[APEL ÎNCHIS] MOVIS 2017: 7-10 decembrie 2017, Barcelona, Spania [DL: 20 octombrie 2017]

Publicat pe de Oana

Nume proiect: MoVIS (Management of Volunteers in Scouting) 2017
Perioada: 7-10 decembrie 2017
Locația: Codolar, Barcelona, Spania
Cine poate participa: persoane implicate la nivel național în managementul resurselor umane/voluntarilor adulți ai ONCR

Despre eveniment: Această întâlnire de networking a coordonatorilor implicați în managementul resurselor adulte este una dintre cele mai cunoscute și de succes oportunități de acest tip pentru liderii Regiunii Europene. În acest an va avea loc cea de-a șaptea ediție, adresând subiecte de interes atât pentru coordonatorii naționali, dar și pentru persoanele implicate la nivel național în susținerea dezvoltării personale a voluntarilor adulți ai unei organizații.

Scopul întâlnirii este de a motiva și de a oferi informații unui grup de experți în ceea ce privește managementul și sprijinul voluntarilor adulți, încurajând astfel un schimb reciproc de experiențe.

Printre obiective se numără: facilitarea unei oportunități pentru networking și formare de parteneriate, inspirarea participanților în a utiliza metode inovative pentru a implementa MoVIS, focusarea discuțiilor asupra subiectelor trasate în cadrul Planului Regional Scout (online tools, programe de tineret, resurse umane, implicarea tinerilor, leadership în cercetășie), etc.

Profilul participantului: Principalul grup țintă este format din coordonatorii naționali în domeniul resurselor umane și formatorii sau managerii de voluntari.

Costuri: Taxa de participare este în valoare de 150 euro, incluzând cazarea, mesele și costurile activităților. Acesteia i se adaugă suma de 10 euro pentru Departamentul Internațional. Se oferă suport pentru transport în valoare de 275 euro/participant.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 20 octombrie 2017. În procesul de selecţie a participanţilor se va realiza împreună cu Coordonatorul Național de Resurse Umane. Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.


With.In Nature

Publicat pe de Oana

With.In Nature
Plecat să găsesc natura exterioară, am găsit-o pe cea interioară

Totul a început cândva în luna iunie, cu mine stând lângă geam și gândindu-mă ce voi face în timpul verii. Staff la RoJAM – sună interesant, camp de centru local – și mai bine, dar parcă tot lipsește ceva, acel ceva care să mă facă să spun „Wow! Vara asta chiar a fost nemaipomenită”. Așa am găsit pe site-ul Departamentului Internațional al ONCR acest training course. Danemarca – țară frumoasă, erasmus+ – interesant, costurile de transport acoperite – nici nu se poate mai bine. Fără să stau prea mult pe gânduri am aplicat și am avut surpriza să fiu selectat a fi unul dintre cei 24 de participanți din 12 țări diferite (Câte 2 din fiecare țară).

Unde trebuie să merg? Insula Bornholm, Danemarca. Trebuie să recunosc că nu am mai auzit vreodată de acest loc, iar la o simplă căutare pe google pare o insulă oarecare fără nimic special, înafară de coasta stâncoasă și un castel. Totuși pare un loc în care natura încă are un cuvânt de spus, că doar despre asta este vorba în tot training-ul, despre natură.


Circul – Sufletul locului
Ajuns în Copenhaga seara târziu și obosit mă duc direct la hostel-ul la care mi-am rezervat un pat, însă nu înainte să îmi fac o primă super impresie despre acest oraș al bicicletelor. Ziua următoare mă duc direct la gară unde trebuie să iau trenul care urmează să ma ducă în portul din Ystad, Suedia. Pe tren am mai întâlnit participanți. Cum i-am recunoscut? Erau singurii din tren care aveau rucsac și izopren… mai simplu de atât nici că se poate :)) . În Ystad am luat ferybotul care ne-a dus în superba insulă Bornholm.

