[APEL ÎNCHIS] My Europe, My Say! – Bruxelles, Belgia

Nume proiect My Europe, My Say! Conferința finală

Perioada 4 decembrie 2019

Locația Bruxelles, Belgia

Cine poate participa seniori, membri ai organizației interesați de domeniul politicilor de tineret sau funcționarea instituțiilor europene

Despre eveniment

Evenimentul constă într-o conferință ce va avea loc în Parlamentul European, găzduită de Niklas Nienass, membru al Parlamentului European.

Conferința face parte din Lifelong Learning Week 2019, fiind organizată de Platforma Lifelong Learning și se va concentra pe Deprinderea Democrației, a Valorilor și a Participării.

Obiectivele evenimentului

  • Discutarea rezultatelor alegerilor europene și importanța participării continue a tinerilor în procesele europene
  • Colaborarea cu persoane-cheie în luarea de decizii și parteneri ai societății civile din Regiunea Cercetășească Europeană. Creșterea vizibilității rolului Cercetășiei în dezvoltarea cetățenilor activi și responsabili
  • Evaluarea proiectului My Europe, My Say! și identificarea rezultatelor procesului de învățare pentru alte proiecte asemănătoare viitoare
  • Prezentarea activităților și evenimentelor din cadrul proiectului My Europe, My Say!
  • Prezentarea Evenimentului Tinerii Europeni 2020 (European Youth Event 2020), organizat de Parlamentul European

Evenimentul permite participarea a 2 participanți/organizație.

Profilul participantului

Regiunea Europeană încurajează participarea la Conferința Finală a oricărui voluntar în cercetășie, senior sau membru al organizației interesat de domeniul politicilor de tineret sau funcționarea instituțiilor europene.

Limba folosită în timpul evenimentului este engleza, astfel se cere cel puțin un nivel mediu al cunoștințelor de înțelegere și utilizare.

Costuri

Taxa de participare la Conferința Finală este 50 EUR / persoană

La această sumă se adaugă 10 EUR* pentru Departamentul Internațional.

*Contribuția de 10 euro către Departamentul Internațional este cerută atunci când se participă la evenimente internaționale care se desfășoară prin intermediul parteneriatelor realizate de către ONCR. Pentru evenimentele menționate echipa lucrează pe parcursul anului să încheie aceste parteneriate sau să construiască relații care să ne aducă diverse beneficii (taxe reduse, deconturi de transport, locuri gratuite sau suplimentarea locurilor alocate pentru ONCR, grupuri de cercetași străini în țară cu care CL să poată colabora). Contribuția colectată se folosește pentru activitatea periodică a departamentului, în special pentru costurile impuse de materialele de protocol, comisioane bancare, întâlniri ale echipei și participarea la evenimente de networking.

Regiunea Europeană va rambursa 80% din costurile reale ale transportului plătite pentru a ajunge la eveniment, numai după depunerea documentelor relevante. Asemenea normelor impuse de Erasmus+, sunt preferate opțiunile economice de călătorie și niciun bilet la clasa I nu va fi rambursat.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 17 noiembrie 2019. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont atât de motivaţia de a participa la eveniment, cât și de vechimea, experiența și implicarea activă în cadrul organizației.

Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, să fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro

[APEL ÎNCHIS] Apel Șef Contingent: European Jamboree 2020, 27 iulie – 6 august 2020, Gdansk, Polonia [DDL: 27 octombrie 2019]

Nume proiect: European Jamboree 2020

Perioada: 27 iulie – 6 august 2020

Locația: Gdansk, Polonia

Cine poate participa: Lideri (cu vârsta minimă de 21 ani)

Profilul, responsabilitățile și rolul Șefului de contingent se regăsesc în josul paginii, la secțiunea Rolul Șefului de contingent.

Despre eveniment: Evenimentul adună tinerii din toată Europa pentru a celebra Valorile Cercetășiei, pentru a se întâlni și pentru a învăța unii de la alții. Sub motto-ul ”ACT”, se consideră că fiecare cercetaș deține potențialul de a deveni un pol al schimbării în societate.

Jamboreea își propune ca prin interACTiune, cercetașii din diferite culturi și țări să se aventureze în activități, să participe la workshopuri și inițieze discuții care să le deschidă perspectiva asupra lumii, identificând metodele prin care pot ajuta comunitatea și abilitățile necesare pentru a realiza acest lucru.

