Lumina Păcii – Viața noastră e o călătorie zilnică în cautarea păcii

Nume proiect: Lumina Păcii
Perioadă: 13-17 decembrie
Loc de desfășurare: Viena, Austria
Cine poate participa: temerari și eXploratori însoțiți de lideri sau părinți, seniori și lideri.

Despre eveniment: Proiectul “Lumina Păcii de la Bethleem” a fost inițiat în 1989 de către cercetașii din Austria, pentru a promova Pacea și dialogul ecumenic între confesiuni.

În fiecare an, Lumina Păcii de la Betleem este adusă în România de o delegație de cercetași care merge la Viena și participă la ceremonie. Anul acesta, ne-am propus să avem o delegație cât mai numeroasă, prin urmare deschidem înscrierile inclusiv pentru temerari și eXploratori, însoțiți de lideri sau părinți.

Ceremonia are loc în data de 16 decembrie, la biserica Sfântul Francis din Assisi, Mexikoplatz 12, 1020 Viena. În drumul de întoarcere, delegația de cercetași oferă Lumina Păcii în cât mai multe comunități.

Anul acesta ne propunem ca proiectul să cuprindă următoarele activități:
1. Activități pedagogice în Centrul Local, 1 – 25 decembrie 2017
a. Provocarea “Lumina Faptei Bune” este un jurnal care cuprinde faptele bune realizate în timpul postului Crăciunului, pregătindu-ne astfel pentru această sărbatoare și oferind Lumina Păcii altor persoane, în comunitățile în care trăim;
b. Activități dedicate ariei de dezvoltare spirituală – colindat împreună cu patrula, activități cu caracter social si filantropic, activități dedicate comunității sau activități ce vizeaza dezvoltarea spirituală individuală .

2. Participarea la Ceremonia Ecumenică de la Viena, în 16 decembrie;
3. Preluarea Luminii Păcii de la delegație la întoarcerea în țară (cel mai probabil în data de 17 decembrie, duminică);
4. Participarea la o Ceremonie Regională Lumina Păcii în țară;
5. Organizarea unei ceremonii Lumina Păcii la nivel local.

Profilul participantului: cercetași dornici să participe la activități cu caracter ecumenic și interconfesional, care se preocupă de dezvoltarea spirituală individuală, dar și de pacea pe care o răspândesc in jurul lor.

Costuri: Pentru cazare și transport revenim cu detalii în umrătoarele zile.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de înscriere pe care îl găsești aici până la 1 decembrie 2017. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minim 6 luni) și de motivaţia de a participa la eveniment. Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, să fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: lumina.pacii@scout.ro – Elena Munteanu (Burnichi) – Coordonator proiect,  sau international@scout.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.