Roihu 2016, Evo – Finlanda, 20-28 iulie 2016 [1 aprilie 2016]

Publicat pe de scout.ro

Nume proiect: Roihu 2016
Perioada: 20-28 iulie 2016
Locația: Evo, Finlanda
Cine poate participa: cercetaşi aparținând oricărei ramuri de vârstă, însoțiți de un lider

Despre eveniment: Roihu, a şaptea Jamboree a cercetaşilor finlandezi, este un eveniment ce aduce împreună peste 15000 cercetași din toate țările. Acesta se desfășoară între 20 și 28 iulie 2016, punând la dispoziție o gamă largă de activități pentru fiecare grupă de vârstă.

Participanții vor fi împreună, indiferent de vârstă sau subcamp, în 5 zile diferite. Între acestea, se numără ceremonia de deschidere, o seară de meditație, o zi dedicată vizitatului, etc.

Totodată, fiecare subcamp va avea propriul său program de seară, căruia se adaugă o seară internațională, în care fiecare grup va prezenta specificul țării sale. Mai mult de atât, organizatorii sunt interesați să cunoască ce înseamnă a fi cercetaș în diverse țări ale lumii!

În afara campului, se vor organiza alte două evenimente ce vor ajuta participanții să traiască cultura finlandeză la capacitate maximă: turul Finlandei și Home Hospitality. Turul va avea loc la finalul evenimentului și va dura patru zile. În schimb, Home Hospitality se va derula înainte de deschiderea oficială a Roihu, între 16 și 20 iulie.
În cadrul acestuia, participanții vor fi primiți de familii finlandeze, având ocazia să cunoască tradițiile și viața de zi cu zi a acestora.

Profilul participantului: Se pot înscrie cercetași aparținând oricărei ramuri de vârstă. Înscrierea se va face pe patrule, de către liderul însoțitor.

IST: Pentru a participa ca IST, trebuie să ai peste 18 ani. Înscrierea se face individual. În urma acesteia, vei avea posibilitatea de a alege din lista de open staff positions aria la care vrei sa contribui.

Costuri: Taxa este de 225 euro. Cei înscriși ca IST vor plăti separat, iar patrulele vor achita împreună cu liderul lor. Dacă se dorește participarea în cadrul Home Hospitality, o taxă de 50 euro se adaugă celei inițiale, din care va fi asigurat transportul de la aeroport la familia care vă va primi (taxa fiind aceeași, indiferent de locația în care se află familia). Menționăm că familia respectivă va asigura mesele pe perioada celor trei zile.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 1 aprilie 2016. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minim 6 luni) şi de motivaţia de a participa la eveniment. De asemenea, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie mebru activ în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

Participanţii trebuie să aibă cunoştinţe de limba engleză, deoarece aceasta va fi limba oficiala a evenimentului.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi in cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfă naţională şi cămaşa bej).

Pentu informaţii suplimentare ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro sau puteţi vizita site+ul evenimentului: roihu2016.fi/en

 


Eurotransit Network – Funboree 2016, Ostrow/ Wielkopolski – Polonia, 29.04 – 02.05.2016 [DL: 20 martie 2016]

Publicat pe de scout.ro

Nume proiect: Eurotransit Network – Funboree 2016
Perioada: 29 aprilie – 2 mai 2016
Locația: Ostrow/Wielkopolski, Polonia
Cine poate participa: seniori și lideri

Despre eveniment: Funboree este un eveniment care aduce împreună seniori și lideri din Europa. Scopul este acela de a face schimb de experiență și de a lega prietenii într-un cadru informal.

În acest an, în Polonia, între 29 aprilie și 2 mai 2016, veți avea ocazia de a vă mări rețeaua de contacte, bucurându-vă de fiecare clipă petrecută alături de noii prieteni. Acesta se va desfășura în zona de camp Zielona Polana.

De asemenea, programul va include o zi a creativității și culturii, urmată de o seară internațională, o zi a artelor urbane, alături de o seară dedicată focului de tabără și o zi a prieteniei și networkingului, ultima zi fiind în totalitate pentru vizitat.

Profilul participantului: Funboree este dedicat seniorilor și liderilor. Este necesar ca aceștia să dețină cunoștințe de limba engleză, deoarece va fi limba oficială a evenimentului.