Rolul Șefului de contingent

Profil general: Trebuie să aibă vârsta minimă de 21 de ani și să fi participat în proiecte internaționale. Limba de lucru a evenimentului va fi engleza, astfel că Șeful de contingent trebuie să o cunoască la nivel mediu sau avansat.

Scop: Șeful de contingent va avea responsabilitatea de a livra această experiență internațională tinerilor cercetași cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, care vor alcătui contingentul ONCR la Jamboreea Europeană 2020.

Numit de către: Comisarul Internațional, în urma unei Decizii de Consiliu Director.

Responsabil în fața: Comisarului Internațional și a Directorului Executiv.

Responsabil pentru: Echipa de Management a Contingentului (CMT) și membrii contingentului, inclusiv IST.

Cum aplici:

Detalii privind rolul și atribuțiile Șefului de Contingent se regăsesc aici, alături de formularul necesar pentru a aplica pe această poziție.

Etape cheie:

  1. Aplică până la data de 27 octombrie 2019. Ai grijă să specifici care sunt competențele și abilitățile care te recomandă pentru acest rol, dar și experiențele similare de care ai avut parte până în prezent;
  2. Verifică-ți e-mailul după această dată, pentru a afla dacă ai fost sau nu selectat. Dacă da, felicitări, urmează interviul alături de Comisarul Internațional și membrii echipei Departamentului Internațional;
  3. Cunoaște Echipa de Management a Contingentului și recrutează membri adiționali pentru a lucra și promovarea alături de aceștia evenimentul în cadrul organizației;
  4. Finalizează componența contingentului, obține validarea Consiliului Director pentru aceasta și participă la Jamboreea Europeană 2020.

Din momentul în care un cercetaș este numit Șef de contingent pentru un eveniment internațional, va avea parte de sprijin constant din partea unui membru al echipei Departamentului Internațional. Împreună cu acesta/aceasta, Șeful de contingent va construi și propune un buget și un plan de acțiune, care vor fi validate de către Comisarul Internațional și Directorul Executiv.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 27 octombrie 2019. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minimum trei ani), de motivaţia de a participa la eveniment și de criteriile de selecție a voluntarilor adoptate de către Consiliul Director. Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate. În cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.

[APEL ÎNCHIS] JOTA JOTI 2019, 18-20 octombrie 2019

Nume proiect: JOTA-JOTI 2019

Perioada: 18-20 octombrie 2019

Locația:

Cine poate participa:  orice membru ONCR

Despre eveniment:

JOTA-JOTI este cel mai mare  eveniment digital care are loc online și prin radio. Acest eveniment educațional aduce împreună mai mult de 2.5 milioane de cercetași în fiecare an în luna octombrie pentru un weekend întreg de cercetășie. Tinerii pot învăța despre tehnologie și comunicare, conectându-se cu alți cercetași din peste 170 de țări.

JOTA-JOTI este despre aptitudinile secolului 21 pe care le poți învăța la cercetași și despre valoarea cetățeniei mondiale. Evenimentul este deschis oricărui cercetaș din lume, oferindu-le posibilitatea tinerilor să creeze legături și să comunice unii cu ceilalți folosind Internetul și comunicarea radio. JOTA-JOTI oferă activități educaționale care ajută la formarea spiritului de echipă, o nouă perspectivă asupra culturilor lumii și noi abilități pentru viitor.

CUM PARTICIP?

Cel mai bun mod de a participa este de a găsi un grup de cercetași care participă la JOTA-JOTI.

  1. Contactează cercetașii din centrul local pentru a afla dacă vor să participe la evenimentul de anul acesta.
  2. Înregistrează-te pe site-ul JOTA-JOTI (este necesar un cont scout.ro).
  3. Loghează-te și verifică programul JOTA-JOTI pentru a te înregistra în cadrul evenimentului.
  4. Dacă alăturarea la un grup nu este posibilă, poți utiliza ScoutLink în mod individual pentru a afla mai multe despre dimensiunea internațională a cercetășiei.

Materiale de promovare sunt acum disponibile pe pagina oficială a evenimentului, iar pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.