Încercând să ne dumirim pe autobus unde trebuie să coborâm o fetiță de aproximativ 12-13 ani vine la noi și ne întreabă, într-o engleză perfectă, dacă suntem participanți în proiectul erasmus+ . Ea devine ghidul nostru până la locație, iar pe drum aflăm că tatăl ei, Mikkel, se va ocupa de logistică și de mâncare. Ce mică e lumea! sau insula în acest caz :))

Ajunși la locație aflăm că familia Pørksen, nu este chiar o familie obișnuită. Copiii (6 la număr) trebuie căutați prin copaci, adolescenții se joacă cu focul… la propriu, iar întreaga familie locuiește pe un teren de 10 hectare, pe care, printre altele găsești o casă în copac (în care am și dormit o noapte), un cort teepee de vreo 10 metri înalțime, o mulțime de echipamente de circ pe care copiii de abia așteaptă să le folosească în fața noastră… nimic neobișnuit. Împreună au pus bazele unui circ, care spre deosebire de alte circuri, nu pare deloc comercial, ba chiar este orientat spre copii și din câte am înțeles ei lucrează inclusiv cu copii de la școala din zonă. Cum ar fi să avem oră de circ la școala în România?

Tot acum am avut placerea să cunosc trainerii care ne vor fi alături: Bob din Spania și Dominique din Belgia și persoana care a făcut totul posibil, Jonas din Danemarca, ajutat de prietena lui Karine.

Descoperindu-mă pe mine
După câteva vorbe și activități de cunoaștere începe prima sesiune din acest training course: River of Life – ce frumos sună nu-i așa? Timp de aproximativ o oră am desenat toată viața noastră în postura unui râu, pornind de la izvor, trecând prin toate curbele, cascadele, barajele sau obstacolele acestuia și bucurându-ne de priveliștea pe care acesta ne-o oferă din când în când. Este foarte interesant cum un astfel de exercițiu îți poate schimba perspectiva!

Care sunt pasiunile mele?
Acum că am aflat cine sunt eu, și cum am ajuns să fiu aici, acum, a sosit momentul să văd ce pasiuni mă reprezintă. La o primă gândire mi-am pus în minte răspunsul standard: Cercetășia, drumețiile, ciclismul și fotografia. Dar este asta tot? au întrebat trainerii, care în următorul exercițiu în care vorbeam în perechi m-au făcut să realizez că acestea sunt doar o mică parte.

Și ce alt mod mai bun de a-ți descoperii noi pasiuni decât o seară în care Gitte (soția lui Mikkel), împreună cu copiii, ne-au învățat câteva trucuri de circ? Am reușit într-un final să jonglez cu diabolo și da… asta tocmai ce a devenit o pasiune, alături de cântatul la chitară, pasiune și abilitate de mult uitată de mine.

De la natura exterioară la natura interioară
Când m-am înscris nu am stat foarte mult să analizez numele proiectului (With.In Nature) și nu m-am gândit la ce semnificații poate avea punctul din titlu. Am plecat astfel cu gândul să descopăr natura exterioară, dar am descoperit-o atât pe cea exterioară, cât și pe cea interioară și ambele sunt la fel de frumoase!

Curios fiind să îmbin cele două naturi, împreună cu alți 5 participanți am decis să ne petrecem noaptea lângă un lac, dormind sub cerul liber cu trosnetul lemnelor care ardeau la urechile noastre. Ca în povești nu-i așa?

Trust the process!
Paradise of sensors. Așa sună următoare sesiune pregătită de Bob și Dominique, trainerii noștrii. Dar oare ce-o fi acolo? Întrebam eu în momentul în care Bob ne-a spus că trebuie să trăim experiența pe rând. Îmi iau inima în dinți și mă ofer voluntar să fiu primul. Legat la ochi intru într-o încăpere în care, urmărind cu mâinile o sfoară ajung să îmi (re)descopăr simțurile ajungând din moment în moment la alt obstacol pe care trebuia să îl percep. Nu pot transpune în cuvinte senzațiile avute. Simțeam că, cu toate că nu vedeam nimic, încrederea în traineri sau pur și simplu celelalte simțuri mă ghidau înainte. De aici s-a născut și deviza acestui training: Trust the Process!