Costuri: Taxa de participare este 55 euro, din care sunt asigurate mesele și costurile activităților. Transportul va fi achitat separat de către participant.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 20 martie 2016. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minim 6 luni) şi de motivaţia de a participa la eveniment. De asemenea, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie mebru activ în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi in cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfă naţională şi cămaşa bej).

Pentu informaţii suplimentare ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro

 


Experientiality, drumul înainte e pavat cu învăţare

Publicat pe de scout.ro

La exact o lună după ce ne-am întors de la Experientiality am decis să punem pe foaie lucrurile care ne-au rămas la suflet din toată experienţa. Adevărul e că ar fi fost dificil şi injust faţă de organizatori să facem asta mai devreme având în vedere nivelul la care cursul acesta a reuşit să-şi lase amprenta asupra perspectivelor noastre. Experientiality, un curs adresat lucrătorilor de tineret care urma să investigheze mai mult felul în care noi ca educatori și facilitatori de educație non-formală influențăm felul în care transmitem mai departe mesajul, influențați fiind la rîndul nostru de propriile principii și sisteme de valori, a reuşit să ne reamintească tuturor de ce facem ceea ce facem şi de ce este important să continuăm să lucrăm în educarea minţilor tinere. Cursul a urmat un program inovativ, fiind împărțit în 2 părți principale: descoperirea noastră ca educatori prin explorarea valorilor personale în diverse circumstanțe și dezvoltarea de noi metode educaționale pornind tocmai de la lucrurile descoperite în prima parte.

Poate mai interesant decât să reluăm firul narativ al întregii noastre deplasări acolo ar fi să vă spunem exact ce am învățat, ca mărturie scrisă a faptului că sperăm să reuşim să transmitem mai departe toate aceste învăţături.

Am învăţat cuvinte Ex2noi (câteva chiar foarte utile 🙂 ).

Am învăţat că dacă petreci mai mult de două zile cu nişte oameni poţi să le “furi” ticurile verbale.

Am învăţat că poţi scoate cercetaşul din natură dar acesta va găsi tot timpul un mod de a se întoarce la ea.

Am învăţat că experienţele pot fi caracterizate într-un singur fel, ca oportunităţi de învăţare.

Am învăţat că educaţia non-formală îşi are forţele în oameni determinaţi şi implicaţi.

Am învăţat că sunt diverse stiluri de învăţare şi că educaţia non-formală îţi dă libertatea de a te juca cu toate în beneficiul celor cu care lucrezi.

Am învăţat că noi ca lucrători de tineret putem influenţa nemaipomenit de mult felul în care ne transmitem mesajul, motiv pentru care trebuie să fim în primul rând conştienţi de noi înşine şi de valorile pe care le promovăm.

Am realizat că pentru ca tinerii să se implice în educația non-formală și în acțiunile pe care noi le facem e necesar ca ei să fie obișnuiți să facă asta şi în timpul școlii.

Am învăţat că o colaborare reală între cei implicați în educația non-formală și educația formală are loc doar atunci când înțelegem care sunt problemele reale și reuşim să avem o abordare comună.

Am învăţat că identificând punctele cheie din viața ta care te-au influențat și ți-au dat direcția implicării în spațiul non-formal te ajută să vezi factorii determinanți și cum te poți folosi de aceștia pentru a-i motiva și pe ceilalți să participe în educaţia non-formală.

Am învăţat că orice joc poate fi o unealtă bună de învăţare, mai ales jocurile de socializare.

Am învăţat că flexibilitatea şi improvizaţia sunt nişte “prietene” foarte bune.

Am redescoperit că din greşeli înveţi. Iar teama de eşec trebuie eliminată.

Am văzut cât de important este să laşi la o parte stereotipurile ignorante şi să ai o minte deschisă.

Ne-am readus aminte că motivaţia este mai degrabă o calătorie, nu o destinaţie.

Am văzut că dezvoltarea şi adoptarea propriilor metode se poate dovedi a fi o muncă grea, dar care merită.

Poate cea mai importantă lecţie de la curs: Fiecare om pe care îl întâlnim are ceva să ne înveţe!

Într-o notă mai personală, fiecare dintre noi a avut căteva momente de descoperiri interioare pe care le-am concentrat în rândurile de mai jos.

„Am realizat că pot să fac mai multe decât credeam că pot!”

„Am învăţat să-i ascult pe cei din jur.”  

„Am învăţat că atunci când vorbeşti cu/despre o pasiune, inhibiţiile dispar, chiar dacă îţi este teamă să vorbeşti în public.”