[APEL ÎNCHIS] Academy 2019 – Kranjska Gora, Slovenia

Nume proiect: The Academy

Perioada: 2-7 noiembrie 2019

Locația: Kranjska Gora, Slovenia

Cine poate participa: membrii implicați la nivel național/regional

Despre eveniment:

The Academy este un eveniment cercetășesc unic conceput pentru a oferi participanților o pregătire de înaltă calitate și oportunități de realiza un schimb de experiență în jurul priorităților de bază ale regiunilor europene WAGGGS și WOSM.

În cadrul evenimentului, participanții vor putea alege dintre mai multe subiecte de dezvoltare ce vor fi elaborate în sesiuni de lucru, formându-și astfel propriul program, pliat pe nevoile și rolul lor. O gamă largă de sesiuni care se referă la diferite arii de lucru vor fi oferite simultan, cu suficiente oferte pentru a face evenimentul interesant pentru toată lumea.

O descriere detaliată a fiecărei sesiuni va fi publicată pe site-ul web al Academiei cel târziu la 1 octombrie 2019. Pe lângă sesiuni, echipa gazdă va organiza diverse activități sociale. Taxa de participare exclude orice cost suplimentar al activităților sociale din afara Programului „educațional” al Academiei.

Profilul participantului:

Grupul țintă al Academiei sunt membri ai echipelor naționale, membri ai Consiliului Director și orice membru implicat la nivel național, care are un anumit rol. Participanții trebuie să aibă un nivel bun de limbă engleză.

Costuri:

Taxa de participare la eveniment este de 290 EUR per persoană și include cazare în camere de 3 persoane, 2 mese pe zi (prânz și cină), 2 pauze de cafea pe zi și costurile materiale.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 1 octombrie 2019. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont atât de motivaţia de a participa la eveniment, cât și de vechimea, experiența și implicarea activă în cadrul organizației.

Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro, acolo unde de altfel așteptăm și scrisoarea de motivație și CV-ul.

Hai să dezvoltăm cercetășia împreună: Alătură-te echipei Departamentului Internațional!

Oare v-ați gândit vreodată cum ar arăta cercetășia dacă ea ar fi luat naștere în România și ar exista doar aici? Norocul care a dat peste noi este că ea există și în România, dar beneficiază de caracterul internațional ceea ce ne oferă oportunități și o bogăție interculturală nemaipomenită.

Departamentul Internațional este echipa care ne reprezintă la nivel internațional și care totodată aduce mai aproape de noi acest atribut al mișcării cercetășești.

Poziții deschise:

  • Coordonator executiv – coordonezi echipa și ești mâna dreaptă a Comisarului Internațional până când chiar tu poți deveni Comisar Internațional
  • Responsabil Evenimente Internaționale – redactezi apeluri de înscriere pentru evenimente internaționale, identifici oamenii interesați și îi mentorezi astfel încât ei să ne reprezinte potrivit peste meleaguri
  • Responsabil Delegaţii / Contingente de cercetaşi străini care vizitează România – menții comunicarea cu cercetașii străini care vin în România și îi pui în contact cu cercetași români
  • Responsabil Relații cu KISC – menții legătura cu KISC, promovezi oportunitățile KISC și coordonezi identificarea și pregătirea cercetașilor români care merg acolo
  • Responsabil Comunicare – coordonezi promovarea activității departamentului internațional și a evenimentelor cu caracter internațional, online și offline

Criterii de selecție:

  • Ești tânăr și crezi că poți schimba lumea
  • Îți face plăcere să vorbești în limba engleză
  • Îți place mult să interacționezi cu oameni diverși
  • Ai o soluție internațională pentru orice provocare
  • Ne plac glumele, dar ia în serios completarea formularului pentru că e relevant cine și cum ne reprezintă la nivel internațional

Criteriile de selecție sunt orientative, nu este obligatorie însumarea lor, dar ne rezervăm dreptul de selecție.

Experiența unei noi lumi – Jamboreea Mondială

În urmă cu fix o lună, Contingentul României se bucura de prima zi în Jamboreea Mondială, în Summit Bechtel Reserve, Statele Unite. 45 000 de persoane – un oraș întreg de cercetași – s-au adunat în cadrul deschiderii pentru a celebra entuziasmați aventurile care îi așteptau. Printre cei 40 de membri ai Contingentului României s-a aflat și Rareș, care a beneficiat de programul Solidarity Support al Regiunii Europene și a decis să ne împărtășească experiența lui – de neuitat conform spuselor lui.