Take action!
O mulțime de idei ne-au venit în ultimele sesiuni, așa că iubiții noștri traineri au găsit o metodă prin care să ne ajute să le și luăm acasă ci să nu le lăsăm undeva pe insula Bornholm. Fiecare participant și-a creat un obiect handmade pe care îl asocia cu toate ideile și schimbările venite în timpul cursului. Eu am făcut un fel de pălărie care, cu antenele sale de lemn prindea toată energia pozitivă din zonă. A fost o adevărată aventură să ajung cu obiectul meu acasă, în special la aeroport unde privirile erau toate ațintite spre mine și unde persoana de la security a analizat timp de câteva secunde bune pălăria mea. Bănuiesc ca asta înseamnă că antenele funcționează 😀

Ce este de fapt Erasmus + ?
Am auzit de multe ori de Erasmus + dar nu am avut ocazia să înțeleg ce este defapt. Recunosc că nici acum nu știu mai multe decât că este un program prin care UE finanțează diferite acțiuni ale tinerilor, însă s-a creat dorința de a învăța mai mult și chiar de a aplica un astfel de proiect pe viitor. Asta este cel mai frumos aspect al erasmus-ului, dintr-un proiect se nasc încă câteva. La fel s-a întâmplat și cu With.In Nature care a fost creat după ce trainerii s-au întâlnit acum 1 an jumate la alt proiect Erasmus +.

A sosit și momentul plecării când, împreună cu alți 15 participanți, așteptam pe la 5 dimineața autobusul care să ne ducă în port să părăsim natura găsită aici(cea exterioară!). Reamintindu-mi constant deviza „trust the process” pornim spre casele noastre cu o super experiență pe insula Bornholm!

De ce ar trebui să mergi și tu în proiecte erasmus + ?
Fie că este vorba de training course-uri, de camp-uri internaționale, de perioade mai lungi de voluntariat prin EVS sau de simple evenimente, experiențele internaționale iți dau încredere în tine și crează infrastructura pentru alte proiecte. Nici nu mai zic că nu vei mai avea nevoie de cazare în jumătate de europa (dacă ești prietenos 😀 )

Articol redactat de Mihai Borșu

https://www.youtube.com/watch?v=VxWDKgqku_c&feature=share

 


[APEL ÎNCHIS] Network Meeting for Guide and Scout External Representatives, 8-11 noiembrie 2017, Malta [DL: 30 septembrie 2017]

Publicat pe de Oana

Nume proiect: Network Meeting for Guide and Scout External Representatives

Perioada: 8-11 noiembrie 2017

Locația: Malta

Cine poate participa: doi seniori sau lideri, reprezentanți ai Organizației în cadrul unor platforme externe, incluzând consilii naționale de tineret.

Despre eveniment: Network Meeting este un eveniment anual organizat de către Regiunile Europene WAGGGS și WOSM, la care sunt invitați să participe cercetași și ghide ce își reprezintă organizația în cadrul unor platforme externe, incluzând consilii naționale de tineret.

Scopul evenimentului este de a consolida impactul pe care indivizii îl pot avea în domeniul relațiilor externe. Reprezintă o oportunitate pentru cei care lucrează în acest domeniu sau în cel al comunicării, parteneriatelor sau în altele conexe să discute despre cum pot mai bine să împlinească misiunea cercetășiei prin intermediul relațiilor externe.

Obiective specifice:

  • Oferirea instrumentelor necesare pentru a dezvolta abilități de organizare a unor campanii în scopul organizațiilor lor
  • Încurajarea participanților de a fi actori vizibili și activi în societate
  • Consolidarea capacității participanților de a livra mesaje din partea organizațiilor lor către o gamă cât mai largă de actori externi

Rezultate așteptate:

  • Tinerii participanți vor deține cunoștințele și abilitățile necesare pentru a-și expune ideile și a lua acțiune față de probleme importante la nivel local, național, european și global.
  • Participanții vor avea o capacitate crescută de a dezvolta proiecte de advocacy.
  • Asociațiile din care provin participanții sunt încurajate să dezvolte și influențeze politici de tineret la nivel național și european.

Profilul participantului: Participanții trebuie să cunoască limba engleză, aceasta fiind limba oficială a evenimentului. De asemenea, trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani și să fie implicați în foruri externe de reprezentare, aici fiind incluse și consiliile naționale de tineret.

