasi de peste tot in lume!

Costuri de participare:

– 10 euro taxa pentru evenimente internationale

– transport

– un pachet pentru decorarea camerei romanesti din Centrul International Scout Kandersteg.

Ce inseamna pachetul pentru decorarea camerei? Ei bine, Romania este una din putinele tari norocoase care are o camera in centrul scout. E vorba de o camera relativ mica, cu 4 paturi (2 supraetajate), care inca nu arata prea bine. De aceea, dorim ca persoana care aplica pentru acest loc la Supporters Weekend sa ne faca o propunere de amenajare a acestei camere si sa-si asume acest lucru. Te rog fa-ne propunerea de decorare a camerei (Atentie! Tu va trebui sa achizitionezi cele necesare si sa le duci la Kandersteg!) in campul “De ce vrei sa participi la eveniment?”.

Pentru a participa, te rugam sa completezi formularul de AICI si te vom contacta cat mai curand.

 

 


Apel închis: “International Jubilee Rover Week 2013”, 14th – 24th July 2013, Kandersteg (DL. 26 mai)

Publicat pe de scout.ro

Programme Poster - IRW 2013ONCR cauta 2 persoane (seniori sau tineri lideri cu varsta intre 18 si 30 de ani) care doresc sa participe la  “International Jubilee Rover Week 2013” care va avea loc la Kandersteg International Scout Centre in aceasta vara.

Rugam persoanele interesate sa ne trimita CV-ul lor in format Europass si o scrisoare de intentie in engleza la adresa international@scout.ro pana la data de 26 mai 2013.

Costurile de participare sunt taxa de 350 franci elvetieni si 50% din transport.

In 1923 it all started and by now, more than 1 million Scouts and Guides from all over the World have visited KISC and experienced the magical spirit here in the Swiss alps.

We take the 90 years as an occasion to celebrate. Celebrate Scouting and Guiding, celebrating living the dream of international friendship at this amazing place. Therefore we plan several events in Kandersteg during the year. Please have a look at our webpage www.kisc.ch to find more information on those events soon.

We would like to introduce you to the “International Jubilee Rover Week 2013” from 14th – 24th July 2013. We invite 90 Scouts and Guides between 18 – 30 years old, representing at least 45 different countries to participate in this 10 days event.  The costs for the whole package (overnight, programme activities and food provided) are 350 CHF, travel not included.

To ensure the international spirit of the event, we will only accept two participants per nationality. This is where you come in to play an important role.

–        Find more information here: www.kisc.ch/events/irw2013

We need your support to make the event a successful one!

Teaser - IRW 2013


Inter-Regional Agora 2012

Publicat pe de scout.ro
Before Agora I wasn’t sure rovering is important. After this first international Agora, I know that rovers are probably one of the most important parts in scouting. Not only because you can plan activities for younger scouts, but also because you can develop yourself in so many directions. You can choose what you want to be as a scout and how to do it, because most of the NGOs have developed well-structured programmes for rovers. That’s what I’ve learned in one week during Agora.

Continuă să citești “Inter-Regional Agora 2012”


Agora 2012 – intalnirea seniorilor din Europa la Kandersteg International Scout Centre, Elvetia

Publicat pe de scout.ro

În perioada 17-22 Aprilie 2012 va avea loc la Kandersteg International Scout Centre în Elveția întâlnirea anuală a reprezentanților seniorilor din organizațiile naționale de cercetași.

În cadrul acestei întâlniri, tinerii vor lucra la definirea nevoilor seniorilor de pretutindenti și updatarea programului lor educativ, dar și la inițierea de proiecte dedicate acestei ramuri de vârstă. Continuă să citești “Agora 2012 – intalnirea seniorilor din Europa la Kandersteg International Scout Centre, Elvetia”