Experiența lui Rareș este doar una dintre multele care s-au întors în țară. Dacă sunteți curioși să vedeți cum a fost la Jamboree, pagina contingentului vă stă la dispoziție aici.

RO

” Experiența mea la Jamboreea Mondială din SUA de la Summit Bechtel Reserve a fost ca un vis, un vis frumos ce a început și s-a terminat rapid ca un fulger, iar momentul când am realizat ce a însemnat acest eveniment pentru mine a venit cu o mica întârziere, ca trăsnetul. Timp de 10 zile, am simțit că trăiesc într-un oraș, locuitorii căruia erau 45000 de cercetași din toate colțurile lumii care chiar dacă nu se cunoșteau cu toții intre ei, erau si încă sunt ca frații.

Cum

Am ajuns în camp noaptea, pe ploaie și ne-am montat corturile și paturile unul câte unul sub adapostul care era deja ridicat și le-am pus la locurile lor. Cu toții eram obosiți și exista tensiune între noi. Din fericire, a doua zi această tensiune a disparut și am pornit sa explorăm campul. Am văzut foodhouse-urile diverselor țări prezente, am baut suc de la brazilieni, am mâncat gandaci, iar pe seară am participat la ceremonia de deschidere unde prezentatorii nu prea își aveau locul, dar momentele artistice si coborârea lui Bear Grylls pe scenă au făcut-o memorabilă.

Restul zilelor cu activități au trecut aproape instant. Ne trezeam dimineața devreme, mancam, stăteam la activități (dar mai mult la coadă la activități) iar seara pe la 6 eram înapoi în subcamp unde ne distram ori noi cu noi ori și cu străinii. Am avut ocazia să trag cu un shotgun și cu o arma cu calibrul .22, sa pescuiesc la muscă, sa fac scufundări, să trag cu arcul, să merg cu tiroliana din copac în copac si multe altele. Statul la coadă a facilitat și factorul social al Jamboreei și am putut astfel să cunosc oameni noi și diverși și sa cânt cu ei și cu toată unitatea lor (câte 40 de oameni) Dragostea din Tei.

Printre zilele cu activități s-au strecurat și două zile mai aparte. Una dintre zile a fost o zi internațională, unde fiecare unitate din fiecare subcamp s-a pregătit cum a știut ea mai bine pentru a le prezenta celorlalți cercetași câte ceva specific țării sau regiunii lor. Noi le-am pregătit colivă, le-am povestit despre Vlad Țepeș și le-am aratat dansuri populare. În această zi, eu și cu încă o cercetașă din București l-am însoțit pe Global Ambassador-ul României la un prânz alături de o unitate din Belgia. Acolo am fost primiți cu căldură și am discutat despre ciocolată, atracțiile lor turistice și am râs cât cuprinde. Pe drum înapoi ne-am oprit la multe unități, cei mai notabili fiind Suedezii cu al lor licorice extrem de sărat.

Cea de-a doua zi specială a fost cea petrecută pe Mount Jack. După o drumeție de o oră, am ajuns sus la zona de activități unde aveam de ales dintre jocuri scoțiene, Spartan Race și Frontier Village care era plin de activități. Aici am aruncat cu topoare si cutite, am văzut cum se arde lemnul cu fierul, am făcut o funie din 3 mai mici și am tras cu o replică a unei flinte dar am și pus mâna pe una reală la muzeul dedicat amerindienilor.

Într-una dintre zile am participat împreună cu șeful meu de contingent la o recepție (…) unde au vorbit și președintele Poloniei dar și președintele OMMS, cu care am facut și poză!

Ultima zi a fost una foarte scurtă. A început cu o alergare după un set de badgeuri din care am aflat ca nu mai aveau și s-a terminat cu o căutare de monede cu detectorul de metale.

Ceremonia de închidere a durat mult pana să înceapă, dar, din nou, numerele artistice au meritat așteptarea. Pe scenă au urcat Pentatonix, o trupa de dans care avea led-uri pe costume și care a făcut un show extrem de flashy iar finalul a fost de-a dreptul exploziv: 15 minute întregi de artificii, care mai de care mai impresionante. Dimineața următoare m-am trezit să văd un loc unde odată erau mii de corturi, acum fiind părăsit de cercetașii ce se duceau înapoi acasă, deja cu dor de camp.

