Roverway 2024 – CMT Contingent Management Team- Norvegia, 22 iulie – 1 august 2024 [DL 15 iunie 2023]

Nume proiect: Roverway North of the Ordinary

Perioada: 22 iulie – 1 august 2024

Locația: Stavanger, Norvegia

Cine poate participa: Lideri și scouteri (cu vârsta minimă de 24 de ani).

Despre eveniment: 

Roverway este un eveniment internațional adresat seniorilor (16-22 ani), cu un program educațional complex și focus asupra progresului personal al membrilor acestei ramuri de vârstă. Evenimentul creează cadrul ideal în care exploratorii și seniorii pot face schimb de experiență, cunoștințe și idei, schimb încurajat prin cele trei obiective educaționale pe care le urmărește. Concret, ele sunt centrate pe crearea liderilor de mâine, pe dezvoltarea mentală și fizică, toate acestea într-un cadru incluziv. 

Ediția din 2024 se va desfășura în Norvegia, participanții pornind, alături de patrulă, într-o rută prin Norvegia – fiecare rută având o temă specifică. Toate acestea vor duce la Stavanger, la campul central. Stavanger este adesea numită „poarta către fiorduri”, iar locația sa pe coasta de vest îi oferă acces la unele dintre cele mai emblematice peisaje din Norvegia.

Organizarea și coordonarea contingentului pentru Roverway reprezintă o responsabilitate importantă. În funcție de dimensiunea contingentului, fiecare organizație selectează o Echipă de Management a Contingentului (CMT – Contingent Management Team)  format dintr-un număr adecvat de cercetași adulți cu experiență corespunzătoare acestui nivel de participare. Aceștia vor acorda asistență membrilor contingentului înainte, în timpul și după încheierea evenimentului.

Informații despre rolul de membru în Echipa de Management al Contingentului (CMT) ONCR la Roverway 2024:

  1. CMT este format din cercetași adulți cu vârsta de minimum 24 de ani la momentul începerii evenimentului și care au cunoștințe și experiență în domenii precum management financiar, transporturi internaționale, asistență pentru tineri, cercetășie la nivel internațional.
  2. CMT este locul adecvat pentru dezvoltarea abilităților următoarei generații de lideri. Vei face parte dintr-o echipă tânără, într-un mediu sigur, în care îți poți testa, îmbunătăți și dezvolta abilitățile de management a oamenilor și a timpului, abilitatea de a soluționa eficient problemele, ascultarea activă, flexibilitatea, crearea de materiale promoționale pentru pachetul de contingent, dar și utilizarea rețelelor de socializare.  Pe lângă toate acestea, membrii echipei de management a contingentului reprezintă ONCR la nivel internațional. 
  3. Membrii CMT vor campa în locația jamboreei, în zona adulților.
  4. CMT-ul contingentului României la Roverway 2024 va fi format din 3-4 persoane, inclusiv Șeful de Contingent (În caz de nevoie, locurile vor fi suplimentate, iar procedura de numire a persoanelor în rol va fi aceeași).
  5. Pot face parte din CMT la Jamboreea Mondială membrii Organizației Naționale ”Cercetașii României” cu vârsta de 24 ani împlinită la momentul începerii evenimentului, cu un nivel mediu sau avansat de cunoaștere a limbii engleze, care au participat la cel puțin un eveniment național și unul internațional și care au vechime în ONCR de cel puțin un an.

Costuri:

Suma totală a costurilor nu este alcătuită doar din taxa de participare. De obicei, în pachetul final includem, alături de taxa de participare și transport, și costurile aferente tranzacțiilor bancare (plăți efectuate între ONCR și organizatori), pachetul de contingent (eșarfă, badge și alte materiale care contribuie la formarea unei imagini unitare a contingentului), o contribuție la un fond de urgență (pe care credem că este bine să-l avem și pentru că Cercetașii sunt Gata Oricând, chiar și în fața neprevăzutului) și costurile aferente asigurării de călătorie și sănătate în străinătate, în afara zonei UE.

  • Taxa de participare: aproximativ €410
  • Transport: €250
  • Pachetul de contingent: TBD
  • Contribuție fond urgență: €50
  • Asigurare călătorie: €35

TOTAL: €745

Profilul membrilor echipei de management al Contingentului

Membrii Echipei de Management al Contingentului (Contingent Management Team/CMT) vor lucra alături de Șeful de Contingent pentru buna organizare și pregătirea contingentului.

Membrii CMT vor avea nevoie de abilități și experiență dintr-o gamă largă de domenii. Cu toate acestea, încurajăm aplicațiile din partea liderilor ce posedă oricare dintre competențele descrise mai jos, dorind să formăm o echipă cât mai diversă. Condiția obligatorie este ca aplicantul să aibă minim 24 ani la momentul înscrierii.

Așadar, pe parcursul procesului de aplicare, trebuie să demonstrezi că:

– Ești organizat și eficient;

– Ai abilitatea de a inspira și îndruma tineri cu vârste cuprinse între 16 și 22 ani;

– Poți jongla cu mai multe task-uri în același timp și poți respecta deadline-uri;

– Ai o gândire inovativă, venind cu idei noi care pot ajuta proiectul să progreseze în mod pozitiv;

– Ai experiență în lucrul cu grupa de vârstă căreia îi este dedicat evenimentul;

– Ești un excelent comunicator, atât verbal, cât și în scris;

– Înțelegi natura multiculturală a Cercetășiei Mondiale și demonstrezi deschidere către toți, indiferent de mediul de – proveniență, etnie, religie sau orientare sexuală;

– Ai competențe de utilizare a e-mailului și a altor mijloace de comunicare;

– Ești motivat/ă și capabil/ă să preiei inițiativa, recunoscând, totodată, limitele autorității tale;

– Ești încântat/ă de experiențele pe care un eveniment internațional le poate oferi tinerilor și adulților participanți;

– Poți face față lucrului în condiții de stres și presiune;

– Poți lucra într-o echipă sau pe cont propriu, în funcție de cerințe;

– Poți coordona o echipă de voluntari direct sau de departe;

– Păstrezi o atitudine pozitivă în ciuda provocărilor pe care le-ai putea întâmpina pe parcursul proiectului;

– Cauți întotdeauna o soluție pentru problemele care pot apărea;

– Îți iei angajamentul de a fi implicat în proiect de la debut până la finalizarea lui;

– Îți păstrezi calmul în situații de criză.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 15 iunie 2023. În formular vei găsi și detaliile privind rolul și atribuțiile echipei de management a contingentului.

În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont atât de motivaţia de a participa la eveniment, cât și de vechimea (minimum 1 an), experiența și implicarea activă în cadrul organizației. Pe baza evaluării răspunsurilor din formular, după ce a trecut termenul limită de înscriere, vom reveni cu un răspuns către toți cei înscriși. Candidații favorabili în urma primei etape de înscriere vor fi invitați la un interviu online pentru a doua etapă a procesului de selecție.

Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, să fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.