Costuri: Taxa de participare este de 200 euro și include costurile de cazare, mese și activități pe toată durata evenimentului. Acestei taxe se adaugă suma de 10 euro pentru Departamentul Internațional. Transportul va fi decontat în limita a 275 euro/participant.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 30 septembrie 2017. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minim 6 luni) și de motivaţia de a participa la eveniment. Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.

 


A taste of Polish, a pinch of Romanian

Publicat pe de Oana

 „So there are some Polish rover scouts coming over to Romania in May. They want to meet some local rovers to do some activities together and we need to find somebody to work with them on that…”

„I’ll do it!” came out of my mouth before I even thought it through. And so i did.

A few weeks went by and I was having my first Skype call with Jakub, the Polish group’s leader, and on what better day than the 22nd of February. It was off to a fruitful start. Lists were drawn, activities were proposed and information neatly structured until something akin’ to a schedule for their visit was prepared. It was the beginning of April and everything was going absolutely great…except for the fact that it wasn’t going the way we wanted it to. A couple of phone and Skype calls later, the most amazing idea struck us: merging the polish visit with the local Rover camp, Senioriada. So, with 3 weeks till the event, we scraped lots of the original plans and, along with the organisers form Cluj, started replanning the event keeping in mind that we will have foreign attendance.

Of course, suddenly it was double the people. We had to take into account language barriers as well as the fact that they wouldn’t be familiar with the history of the location or the story of the camp.  So, what happened you ask? Well, come April 28th, all the staff finally met in Rosia Montana. We looked over everything one more time before the opening and came to one conclusion: whatever will be, will be. On that note, and with lots of creativity and perseverance on hand, we started our trip through North America- the location where our story was taking place.

Three days passed with clouds, rain, fog and moments of blue sky. We hiked the hills, played games, danced in the centre of town, spoke with the locals, had debates, participated in a mass at the local church, cooked, did community service and last but not least, sang our hearts out around the fire. Was it difficult? Definitely not. Not more difficult than planning your local camp. Was it fun? You bet! With a mix of Romanians from around the country, Polish scouts and even one French rover, the entire affair felt like a mini-jamboree. No wonder everyone enjoyed it, despite most feedback starting with either the word “wet” or “cold”.

In the end, we asked people what they’re taking home and found some pretty amazing answers: positive memories, new friends, a glucose bar, a lot of good jokes, self-confidence, thoughts about new rover activities, a cold, chocolate, spiritual thoughts, new challenges, Romanian or Polish scout scarfs, stories and of course, happiness. Considering all of these, I think we wrapped-up a pretty good event, for a team that worked across country, borders and cultures via chat and Skype calls.

So come May 1st, we each we parted ways, us going back home, while our new Polish friends went on to visit our country, but not before a series of long hugs and invitations running back and forth for visiting Poland and returning to Romania. Until then, do widzenia!

Articol redactat de Ștefania Sahanschi.


[APEL ÎNCHIS]Roverway 2018: Rover Representatives Weekend: 6-8 octombrie 2017, Olanda – DL: 15 septembrie 2017

Publicat pe de Oana

Nume proiect: Roverway 2018: Rover Representatives Weekend

Perioada: 6-8 octombrie 2017

Locația: Delft, Olanda

Cine poate participa: 2 seniori (cu vârsta cuprinsă între 18 și 22 ani, aceasta fiind limita superioară acceptată de către organizatori pentru participanți)

Site oficial: https://www.roverway2018.nl/en/

Despre eveniment: Roverway este un eveniment internațional adresat seniorilor europeni (16-22 ani), cu un program educațional complex și focus asupra progresului personal al membrilor acestei ramuri de vârstă. Evenimentul creează cadrul ideal în care seniorii pot face schimb de experiență, cunoștințe și idei, schimb încurajat prin cele trei obiective educaționale ale proiectului, centrate pe societate și pe schimbul intercultural.