„Am învăţat cât de important este să spun ce gândesc, să am propriile opinii, puternice, dar şi să îi ascult pe cei din jurul meu.”

„Am învăţat să inspir oamenii dar şi să mă las inspirată de cei din jurul meu.”

Concluzia întregii experienţe a fost cel mai bine rezumată într-un dialog avut la scurt timp după plecare de acolo: „Experientiality a fost o experiență de unde mi-am luat multe momente de „hmm, aşa e!”, m-a făcut să fiu atentă la un întreg proces de învățare și care m-a făcut să îmi pun o sumedenie de întrebări.”

Până data viitoare,
Angela Dimişcă, Alexandra Negruţ şi PaulaEx1


WATRA 2016 – Beyond the horizon! Kielce – Polonia, 20-28 august 2016 [DL: 01 aprilie]

Publicat pe de scout.ro

Nume proiect: WATRA 2016 – Beyond the horizon!
Perioada: 20-28 august 2016
Locația: Kielce, Polonia
Cine poate participa: cercetaşi cu vârste cuprinse între 16-21 ani 
Despre eveniment:
Watra 2015 este un eveniment organizant anual de Polish Scouting and Guiding Association (ZHP) pentru cercetaşi cu vârste cuprinse între 16-21 ani.

Evenimentul este împărţit în trei părţi: Hike-Transfer-Camp.
20 – 23 august – Prima parte este dedicată hike-ului. În cadrul acesteia, participanţii aleg o rută din cele pregătite de organizatori, fiecare într-o regiune diferită a Poloniei, pe care o vor parcurge.

24 august – A doua parte, transferul, constă în aducerea participanţilor în zona de camp de lângă Kielce.

24 august – 28 august – Ultima parte reprezintă campul propriu-zis. Astfel, creându-se un spaţiu în care eXploratorii şi seniorii se pot aduna în jurul vetrei pentru a împărtăşi diverse experienţe cercetăşeşti, dar şi pentru a lua parte la activităţile pregătite de organizatori.

Profilul participantului: Patrulele formate din 5-15 eXplo şi seniori, cu vârste cuprinse între 16 şi 21 ani. Liderul de patrulă trebuie să aibă minim 18 ani. 

Fiecare patrulă trebuie să pregătească următoarele:
– o activitate pentru un grup de 15-30 persoane, având ca temă una din cele trei arii pe care este dezvoltat campul.
– echipament pentru camp: cort personal, chit pentru gatit (necesar pe toata durata hike-ului), trusa de prim-ajutor si orice material necesar desfasurarii activitatii pregatite.
– asigurare de sănătate pentru fiecare participant.

Organizatorii menţionează faptul că nu va fi tolerat consumul de alcool sau fumatul în timpul evenimentului. 

Costuri: Taxa de participare este de 150 zloti (40 euro). Aceasta include costurile hike-ului, locul de pus cortul, accesul la grupul sanitar şi costurile activităţilor.
Mâncarea este asigurată de către participanţi. În cea de-a treia etapa, participanţii vor avea acces la un supermarket, de unde îşi vor achiziţiona cele necesare pentru a găti.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 1 aprilie 2016. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minim 6 luni) şi de motivaţia de a participa la eveniment. De asemenea, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie mebru activ în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.
Participanţii trebuie să aibă cunoştinţe de limba engleză, deoarece aceasta va fi limba oficiala a evenimentului.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi in cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfă naţională şi cămaşa bej).

Pentu informaţii suplimentare ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro

 


Supporters and Ambassadors Weekend, Kandersteg, 15-17 aprilie 2016 [DL: 10 februarie]

Publicat pe de scout.ro

Nume proiect: Supporters and Ambassadors Weekend
Perioada: 15-17 aprilie 2016
Locația: Kandersteg International Scout Center, Elveția
Cine poate participa: seniori, lideri/voluntari adulti și persoane implicate la nivel naţional

supporters_weekend_8af74e6028b49c820da4eb30ecc523e1
Despre eveniment:
Evenimentul işi propune să aducă împrună cercetaşi din cât mai multe organizaţii pentru a cunoaşte centrul cercetăşesc şi pentru a lucra la răspândirea ideii de mini Jamboree permamentă la KISC, ceea ce reprezenta visul Lordului Baden Powell.