Organizarea

În afară de cozile uneori interminabile, totul s-a mișcat foarte lin peste tot. Toți din IST își știau bine treaba, facilitățile pentru participanți erau peste decente, iar acoperirea de semnal si de Wi-Fi a fost de înaltă clasă pentru un asemena eveniment. Am comparat mai devreme Summit-ul cu un oraș, și nu cred că am exagerat. De la restaurante și cafenele la autobuze care se plimbau prin camp și duceau participanții la activitățile mai îndepărtate și chiar sistemul de mâncare în subcamp care era similar mersului la supermarket, in sensul că te duceai cu căruciorul pentru toata unitatea, îți scanai produsele pe o aplicație pe telefon iar la iesire te verificau să vadă dacă corespunde lista cu căruciorul, iar moneda de schimb erau niste puncte care se reîncărcau zilnic.

Mâncarea a fost, într-un cuvânt, dulce. Am avut parte de toate tipurile de dulciuri posibile, dar și ce nu facea parte din această categorie era mai dulce ca acasă, cum ar fi pâinea, pastele si carnea (prin carne se înțelege exclusiv bacon). Noi ne-am gătit ce am vrut pe plitele cu gaz care ne-au fost puse la dispoziție, iar, pe langa acestea am primit si o cutie mare cu tot ce ne-ar fi putut folosi în subcamp: ligheane, butoaie pentru apă, o ladă frigorifică, șoricei etc.

Jamboreea este într-adevăr Evenimentul (cu E mare) din viața oricărui cercetaș. Participarea la un eveniment de așa amploare îți poate deschide atâtea căi, iti poate oferii șanse unice și cine merge la o Jamboree ar trebui sa se considere cu adevărat norocos, chiar cel mai norocos dintre norocoși.

EN

My experience at the World Scout Jamboree at the Summit Bechtel Reserve was like a dream, a nice dream that started and ended fast like lightning and the moment when I realized what this event had meant to me came with a little delay, like the thunder. During the ten days that I spent there I felt like I was living in a small town whose residents were 45000 scouts from all across the world.

We had arrived at the campsite late in the evening, terrible rain and set up our tent, one by one, under the shelter that was set up for us and carried them out to their each individual spot. We were all extremely tired and the tension between us was rising. Fortunately, this tension was gone by the morning and we went out and explored the summit. We visited the many food houses, we had Brazilian soda, we ate some crickets and later on we attended the opening ceremony, where Bear Grylls made a surprise appearance.

The rest of the days, passed by almost instantly. Most days went exactly the same: we got up early in the morning to go to the activities, spent a lot of time waiting in line and we were back in our subcamp for dinner by 6PM and then spent the rest of the day having fun with our neighbors. I had the chance to fire a shotgun, a .22 caliber rifle, to do some fly-fishing, shoot with a bow and arrow, to do the canope and many more. There were 2 days that were a little different from the others. One of them was the international day, where each unit from each subcamp did their best to present something representative from their country or region. We had prepared “coliva”, told them about Vlad the Impaler, also known as Dracula and showed them our traditional dances. During that day, me and another scout from Romania accompanied our Global Ambassador to lunch with a unit from Belgium. There, we were warmly welcomed and then talked about chocolate, their local attractions and laughed a lot. On our way back to our subcamp we visited the stands of most of the countries we met but most notably the Swedish and their really salty licorice. The second day that had something special in store for us was the one we spent at Mt. Jack. After an hour-long hike, we were welcomed by many activities such as knife and axe throwing, flintlock shooting, wood branding, a spartan race and many many more. One day I also attended a reception alongside my head of contingent where the president of Poland had a few things to say and where I got to meet the chief scout of WOSM!

The last day was a really short one. It started off with me running after a badge that I sadly found out they were out of and ended with me going metal detecting. After we’ve packed our bags, we went to the closing ceremony which was an absolute blast to attend. It took a while to kick off but it was worth the wait: Pentatonix went up on stage, followed by a dance troop with leds on their suits and then finishing with 15 minutes worth of fireworks!

The next day, I woke up to a heartbreaking view: a place that once was the home of 45000 scouts was now completely empty.

The management

Apart from the sometimes excruciatingly long waiting lines, everything went smoothly. The IST was well instructed and did their job remarkably, the facilities were well above decent and the signal and Wi-Fi coverage was surprisingly good for such an event.