Anul trecut a avut loc în Franța și a adunat aproximativ 5000 de participanți. Ediția din 2018 se va desfășura în Olanda, participanții pornind, alături de patrulă, într-o rută prin Olanda – fiecare rută având o anumită temă. Toate rutele vor duce la Zeewolde, campul central și o regiune aflată cândva sub nivelul mării. Însă acest eveniment este unul realizat de tineri pentru tineri, astfel că succesul său este garantat de contribuția acestora. Persoanele cu rol cheie, intermediari între Șeful de Contingent, echipa de organizare și participanți se numesc Rover Representatives (RoverReps).

Ce înseamnă și ce atribuții ai ca RoverRep:

Ceea ce transformă cu adevărat Roverway într-un eveniment unic este faptul că adună în același loc cercetași din toată lumea, care vin să cunoască persoane noi și să creeze noi conexiuni. Dar cum poate Roverway să devină și mai atractiv? Cum putem atrage cât mai mulți participanți în cadrul contingentului nostru? Ce activități nu ar trebui să lipsească din program? Roverway poate să fie un succes doar cu ajutorul unor tineri implicați și activi, gata să ofere feedback și să își aducă propria contribuție.

RoverReps devin comisia de experți, pe care organizatorii o consultă atunci când au întrebări pentru că vor ca Roverway să fie exact ceea ce își imaginează o persoană tânără. Rolul lor este de a lucra împreună cu echipa de organizare pentru a se asigura că activitățile pregătite sunt interesante, relevante și de actualitate pentru participanții din propria țară. Este o ocazie extraordinară de dezvoltare și acumulare de noi abilități, crescând rețeaua internațională de prieteni și aducând o contribuție reală conturării programului unui eveniment la scară largă.

Pe scurt, un RoverRep este:

  • un membru al contingentului
  • interesat de organizarea din spatele unui eveniment cercetășesc
  • doritor să își consolideze capacitățile organizatorice
  • gata de o nouă provocare, unde nu este doar participant, ci și parte a echipei de organizare
  • entuziasmat față de oportunitatea de a interveni într-o discuție și de-ași împărtăși opinia
  • bun cunoscător al limbii engleze (cunoașterea limbii franceze reprezintă un plus)

Beneficii pentru Rover Representatives:

  • conturarea unei perspective asupra organizării unui eveniment internațional
  • dezvoltarea abilităților organizatorice
  • extinderea rețelei internaționale de prieteni
  • Discover the value of your own and youth in general, voice of the future.
  • aducerea experienței în cadrul organizației noastre

RoverReps vor trebui să ia parte la conferințe online și pe forumuri în lunile premergătoare evenimentului. De asemenea, pot fi rugați să ia parte la ceremonii sau activități specifice pe durata Roverway 2018.

Costuri: Taxa de participare pentru acest weekend este de 115 euro și include trei mese pe zi (începând cu cina în data de 6 octombrie și terminând cu prânzul în data de 8 octombrie), cazarea și costul activităților (indoor, outdoor și sociale). Acestei taxe se adaugă suma de 10 euro pentru Departamentul Internațional.

Transportul trebuie organizat spre aeroportul Amsterdam Schiphol, de unde participanții vor fi preluați de către organizatori.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 15 septembrie 2017. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minim 6 luni) și de motivaţia de a participa la eveniment. Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.

 


[APEL ÎNCHIS] MedJam18: 1-8 august 2018, Malta – DL: 16 martie 2018

Publicat pe de Oana

Nume proiect: MedJam18: Mediterranean Jamboree 2018

Perioada: 1 – 8 august 2018

Locația: Ghajn Tuffieha National Campsite

(http://campsite.scoutkeeper.net/), Malta

Cine poate participa: temerari si eXploratori (11-16 ani)

Site oficial: http://medjam18.org.mt/

Despre eveniment: Asociatiile de Cercetasi si Ghide din Malta vor organiza prima Jamboree Mediteraneana in vara anului 2018. Evenimentul este deschis pentru cercetasi si ghide cu varste cuprinse intre 11 si 16 ani, propunandu-si sa aduca impreuna 2000 de tineri din toate colturile lumii. Participantii vor fi impartiti in comunitati, alaturi de care lucra pentru a descoperi cultura si traditiile din centrul Mediteranei.

