APEL ÎNCHIS: Scouts and Guides I/O 2016, Atena – Grecia, 11-14 februarie 2016 [DL: 01 februarie 2016]

Nume proiect: Scouts and Guides I/O 2016
Perioada: 11-14 februarie 2016
Locația: Atena, Grecia
Cine poate participa: seniori şi lideri

Despre eveniment: Evenimentul este destinat celor care împărtășesc o pasiune pentru comunicare, IT și tehnologie vizând aplicabilitatea acestora în cercetășie. Totodată, oferind ocazia de a întâlni cercetași și ghide din toată Europa.

Mai mult, I/O 2016 reprezintă oportunitatea perfectă de a dezbate pe tema dificultăților cu care organizațiile se confruntă în ceea ce privește domeniul comunicării și tehnologiei informaționale, ajungând, astfel, la dezvoltarea unor soluții viabile alături de ceilalți participanți. În acest fel, se pot contura colaborări cu alte organizații sau asociații de cercetași din Europa.

În plus, proiectul oferă expertiza specialiștilor în domeniu, care vor fi prezenți pentru a împărtăși din experiența lor și de a discuta despre cele mai noi metode din domeniul IT utilizate la cercetaşi.

Așadar, I/O 2016 facilitează un proces de învățare profund și complet, alături de ocazia creării de noi relații cu alți cercetași și ghide din Europa.

Profilul participantului: Seniori şi lideri interesaţi de aplicarea sistemelor de informații a tehnologiei comunicațiilor în cercetășie și care sunt în poziția de a împărtăși și implementa experiența dobândită în interiorul organizației.

Pe scurt, participanții trebuie să fie implicați în ONCR, la nivel tehnic, tactic sau strategic în dezvoltarea tehnologiei informaționale și a comunicării. De asemenea, participanții trebuie să cunoască bine limba engleză.

Costuri: Taxa de participare este de 210 euro. Aceasta cuprinde cazarea, mesele și costurile activităților.
Transportul este suportat de către participant.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 1 februarie 2016. Pentru selecţia participanţilor, se va ţine cont de motivaţia de a participa la eveniment, activitatea din cadrul organizaţiei la nivel naţional şi local. De asemenea, persoanele selectate trebuie să aibă o vechime în ONCR mai mare de 6 luni şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

În cadrul evenimentelor internaţionale se poartă uniforma naţională (eşarfă naţională şi cămaşa bej).

Informaţii suplimentare găsiţi pe pagina evenimentului sau ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.