I’ve previously compared the Summit to a small town, and I don’t think I was exaggerating. There were busses that drove the participants to the activities on the far side of the camp, restaurants and coffee shops and even how we got our food for our subcamp was comparable to going to the supermarket: we went in with our cart, scanned the QR code of what we were buying onto an app and then someone checked our app and our cart, made the transaction (the currency were in-app points that recharged everyday) and we were good to go!

Regarding food, I can only describe it as way too sweet. We had all kinds of sweets, especially for breakfast but everything else was guilty of over-sweetness: the bread, the pasta, the bacon (which was the only thing close to meat that we had available). We were provided with plenty of gas stoves to cook on and, alongside those, we were provided with a big box with everything that we would possibly need for our subcamp: tubs to wash our plates and cutlery, barrels for water, a cooler and many other things that proved really useful throughout the camp.

To wrap things up, I would like to say that the Jamboree is THE Event of a Scout’s life. Taking part in such an event can open up so many paths follow, can give you so many once-in-a-lifetime opportunities and I’d say that who attend a World Jamboree are truly the luckiest of the lucky. ”

[APEL ÎNCHIS] Voluntar al Regiunii Europene 2019-2022. DDL: 10 septembrie 2019

Nume proiect: Voluntar al Regiunii Europene

Perioada: 2019 – 2022

Locația:  

Cine poate participa:  orice membru al organizației interesat să contribuie la finalizarea Planului Regional 2019-2022

Despre eveniment:

Voluntarii din cadrul Regiunii Europene acoperă o mare arie de roluri și responsabilități care contribuie la bunul mers al lucrurilor. Cum deciziile strategice urmează a fi discutate, rolurile exacte nu au fost stabilite, dar sunt prezentate la modul general în Anexa 1, detaliindu-se de asemenea caracteristicile voluntarilor în Anexa 2.

Cei care își doresc să aplice au nevoie de un CV cercetășesc, de o scrisoare de motivație (ambele în engleză) și de o recomandare din partea ONCR.

Profilul participantului:

Voluntarul trebuie să cunoască limba engleză și să dispună de timpul necesar îndeplinirii responsabilităților (a se vedea Anexa 2). Voluntarii care vor fi selectați de Regiunea Europeană vor participa la Întâlnirea Voluntarilor Regionali din data de 31 ianuarie – 2 februarie 2020.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 10 septembrie 2019. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont atât de motivaţia de a participa la eveniment, cât și de vechimea (minim 2 ani), experiența și implicarea activă în cadrul organizației. 

Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, să fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.

[APEL ÎNCHIS] Signifo 2019 – Lyon, Franța

Nume proiect: Signifo 

Perioada: 18-20 octombrie 2019

Locația: Lyon, Franța

Cine poate participa: membrii din echipele naționale de programe și SPIRIT

Despre eveniment:

„Signifo”, care înseamnă „Înțeles” în Esperanto, va arăta căutarea și modul de ghidare a liderilor de a sprijini dezvoltarea spiritualității pentru tineri, indiferent dacă aparțin sau nu unei religii.

Evenimentul va pregăti un grup de oameni, implicați la nivel național în pregătirea programelor educaționale sau de formare, pe tema dezvoltării dimensiunii spirituale.

Participanții, la finalul evenimentului, vor fi:

  • dobândit o înțelegere completă a sensului spiritualității (care poate fi legat de religie sau nu);
  • descoperit rolul pe care îl joacă spiritualitatea în cadrul metodei Scout;
  • învățat să integreze dimensiunea spirituală în cercetășie și să ghideze programele cu o atenție deosebită diferitelor grupe de vârstă;
  • cunoscut bune practici;
  • construit o rețea de contacte cu experți în domeniu, utili pentru viitor;
  • contribuit activ la furnizarea de feedback pe această temă mișcărilor mondiale WOSM și WAGGGS.

Va exista, de asemenea, oportunitatea participanților de a propune subiecte și teme și timp pentru rețea (bineînțeles, inclusiv o seară fantastică internațională) pentru a crea parteneriate și a împărtăși cele mai bune practici.

Programul evenimentului se va concentra pe:
· Ce este dezvoltarea spirituală în cercetație și îndrumare
· Cum să incluzi spiritualitatea în programele educative
· Cum să antrenezi adulții pentru a sprijini tinerii în dezvoltarea lor spirituală
· Cum să creați activități spirituale pentru lupișori, temerari, exploratori și seniori

Profilul participantului:

Grupul țintă al „Signifo” sunt membrii ai echipelor naționale de programe și echipa SPIRIT, formatori de lideri, etc. Oamenii care lucrează în relație cu spiritualitatea sau diversitatea și incluziunea la nivel național sunt de asemenea bineveniți!

