Era începutul lui iulie. Grupuri de cercetaşi români aşteptau cu nerăbdare plecarea spre Strasbourg, Franţa. Eram cu toţii emoţionaţi. Nu ştiam ce ne va aştepta. Aventură. Distracţie. Prietenii. Conexiuni. Educaţie. Sunt prea puţine cuvinte care pot descrie experienţa noastră de acolo. Au fost 10 zile magice, pe care niciun cercetaş român nu le va uita. Am învăţat cu toţii o mulţime de lucruri care ne vor folosi cu siguranţă în viaţa.
În prima zi am fost lăsaţi, normal, să ne acomodăm. Din fericire, unitatea din care am făcut parte a avut un precamp, deci deja îi cunoşteam pe francezi, şi ne-am putut odihni, dar şi distra, cu toţii. Seara am avut concertul de început. Nu cred că am fost conştientă până atunci de ce se întâmpla in jurul meu. Nu am mai fost niciodată la un eveniment atât de mare. Dar fiind acolo pe stadion, împreună cu alţi 15000 de cercetaşi mi-am spus: „Ce norocoasă sunt!”. Chiar dacă doar dansam şi ne distram cu puţinii ce erau efectiv în jurul nostru, parcă îi puteam simţi pe toţi bucurându-se cu noi. Luând parte la unul dintre cele mai frumoase evenimente. Atmosfera era pur şi simplu superbă.
În a doua zi, prima de activităţi, câţiva norocoşi au avut ocazia să participe la o întalnire în cadrul Parlamentului European. Restul, am construit mesele şi locul unde aveam sa gătim pentru urmatoarele zile. Era extrem de cald. Puteam auzi din loc în loc, cercetaşi ce spuneau: „ De ar ploua puţin!” În noaptea ce a urmat ne-a fost îndeplinită dorinţa, doar că ceva mai mult decât speram. În urma unei furtuni puternice, am fost evacuaţi şi ne-am petrecut noaptea într-un stadion, „Zenith”. Aventură! Din fericire, totul a decurs cum se cuvine, iar nimeni nu a paţit nimic. Ziua următoare am fost lăsaţi să ne odihnim şi să procesăm toate evenimentele de până atunci.
Fericirea noastră a crescut când am putut să vizităm Strasbourgul. Un oraş atât de frumos, cu arhitectură şi istorie, ce pe mine, cel puţin, m-a fascinat. Ne-am plimbat, am făcut poze, am cumpărat suveniruri, am mâncat îngheţată, ne-am distrat şi am legat prietenii. Următoarele zile am participat la mai multe activităţi, unde am învăţat, spre exemplu, cum să construim un cuptor doar din aluminiu, carton şi scotch, cum să creăm mobilă din paleţi, sau am povestit despre lumea europeană şi extraeuropeană.
Ultima zi, a fost,normal, cea mai tristă. A trebuit să ne luăm fiecare la revedere, să ne promitem că vom păstra legătura şi ne vom scrie. Mulţi plângeau, peste tot erau numai îmbrăţişări şi cu toţii ştiam că ne va fi dor de ce şi cine e aici. Oricât de mult am fi vrut să ajungem acasă, cu siguranţă avea să ne fie dor şi de You’re up.
Nu cred că e posibil să uit vreodată de ce s-a petrecut acolo. Îmi imaginez că dacă cineva ar veni la mine acum şi m-ar intreba: „Cu ce ai rămas din You’re up?”, mi-ar fi greu să îi răspund direct. Am rămas cu prieteni, cu lecţii de viaţă, cu memorii şi amintiri plăcute. Am învăţat multe despre lumea ce mă înconjoară, ca mediu şi ca societate, despre Uniunea Europeană, despre conexiunea dintre alte ţări, despre oameni, despre situaţii critice, despre religie, despre istorie, despre arhitectură, şi poate cel mai important despre spiritul cercetăşesc.
Articol scris de Antonia Devian – CL Cetatea Roșie Sibiu