Pe toată perioada weekend-ului, se vor desfășura ateliere, se vor împărtăși idei, se vor prezenta proiecte ca la final fiecare cercetaş să aibă o imagine de ansamblu asupra modului în care poate promova şi dezvolta dimensiunea intrnaţională a mişcării cercetaşeşti în ţara sa promovând experienţele pe care le oferă acest loc.

Ne dorim să contribuim la îmbunatăţirea reţelei de susţinători şi promotori ai centrului cercetăşesc crescând gradul de informare cu privire la activităţile derulate aici şi posibilităţile de participare.

Costuri: Costurile pentru cazare, masă şi activităţi sunt asigurate de către organizatori pentru întreaga perioada a evenimentului.
Transportul și asigurarea de sănătate sunt suportate de către participant. De asemenea, organizatorii vor pune la dispoziție mijloace de transport de la gară spre Centru și înapoi.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să ne trimiţi motivaţia ta de a fi ambasadorul KISC în cadrul ONCR pana pe 10 februarie  2016, la adresa de mail international@scout.ro. Pentru selecţie se va ţine cont atat de motivaţia de participare, cât şi activităţile şi vechimea în cadrul mişcării cercetăşeşti. De asemenea, persoanele selectate trebuie să aibă cotizaţia plătită la zi.

În cadrul evenimentelor internaţionale se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Informaţii suplimentare găsiţi pe pagina evenimentului sau ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro

 


IMWe 2016 – Heroes and Gods – Olympus Calling, Rieneck Scout Castle – Germania, 20-29 martie 2016 [DL: 31 ianuarie 2016]

Publicat pe de scout.ro

Nume proiect: IMWe 2016 – Heroes and Gods – Olympus Calling
Perioada: 20-29 martie 2016
Locația: Rieneck Scout Castle, Germania
Cine poate participa: seniori

Despre eveniment: IMWe este organizat anual de către VCP – German Scout Association. Având o tematică prestabilită, proiectul oferă seniorilor oportunitatea de a-și explora și cunoaște potențialul creativ. Astfel, cu ocazia aceste ediții, participanții vor întâlni eroi și zeități, trebuind să afle care este cauza haosului ce a cuprins templul zeilor și ce l-a înfuriat atât de tare pe Zeus.

În același timp, evenimentul reunește 100 de cercetași, cărora le oferă o nouă perspectivă asupra ideilor pentru activități, încurajându-i să își folosească entuziasmul și creativitatea. În program se regăsesc și seri internaționale, workshopuri, foc de tabără, grupuri de interes, etc.

Profilul participantului: Participanții sunt rugați să își aducă propriile costume, care să corespundă tematicii alese de organizatori. Acesția trebuie să fie deschiși spre noi idei și spre dezvoltarea și utilizarea propriilor resurse creative.

Costuri: Taxa de participare este de 175 euro. Aceasta include cazare, mese și costul actvităților. Participanții trebuie să își asigure transportul. Dacă se alege avionul ca modalitate de transport, organizatorii specifică faptul că cele mai apropiate aeroporturi sunt Frankfurt sau Munchen, acestea situându-se la o distanță de 2h-3h de mers cu trenul de Rieneck.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 31 ianuarie 2016. În procesul de selecţie a participanţilor se va tine cont de vechimea în organizaţie (minim 2 an) şi de motivaţia de a participa la eveniment. De asemenea, persoanele selectate trebuie să aibă cotizaţia plătită la zi.

În cadrul evenimentelor internaţionale se poartă uniforma naţională (eşarfă naţională şi cămaşa bej).

Pnformaţii suplimentare ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro

 


Partnerships Event 2016, Gormanston – Irlanda, 10-13 martie 2016 [DL: 10 ianuarie 2016]

Publicat pe de scout.ro

Nume proiect: Partnerships Event 2016
Perioada: 10-13 martie 2016
Locația: Gormanston, Irlanda
Cine poate participa: lideri/voluntari adulti și persoane implicate la nivel naţional

Despre eveniment: Organizat de The Partnerships Network, o coaliție a Organizațiilor de Cercetași și Ghide, evenimentul dorește consolidarea și formarea de noi parteneriate între asocațiile europene și cele din alte regiuni ale lumii. Ideea generală este aceea a schimbului de informație în ceea ce privește parteneriatele deja existente și oferirea unei platforme care să permită împărtășirea experienței și a cunoștințelor.