Costuri:

Taxa de participare la eveniment este de 100 EUR per persoană și include cazare, mese, pauze de cafea și costurile programului de vineri după-amiază până duminică după prânz. Cheltuielile de călătorie vor fi rambursate până la 300 EUR de persoană, după prezentarea încasărilor după eveniment. Vă rugăm să rețineți că nu acceptăm nicio plată în numerar.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 1 septembrie 2019. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont atât de motivaţia de a participa la eveniment, cât și de vechimea, experiența și implicarea activă în cadrul organizației.

Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro, acolo unde de altfel așteptăm și scrisoarea de motivație și CV-ul.

[APEL ÎNCHIS] Youth and the City – Voluntar Short Term – Polonia

Nume proiect: Youth and the City

Perioada:
Perioada I: Noiembrie – Decembrie 2019 (2 luni) – 4 voluntari
Perioada II Ianuarie – Februarie 2020 (2 luni) – 4 voluntari
Perioada III Martie – Aprilie 2020 (2 luni) – 4 voluntari
Perioada IV Mai – Iunie 2020 (2 luni) – 4 voluntari

Locația: Rzeszów, Polanda

Cine poate participa: seniori și lideri

Despre eveniment:

Asociația INPRO are nevoie de voluntari pentru a-i ajuta în cadrul următoarelor activități:

  • să organizeze ateliere pentru tinerii din localitate
  • să susțină evenimente deschise cum ar fi prezentarea țării sau Cafeneaua Limbilor
  • să viziteze școli și să promveze Erasmus Plus, sau să țină ateliere despre cultără, drepturile omului, oportunități pentru tineri, voluntariat
  • să modereze o emisiune radio despre tineret, cultură și educație
  • să îi ajute cu treburi administrative la birou
  • să lucreze cu media, fotografie, film (dețin echipament semiprofesionist)
  • să scrie articole, să facă poze la evenimente
  • să întrețină conturile de social media, să creeze filmulețe promo sau recap după proiectele organizației
  • să vină cu inițiativa de proiecte și activități

Filmuleț de prezentare: https://www.youtube.com/watch?v=YDo8MLb2PX

Profilul participantului:

Asociația INPRO caută voluntari care să fie pasionați fie de lucrul cu tehnologii media sau cu oamenii. Voluntarii vor avea parte de traininguri.

Costuri:

Voluntarii vor primi:

  • 120 Eur bani de buzunar pe lună
  • 150 Eur pentru mâncare pe lună
  • Abonament lunar pentru transport în comun
  • O bicicletă
  • Decont pentru transport în limitele impuse de Erasmus Plus
  • Voluntarii sunt cazați în cămine studențești în Rzeszow, împărțind camera cu o persoană de același sex și având acces la bucătărie și baie comună.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 15 aprilie 2019 împreună cu un CV și o scrisoare de motivație în limba engleză. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont atât de motivaţia de a participa la eveniment, cât și de vechimea (minim 2 ani), experiența și implicarea activă în cadrul organizației.

Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate şi în cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro, acolo unde de altfel așteptăm și scrisoarea de motivație și CV-ul.

[APEL ÎNCHIS] World Scout Moot 2021 – Șef de contingent – Dublin, Irlanda, 19-28 iulie 2021 [DL: 1 august 2019]

Nume proiect: World Scout Moot 2021

Perioada: 19 – 28 iulie 2021

Locația: Dublin, Irlanda

Cine poate participa: Lideri (cu vârsta minimă de 21 ani). 

Profilul, responsabilitățile și rolul Șefului de contingent se regăsesc în josul paginii, la secțiunea Rolul Șefului de contingent.

Despre eveniment: World Scout Moot este un eveniment internațional organizat la fiecare patru ani, prima ediție desfășurându-se în 1931, în Elveția.

Cea de-a 16-a ediție va avea loc în Irlanda, între 19 și 28 iulie 2021, reunind aproximativ 6000 cercetași din toată lumea (5000 participanți și 1000 IST). Participanții formează patrule internaționale, alături de care vor lua întâi parte la program și activități, împărțite pe 30 de rute ce vor străbate întreg teritoriul Irlandei, pentru ca mai apoi să se reîntâlnească în campul central, la Malahide Castle.