MedJam18 se focuseaza pe dezvoltarea personala a participantilor, dorind sa creeze un cadru propice schimbului intercultural, de idei si experienta. Schimbul va reprezenta o punte intre diversele culturi, acesta fiind cadrul simbolic al Jamboreei – “Meeting at the Crossroads/Bridging Cultures”.

Profilul participanţilor: Acestia trebuie sa aiba varsta cuprinsa intre 11 si 16 ani si sa cunoasca limba engleza, care va fi limba de lucru a evenimentului. Liderii trebuie sa aiba varsta minima de 19 ani.

IST – International Service Team – trebuie sa aiba minim 18 ani. Vor lucra in echipe pentru a asigura buna desfasurare a Jamborei, insa vor avea parte si de un program pentru socializare si activitati.

Costuri: Taxa este de 240 EUR pentru participanti, iar pentru lideri, IST si Sef de Contingent de 200 EUR. Acestora se adauga o taxa de 10 EUR pentru Departamentul International. Sunt acoperite costurile meselor, activitatilor, locului de campat si transportului pe perioada evenimentului. Masa va fi gatita de catre participanti, organizati in patrule mixte.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 1 martie 2018. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minim 6 luni) și de motivaţia de a participa la eveniment. Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.

 


[APEL ÎNCHIS] The Academy, 31 oct – 5 nov 2017, Esztergom, Ungaria [DDL 14 septembrie 2017]

Publicat pe de Oana

Nume proiect: The Academy
Perioada: 31 oct – 5 nov 2017, Esztergom, Ungaria
Locaţia: Esztergom, Ungaria
Cine poate participa: două persoane: seniori, lideri şi voluntari adulţi implicați în structurile și echipele naționale

Despre proiect: “The Academy” este un eveniment destinat cercetaşilor şi ghidelor implicaţi în structurile naţionale ale organizaţiilor membre WAGGS sau WOSM. Evenimentul oferă participanţilor un training de calitate, dar şi diverse oportunități de relaționare și colaborare cu privire la prioritățile strategice ale mișcării cercetășești din Europa.

Programul acoperă cinici domenii:
• Învățare și inovare (de ex. programe contemporane, valori de bază, educație globală, abilități de viață)
• Impact social (de ex. împuternicirea tinerilor, advocacy, dezvoltare internațională)
• Dezvoltare organizațională (de ex. viziune și strategie, diversitate, creștere, parteneriate și relații externe)
• Leadership și management al adulților (de ex. recrutare, formare, retenție, diversitate / reflectarea societăți)
• Comunicare (de ex. branding, creștere și impact, construirea de rețele de comunicare)

Costuri:  Prin intermediul Leadership Training Fund se oferă participarea gratuită pentru două persoane din cadrul ONCR.  Costurile de transport vor fi asigurate de către participant. Se perecepe o taxă de 10 euro/participant pentru Departamentul Internațional.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până pe 14 septembrie 2017. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea şi implicarea în organizaţie, și de motivaţia de a participa la eveniment. Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, poţi intra pe site-ul evenimentului sau ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.


World Scout Education Congress. Ediția a doua.

Publicat pe de Oana

Practic, un eveniment de peste 120 de persoane, creat pentru a sprijini organizațiile naționale de cercetași în dezvoltarea programelor educaționale și programelor pentru adulți din cercetașie. Au fost aproximativ doi reprezentanți naționali din mai mult de 100 de țări și teritorii. Contextul în care s-a organizat acest al doilea congres mondial pe tema educației, a avut în vedere Strategia pentru Cercetășie 2023, care pune în lumina reflectoarelor exact  educația.

