Youth Advocacy Training 10-14 iunie 2026 [DDL: 15.04.2026]

Publicat pe de danielachitei

Nume proiect: Youth Advocacy Training

Perioada: 10-14 iunie 2026

Locația: Tomar, Portugalia

Cine poate participa: seniori și lideri cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani

Despre eveniment: Trainingul „Youth Advocacy” este un program de formare de tip multiplicator, destinat tinerilor care vor să își dezvolte capacitatea de a colabora cu autoritățile locale, de a reprezenta vocea tinerilor și a organizațiilor de tineret, de a construi parteneriate relevante și de a susține interesele acestora la nivel local, național și european.

Programul face parte din proiectul „Voices of Change”, organizat de World Scouting (BES) în parteneriat cu Erasmus Student Network (ESN) și finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene.

Profilul participantului: Orice cercetaș cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, care demonstrează interes în implicarea în acțiuni civice, de advocacy pe direcția de reprezentare a tinerilor. Limba de lucru în cadrul evenimentului este engleza. Capacitatea de a comunica eficient în această limbă și de a înțelege inclusiv detaliile tehnice sunt esențiale pentru a participa.

Taxe de participare: 50 EUR (aceasta va acoperi mesele, facilitățile locației și pauza de cafea). 80% din costurile de călătorie vor fi acoperite, până la 200 EUR

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul până la 15.04.2026. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont atât de motivaţia de a participa la eveniment, cât și de vechimea (minimum 6 luni), experiența și implicarea activă în cadrul organizației. 

Totodată, participanții trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, să fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înființate (filiale care respectă decizia CD).Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.