Se pune accent pe reflectarea asupra relevanței parteneriatelor și promovarea înțelegerii interculturale, alături de respectul reciproc. Mai mult, printre obiectivele centrale se numără crearea de parteneriate cu organizații din regiunile africane și dezvoltarea calitativă a acestor legături în vederea obținerii unui mai mare impact asupra tinerilor.

Profilul participantului: Proiectul se adresează în special persoanelor deja implicate în activități parteneriale sau care sunt motivate să creeze noi parteneriate. De asemenea, sunt vizate persoanele aflate în funcții strategice.

Costuri: Taxa de participare este de 240 euro și include cazarea (în camere de câte două, trei sau patru persoane), mesele, costurile pentru activități și pentru materiale. Transportul nu este inclus.

În urma proiectului finanţat prin Erasmus +, în cadrul căruia ONCR este partener putem facilita participarea, cu costuri reduse, la acest eveniment pentru două persoane:
Taxa de participare: 60 euro
Costurile de trasnport se decontează în limita a 360 euro/participant.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 10 aprilie 2016. În procesul de selecţie al participanţilor se va tine cont de vechimea în organizaţie (minim 2 ani) şi de motivaţia de a participa la eveniment. De asemenea, persoanele selectate trebuie să aibă cotizaţia plătită la zi.

În cadrul evenimentelor internaţionale se poartă uniforma naţională (eşarfă naţională şi cămaşa bej).

Informaţii suplimentare găsiţi pe pagina evenimentului sau ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro

 


MOVIS Network Meeting, Westernohe – Germania, 26-29 mai 2016 [DL: 15 martie 2016]

Publicat pe de scout.ro

Nume proiect: MOVIS Network Meeting
Perioada: 26-29 mai 2016
Locația: Westernohe, Germania
Cine poate participa: lideri/voluntari adulți – membri în Echipa Naţională de Resurse Umane

Despre eveniment: Aflându-se la cea de-a șasea ediție, evenimentul vizează probleme de interes comun pentru Responsabilii Naționali de Resurse Umane, dar și pentru cei care sunt direct implicați direct în susținerea dezvoltării personale a adulților la nivel național.

Scopul întâlnirii este acela de a oferi experților în domeniul managementului și susținerii voluntarilor adulți motivația de a-și împărtăși experiența, dorindu-se un proces de învățare reciprocă. Totodată, MOVIS va stimula partincipanții în direcția reflectării asupra necesităților propriilor organizații, identificând și dezvoltând competențele de bază ale acestora. Mai mult, acesta reprezintă și o ocazie de networking și formarea unor noi parteneriate, lansând liderilor provocarea de a utilliza toate resursele disponibile în ideea determinării voluntarilor de a se implica și de a rămâne implicați.

Profilul participantului: Grupul țintă este constituit din Responsabilii Naționali de Resurse Umane, training sau managementul voluntarilor, însă proiectul se adresează și persoanelor direct implicate la nivel național în ceea ce privește dezvoltarea sistemului personal de progres al voluntarilor adulți și susținerea acestora.

Costuri: Taxa de participare este de 220 euro și include cazarea (în camere de câte două, trei sau patru persoane), mesele, costurile pentru activități și program social, dar și pentru materiale. Transportul nu este inclus, iar participanții trebuie să fie prezenți la eveniment din data de 26 mai 2016 și până pe 29 mai, ora 13:00.

În urma proiectului finanţat prin Erasmus +, în cadrul căruia ONCR este partener putem facilita participarea, cu costuri reduse, la acest eveniment pentru trei persoane:
Taxa de participare: 160 euro
Costurile de trasnport se decontează în limita a 275 euro/participant.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 15 martie 2016. În procesul de selecţie al participanţilor se va tine cont de vechimea în organizaţie (minim 2 ani) şi de motivaţia de a participa la eveniment. În acest sens la rubrica: De ce vrei sa participi la eveniment? redactează o scrisoare de intenţie pe tema “Care crezi că ar trebui să fie paşii prin care să creştem numarul de lideri din organizaţie în mod sustenabil”. De asemenea, persoanele selectate trebuie să aibă cotizaţia plătită la zi.

În cadrul evenimentelor internaţionale se poartă uniforma naţională (eşarfă naţională şi cămaşa bej).