Alături de Diana Slabu (Coordonator Național Resurse Umane), am petrecut 5 zile din luna mai (11 – 15), la centrul cercetășesc Kandersteg. Și trebuie să spun că, pe cât e de incredibil-de-scumpă Elveția, pe atât este de incredibil-de-frumoasă! Iar când spun incredibil-de-scumpă, mă refer la o bere ce costă 6 euro. Iar când spun incredibil-de-frumoasă, mă refer la asta:

Ca reprezentant al echipei naționale de programe, pe mine m-a interesat mai ales domeniul programelor educaționale – cu atât mai mult cu cât acum ne aflăm în prim proces de schimbare a programei.
Orarul zilnic era destul de încărcat, mereu am avut de ales între cel puțin 4 ateliere care se întâmplau în paralel. Astfel, pot spune că am ratat destul de mult din congres – dar am încercat să recuperez, discutând cu oameni care participau la alte ateliere față de cele unde mergeam eu. Bineînțeles, Diana și cu mine nu ne-am întâlnit la niciun atelier, urmărind acest principiu – dar ne găseam în pauze și cabană, când puteam discuta mai specific pe situația noastră.

Ca să vă faceți o idee asupra lucrurilor despre care am aflat eu mai multe detalii, astea sunt câteva ateliere la care am participat:  Critical skills for 2023; Education for sustainable development; New methods of learning; God, religion and spirituality; Civic engagement; New ways of designing and delivering the youth programme; Youth Programme Policy; Scout Method.

Planul meu este să creez un mijloc de a comunica gândurile mele pentru fiecare din aceste ateliere – dar până ajung în punctul acela, vă împărtășesc cu drag câteva lucruri interesante pe care le-am aflat.

Știm cu toții cele șapte elemente ale Metodei Scout (și mai știm și ce înseamnă Metoda Scout? – dar, în caz că vreun jurnalist citește asta, adaug mai jos o poză care definește metoda, în limba engleză)

Ei bine, celor șapte elemente (vi le-ați bifat în minte, între timp? – și făcând asta, ați atins Legea și Promisiunea, Sprijinul adult, Natura, Învățarea prin acțiune, Sistemul patrulelor, Progresul personal, Cadru simbolic?), li s-a mai adăugat unul. Unul care vine, din punctul de vedere al multora dintre noi, perfect natural: Implicarea în comunitate. Acest al optulea element al metodei scout este deja prezent în toate materialele și integrat în politica de tineret a cercetașilor. Mai urmează însă să fie oficial votat de către organizațiile membre la întâlnirea din vara aceasta, în Baku.

Cele opt elemente sunt desigur reprezentate mult mai interesant acum:

Pe lângă această ‘lansare’ mult-așteptată, au existat și alte lucruri interesante (și unele complicate) despre care am povestit la conferință – iar pentru fiecare în parte plănuiesc, cum spuneam la începutul postării, să creez mici articole. Între timp, contactați-mă cu încredere dacă vreți să știți detalii, sau vă interesează ce s-a discutat la vreunul din atelierele pe care le-am menționat.

Și nu vă simțiți prea prost dacă n-ați bifat în minte toate cele șapte elemente ale metodei scout – ni se întâmplă tuturor! Important e ce facem mai departe cu asta.


[APEL ÎNCHIS]Roverway 2018: 23 iulie – 2 august 2018, Olanda – DL: 20 aprilie 2018

Publicat pe de Oana

Nume proiect: Roverway 2018 – Opposites Attract

Perioada: 23 iulie – 2 august 2018

Locația: International Scout Center Zeewolde

(https://scoutinglandgoed.scouting.nl/english), Olanda

Cine poate participa: eXploratori și seniori (16-22 ani)

Despre eveniment: Roverway este un eveniment internațional adresat seniorilor europeni (16-22 ani), cu un program educațional complex și focus asupra progresului personal al membrilor acestei ramuri de vârstă. Evenimentul creează cadrul ideal în care seniorii pot face schimb de experiență, cunoștințe și idei, schimb încurajat prin cele trei obiective educaționale ale proiectului, centrate pe societate și pe schimbul intercultural.

Anul trecut a avut loc în Franța și a adunat aproximativ 5000 de participanți. Ediția din 2018 se va desfășura în Olanda, participanții pornind, alături de patrulă, într-o rută prin Olanda – fiecare rută având o anumită temă. Toate rutele vor duce la Zeewolde, campul central și o regiune aflată cândva sub nivelul mării.

Roverway 2018 va fi cu atât mai special cu cât va coincinde cu centenarul programelor pentru seniori în plan mondial.

