Agora 2024 – cu ce ne-am întors acasă?

În perioada 3-7 aprilie, la centrul Göransborg din Suedia, a avut loc Agora 2024, unde 56 de participanți din 22 de țări s-au întâlnit pentru un eveniment desfășurat pentru seniori, de către seniori. Focusul acestui an? Sustenabilitatea mediului.

Din România au participat 2 cercetașe entuziaste, Adela Bratfanof (Centru local: Lotus, Tulcea) și Maria Bobocica (Centru local: Aetos, Drobeta), care ne-au și scris câteva rânduri despre cum a fost. Te invităm să citești mai jos👇

Experiența Agora 2024 a fost categoric una de neuitat. Evenimentul s-a axat pe încurajarea seniorilor să coordoneze proiecte de sustenabilitate la nivel local sau național. Fiecare dintre noi și-a putut exprima liber ideile și viziunea asupra tematicii, iar evenimentele desfășurate de alte Organizații Naționale despre care ni s-a povestit ne-au făcut să fim foarte entuziasmate pentru cum contribuim și noi la dialogul despre dezvoltarea unor comunități mai sustenabile.

Fiind înconjurate de seniori din toate colțurile Europei pentru câteva zile, ne-am amintit cât de promițătoare este grupa noastră de vârstă: la granița dintre ‘copilărie’ și maturitate, cu responsabilități crescânde, dar și cu multă curiozitate, cred ca suntem pregătiți să preluăm torța și să accelerăm procesul de prioritizare a schimbării climatice în agenda propriei organizații și în Centrele Locale.

Viziunea comună asupra sustenabilității pe care am împărtășit-o pe parcursul evenimentului se axează pe găsirea unor soluții care să fie benefice atât oamenilor cât și ecosistemelor. Ne-am concentrat pe cum putem organiza și implementa proiecte care să rezolve anumite probleme de mediu, fiind conștienți simultan de efectul de lungă durată pe care l-ar putea avea acțiunile noastre.

Cadrul simbolic ne-a ajutat să rămânem conștiente de importanța naturii și a lucrului în echipă. Fiecărei patrule i-a fost atribuit un copac, astfel că fiecare patrulă a contribuit la crearea pădurii Agora. Pe parcursul zilelor, progresul nostru s-a reflectat prin parcurgerea diferitelor etape de creștere ale unui copac, de la stadiul de sămânță până la înflorire. Acest fel, foarte vizual, de a monitoriza progresul, ne făcea pe toți dornici să contribuim.

Am avut în program o multitudine de activități care ne-au ajutat să ne consolidăm anumite cunoștințe pe care le putem folosi în spațiul cercetășesc, și nu numai. Spre exemplu, câteva dintre acestea au fost “Introducere în Sustenabilitate”, “Cum să începi un proiect”, “Management-ul proiectelor în echipă”, “Soft Skills” etc. 

Finalul evenimentului a constat într-un drum emoționant prin pădure, parcurs pe o cărare luminată de lumânări. Fiecare dintre noi a parcurs drumul individual și am avut prilejul de a reflecta în tăcere asupra a ce înseamnă cercetășia pentru noi, ce înseamnă senioratul și calitățile noastre de lider. 

Agora 2024 ne-a oferit multe experiențe valoroase, pe care vrem să le fructificăm prin implicarea în propriile Centre Locale. Spre exemplu, credem că sesiunile care ne-au trecut prin pașii de planificare a unui proiect, dar într-un cadru magic, al tuturor posibilităților, ar fi perfecte și pentru eXploratorii noștri: ar înțelege pașii necesari și, în același timp, și-ar consolida încrederea de sine prin cadrul simbolic ce le dă libertatea să experimenteze fără riscuri. Agora ne-a învățat multe și suntem nerăbdătoare să aducem entuziasmul dobândit și noile cunoștințe acasă.

– Adela&Maria

Ti-am stârnit interesul?

Despre Agora 2024, dar și edițiile trecute, poți afla mai multe urmărind pagina oficială de Instagram @wosmagora!

Stai cu ochii pe site-ul DI pentru a nu rata evenimentele ce urmează!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.