Informaţii suplimentare găsiţi pe pagina evenimentului sau ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro

12376048_975863162452934_8338106459427982295_n


Agora, Madrid – Spania, 13-17 aprilie 2016, [DL: 15 februarie 2016]

Publicat pe de scout.ro

Nume proiect: The 9th European Scout Agora
Perioada: 13-17 aprilie 2016
Locația: Albergue Fray Luis de León, Guadarrama, Madrid, Spania
Cine poate participa: seniori (18 – 24 ani)

Despre eveniment: Având motto-ul „Color your World!”, cea de-a noua Agora Europeană este centrată în jurul a patru mari categorii: susținerea tinerilor, drepturile omului, multiculturalism și senioriat.

Agora reprezintă un eveniment organizat de seniori pentru seniori, fiind un instrument educațional ce folosește Metoda Scout pentru a atinge obiective cheie ale acestei grupe de vârstă. Își propune să devină un spațiu în care visele, gândurile, aspirațiile sau experiențele tinerilor să se întâlnească, un spațiu în care seniorii să găsească soluții pentru probleme actuale, care îi afectează direct.

Anul viitor, între 13 și 17 aprilie, în apropierea Madridului, se va încerca întărirea noțiunii de multiculturalism prin înțelegerea diversității culturilor și religiilor, se va dezbate tema drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, cu accent pe crizele ce străbat Europa în acest moment și metodele prin care cercetașii se pot implica pentru a oferi ajutor, dar se vor promova și calitățile necesare unui adevărat lider, încurajându-i, astfel, pe participanți să adopte o atitudine proactivă față de cercetășie și viață în general.

Profilul participantului: Acesta trebuie să aparțină ramurei de vârstă Seniori, să fie deschis spre schimbul de experiență personală și noi idei, motivat și entuziast. Totodată, limba engleza va fi limba oficială a evenimentului, astfel că participantul trebuie să o înțeleagă și vorbească la un nivel acceptabil.

Costuri: Taxa de participare este de 260 euro. Aceasta include cazarea și mesele pe toată durata proiectului şi materialele necesare pentru activităţi. Transportul nu este inclus.

În urma proiectului finanţat prin Erasmus +, în cadrul căruia ONCR este partener putem facilita participarea, cu costuri reduse, la acest eveniment pentru 3 seniori:
Taxa de participare: 110 euro
Costurile de trasnport se decontează în limita a 360 euro/participant.

De asemnea, în acest an se organizează Agora destinată special vorbitorilor de limbă germana. Evenimentul are loc la Frankfurt, în perioada 24.-28.02.2016. Înscrierile pentru acest eveniment se pot face până pe 20 decembrie. Mai multe detalii puteţi afla direct de pe site-ul evenimentului.

Dacă eşti interesat/ă de aceaste oportunităţi, te invităm să completezi formularul de aici până la 15 februarie 2016. Pentru selecţia participanţilor, se va ţine cont de motivaţia de a participa la eveniment, de activitatea din cadrul organizaţiei la nivel naţional şi local. De asemenea, persoanele selectate trebuie să aibă o vechime în ONCR mai mare de 6 luni şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

În cadrul evenimentelor internaţionale se poartă uniforma naţională (eşarfă naţională şi cămaşa bej).

Informaţii suplimentare găsiţi pe pagina evenimentului sau ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro

 


APEL ÎNCHIS: Suport pentru refugiati, Faliro, Atena – Grecia

Publicat pe de scout.ro

Nume proiect: Suport pentru refugiaţi

Locația: Faliro, Atena, Grecia

Cine poate participa: seniori şi lideri

Despre eveniment: Acest apel a fost lansat de către organizaţia cercetaşilor din Grecia – Soma Hellinon Proskopon şi se adresează seniorilor și liderilor care doresc și au posibilitatea de a oferi ajutor refugiaților care trec prin Grecia în căutarea unui viitor mai bun. Este un proiect pentru care noi, ca cercetași, trebuie să fim gata oricând și să ne implicăm.

Este nevoie de voluntari care să aibă disponibilitatea de a sta în noua bază destinată refugiaților din Faliro (Atena) 24/7.

Costuri: Organizatorii, pun la dispoziție voluntarilor cazarea într-un Centru Scout din apropiere, alături de mese zilnice.
Transportul este asigurat de către voluntari.

Persoanele interesate de această oportunitate sunt rugate să ne scrie la adresa international@scout.ro pentru a îi putea pune în contact cu organizatorii şi pentru a le putea da mai multe informaţii.