Evenimentul se va deschide pe plaja din Haga, cu o festivitate speicifică locului. De acolo, participanții – împreună cu patrulele lor – vor porni în rute separate. Iată câteva exemple de rute pe care vei avea oportunitatea să mergi dacă vei alege să participi la Roverway 2018:

  • Energy Valley în nordul Olandei, specializată în industria energetică
  • Food Valley aproape de orașul universitar Wageningen, specializată în producerea de hrană și agrobusiness
  • International justice and peace, aproape de Haga
  • Marine ecology Valley, în sud-vestul Olandei
  • Innovation Valley, în regiunea urbană din Eindhoven

Fiind un eveniment aparte, acesta oferă ocazia de a campa în cadrul rutelor:

  • pe un acoperiș
  • pe o barcă
  • pe plajă
  • într-o așezare construită în secolul al XVII-lea
  • într-o cetate
  • în Amsterdam

Ziua a șaptea va fi dedicată ajungerii în campul central – Zeewolde. De aici, participanții vor avea parte de workshopuri, Roverway Academy, lecții de navigare și multe activități interesante.

Profilul participanţilor: Trebuie să aibă vârsta minimă de 16 de ani la momentul deschiderii evenimentului și să nu fi împlinit 23 până la data de 23 iulie 2018. Limba de lucru a evenimentului va fi engleza, astfel că participanții trebuie să o vorbească cel puțin la nivel mediu.

Costuri: Taxa de participare este de 360 euro și include costurile a 10 zile de activități și a trei mese pe zi. Cu toate acestea, obiectivul contingentului nostru este de a reduce costurile de participare pentru toți membrii prin fundraising.

Taxa se va achita în tranșe până la data de 30 aprilie 2018.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 20 aprilie 2018. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minim 6 luni) și de motivaţia de a participa la eveniment. Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.


[APEL ÎNCHIS] Formare de formatori – Mainstreaming Diversity and Inclusion, 13-16 iulie 2017, Bosnia și Herzegovina [DL 19 iunie 2017]

Publicat pe de Oana

Nume proiect: Formare de formatori – Mainstreaming Diversity and Inclusion
Locația: Bosnia și Herzegovina
Perioada: 13-16 iulie 2017
Cine poate participa: 5 seniori și lideri (18-35 ani)

Despre proiect:
ONCR este partener în cadrul proiectului Mainstreaming Diversity and Inclusion, alături de organizațiile de cercetași din Bosnia și Herzegovina, Belgia, Croatia, Luxemburg, Macedonia, Montenegro și Serbia .

Scopul proiectului este de a integra și dezvolta activități de diversitatea și incluziune sociala în cadrul celor 6 organizații balcanice, folosind ca model bunele practici ale certceașilor din Belgia și Luxemburg.

Această colaborare a apărut în urma campaniei “Scouting Without Barriers”, implementată de Regiunea Europeană în ultimul trimestru. Organizațiile partenere dorind să continue dezvoltarea acestei direcții, fiind recunoscută nevoia  de a fi mai deschise, inclusive și de a oferi un mediu sigur tuturor.

Prima activitate a proiectului este cursul de formare de formatori privind diversitatea și incluziunea socială, curs care va oferi oportunitatea formatorilor să formeze la rândul lor lideri  cercetași pentru a dezvolta activități de diversitate și incluziune socială în Centrele Locale.

Obiective:
– formarea a 5 formatori din fiecare organizație pe subiectul diversitate și incluziune sociala
– dezvoltarea capacității formatorilor de a pregăti lideri cercetași să desfășoare activități în domeniul diversității și incluziunii sociale
– creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește diversitatea și incluziunea sociala

Profilul participanților:
– formator sau lider/ senior cu potențial de formator
– abilități de comunicare în limba engleză
– interesat de subiectul diversitate și incluziune sociala
– doritor să dezvolte această arie în cadrul organizației

Costuri:  taxa de participare este de 10€ si reprezintă contribuția pentru Departamentul International, celelate cheltuieli fiind acoperite de către proiect. Transportul va fi decontat dupa eveniment.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până pe 19 iunie 2017. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de motivaţia de a participa la eveniment, dar şi de implicarea în organizaţie. Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate. În cadrul acestor evenimente se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.