Pe scurt, zece cercetași formează o patrulă, iar patru patrule formează un trib. Membrii tribului trăiesc împreună experiența unui Moot, atât pe rute, cât și în campul central, legând relații de prietenie și împărțindu-și responsabilitățile echitabil. Împreună cu tribul, cercetașii vor cunoaște comunități, vor implementa proiecte locale, se vor bucura de natură și vor crea noi aventuri și amintiri.

Limite de vârstă:

  • Șef de contingent și CMT: Minimum 21 ani;
  • IST: Minimum 26 ani;
  • Participant: Între 18 și 26 ani (născut/ă între 18 iulie 1995 și 19 iulie 2003).

Taxe de participare:

  • Șef de contingent și CMT: TBA;
  • IST: 400 euro;
  • Participant: 490 euro.

Taxa de participare acoperă costurile evenimentului din momentul ceremoniei de deschidere (19 iulie 2021) și până la închidere (29 iulie 2021), ceea ce va include: transportul pe teritoriul Irlandei pe parcursul evenimentului, mesele zilnice, cazarea și elementele programului. Totodată, taxa de participare include asigurarea medicală.

Triburile și patrulele vor primi ustensilele necesare pentru gătit, mese, adăposturi pentru mese și echipament de bază pentru prim-ajutor.

Taxa de participare NU include costuri de deplasare, activități pre sau post Moot.

Rolul Șefului de contingent

Profil general: Trebuie să aibă vârsta minimă de 21 de ani și să fi participat în proiecte internaționale. Limba de lucru a evenimentului va fi engleza, astfel că Șeful de contingent trebuie să o cunoască la nivel mediu sau avansat.

Scop: Șeful de contingent va avea responsabilitatea de a livra această experiență internațională tinerilor cercetași cu vârste cuprinse între 18 și 26 ani, care vor alcătui contingentul ONCR la World Scout Moot 2021. 

Numit de către: Comisarul Internațional, în urma unei Decizii de Consiliu Director.

Responsabil în fața: Comisarului Internațional și a Directorului Executiv.

Responsabil pentru: Echipa de Management a Contingentului (CMT) și membrii contingentului, inclusiv IST.

Cum aplici:

Detalii privind rolul și atribuțiile Șefului de Contingent se regăsesc aici, alături de formularul necesar pentru a aplica pe această poziție.

Etape cheie:

  1. Aplică până la data de 1 august 2019. Ai grijă să specifici care sunt competențele și abilitățile care te recomandă pentru acest rol, dar și experiențele similare de care ai avut parte până în prezent;
  2. Verifică-ți e-mailul după această dată, pentru a afla dacă ai fost sau nu selectat. Dacă da, felicitări, urmează interviul alături de Comisarul Internațional și membrii echipei Departamentului Internațional;
  3. Recrutează o Echipă de Management a Contingentului până la data de 31 august 2019 și începe, alături de aceasta, promovarea evenimentului în cadrul organizației;
  4. Formează un contingent, obține validarea Consiliului Director pentru componența acestuia și participă la World Scout Moot 2021.

Din momentul în care un cercetaș este numit Șef de contingent pentru un eveniment internațional, va avea parte de sprijin constant din partea unui membru al echipei Departamentului Internațional. Împreună cu acesta/aceasta, Șeful de contingent va construi și propune un buget și un plan de acțiune, care vor fi validate de către Comisarul Internațional și Directorul Executiv.

Dacă eşti interesat/ă de această oportunitate, te invităm să completezi formularul de aici până la 1 august 2019. În procesul de selecţie a participanţilor se va ţine cont de vechimea în organizaţie (minimum trei ani) și de motivaţia de a participa la eveniment. Totodată, persoanele selectate trebuie să aibă acordul de participare din partea Consiliului Centrului Local, sa fie membri activi în cadrul organizaţiei şi să aibă cotizaţia plătită la zi.

La evenimentele internaţionale pot participa doar cercetaşi din Centrele Locale legal înfiinţate. În cadrul acestora se poartă uniforma naţională (eşarfa naţională şi cămaşa bej).

Pentru informaţii suplimentare, ne poţi scrie la adresa de e-mail: international@scout.ro.